AGENŢIA DE ŞTIRI LĂCAŞURI ORTODOXE® - ACTIVI DIN 25 DECEMBRIE 2006
Ştiri
22 noiembrie 2018

Curs gratuit de Colinde, la BisericaToma Cozma din Iaşi


Și în acest an, alături de celelalte activităţi culturale aflate în desfăşurare, la Parohia Toma Cozma (ARHIEPISCOPIA IAŞILOR,

Protopopiatul I Iaşi) s-a reluat Cursul gratuit de Colinde, care are loc în fiecare zi de sâmbătă, la ora 15.00. Cursul este adresat copiilor și tinerilor de toate vârstele, iar formator la acest curs este Ionuț Andrei Bodai, teolog și cântăreț la Biserica Toma Cozma.

Cred că perioada ce premerge Sărbătoarea Nașterii Domnului ne cheamă să transmitem bucurie de un alt fel celor din jurul nostru. Avem o bogăție de colinde, o varietate de manifestări tradiționale. Toate acestea nu sunt simple exerciții de cântare sau de recitare a unor versuri, ci ele sunt mijloace prin care ne deschidem spre comuniune și chemăm pe cei din jurul nostru la comuniune. Ce frumos ar fi dacă acolo unde există tendințe de manifestări care ne tulbură, măcar unul dintre creștini ar începe să cânte o colindă!”, afirmă Părintele Paroh Mihai Mărgineanu.

Cursul gratuit de învăţare a colindelor se va încheia cu tradiţionalul Concert de Colinde susținut de cursanți, duminică, 16 decembrie, ora 16.00, la Biserica Toma Cozma.

Înscrierile se mai fac până pe data de 24 noiembrie, detalii: pe site-ul parohiei www.parohiatomacozma.ro, pe pagina de facebook: Biserica Toma Cozma.


Pentru Lăcasuri Ortodoxe,

Vasilica Onofrei, Voluntar, Specialist Relaţii Publice

Biserica Toma Cozma

str. Toma Cozma, nr. 41, 700 554, Iasi


Ştiri


2018-2019: Anul Sfinţilor Epictet şi Astion la nivel european [află mai multe].