LONews / Stiri
Biserica Rusa si Biserica Catolica - noi sarcini comune. Va exista o alta intalnire intre Papa Francisc si Patriarhul Chiril?

Moscova si Vaticanul - noi sarcini comune

28-08-2017 08:32:52
Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk:
„Problema întâlnirii cu Papa nu a fost ridicată în discuțiile cu secretarul de stat al Vaticanului“

Biserica Rusa si Biserica Catolica - noi sarcini comune

Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, reprezentant al Seviciului de Relatii Externe al Patriarhiei Moscovei, a declarat in aceste zile ca Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Chiril, nu a discutat cu Cardinalul Pietro Parolin despre posibilitatea unei întâlniri cu Papa de la Roma, in cadrul intrunirii pe care cei doi au avut-o recent. 


„La ora actuala, astfel de idei nu au fost emise nici de către una, nici de catre cealaltă parte“, le-a declarat el jurnaliștilor, citat de publicatia frantuzeasca Orthodoxie.com [ http://orthodoxie.com/le-metropolite-de-volokolamsk-hilarion-la-question-de-la-rencontre-avec-le-pape-na-pas-ete-soulevee-lors-des-discussions-avec-le-secretaire-detat-du-vatican/  ], răspunzând la întrebarea dacă posibilitatea unei intalniri, care sa aiba loc in Italia, a fost examinata de Patriarh și de Papa.


"Avem, în prezent, sarcini importante de realizat, care au fost stabilite în timpul întâlnirii de la Havana", a amintit acesta.

Biserica Rusa si Biserica Catolica - o noua etapa in dezvoltarea relatiei

"O nouă etapă în dezvoltarea relației noastre a început, plină de evenimente foarte importante. Acest lucru a fost posibil deoarece, în Havana, am impartasit pozițiile noastre pe probleme actuale foarte importante", a spus Patriarhul Chiril, la randul sau, zilele trecute, in Moscova, citat de agentia Interfax [ http://www.interfax-religion.ru/?act=news&div=67975 ].


"Pozițiile comune ne oferă posibilitatea de a elabora planurile corespunzătoare și de a le oferi un conținut real", a adăugat Patriarhul.

Acesta a subliniat că cel mai important eveniment, după întâlnirea de la Havana, a fost aducerea moaștelor Sfantului Nicolae in Rusia - fapt reflectat in paginile Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe. 


Moscova si Vaticanul - noi sarcini comune

Cardinalul Pietro Parolin a confirmat cuvintele Patriarhului, conform publicatiei Orthodoxie. El a subliniat că întâlnirea de la Havana a dat, într-adevăr, un nou suflu legăturilor dintre cele două Biserici. Cardinalul și-a exprimat speranța că vizita sa în Rusia va fi o "cărămidă mică" în construirea de noi relații.


În ceea ce-l privește pe Patriarhul Chiril, acesta consideră că Bisericile Catolica și Ortodoxa trebuie să acorde, împreună, ajutor umanitar țărilor din Orientul Apropiat.


„Eu cred că relațiile reciproce ale Bisericii Ortodoxe și Bisericii Catolice, în ceea ce privește ajutorarea celor care suferă în conflictul din Orientul Mijlociu, ar fi un factor unificator important“, a declarat Primatul rus. 

El a mai spus că, dezvoltând cooperarea în domeniul umanitar, poate fi creata baza unor proiecte comune legate de sprijinirea celor implicați în conflictele armate din Orientul Mijlociu.


Biserica Rusa si Biserica Catolica - noi sarcini comune

La rândul său, preotul Igor Kovalevsky, secretar general al Conferinței Episcopilor Romano-Catolici din Federația Rusă, a declarat, pe 17 august, că, potrivit lui, Rusia nu este pregătită pentru Papa:

„Eu, personal, nu as susține această vizită, din moment ce societatea noastră nu este încă coaptă pentru primirea Papei de la Roma. Nu trebuie să precipităm evenimentele".

Potrivit acestuia, întâlnirea intre Papa si Patriarh, de la Havana, a fost deja "un mare progres".

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV