AGENŢIA DE ŞTIRI LĂCAŞURI ORTODOXE® - ACTIVI DIN 25 DECEMBRIE 2006
Ştiri
25 octombrie 2018

În deschiderea şedinţei de lucru a Sfântului Sinod (25 octombrie 2018), Patriarhul Daniel al României a spus, conform serviciului oficial de informare oficiale, în Reşedinţa Patriarhală:

„În mod deosebit, astăzi, se propune spre canonizare un ierarh român basarabean, Dionisie Erhan, care a fost militant pentru unirea Basarabiei cu România şi un om plin de zel misionar”. La scurt timp după aceea, Sfântul Sinod a aprobat propunerea.


Declarația urmează, potrivit Preafericii Sale, unei propuneri în acest sens primite din partea Sinodului Mitropoliei Basarabiei, de sub Patriarhia Română - făcând astfel trimitere la momentul în care s-a întrunit în ședință de lucru luni, 10 septembrie 2018, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei.


În acest an, mai exact în urmă cu trei luni, chiar la împlinirea a 100 de ani de la alegerea sa în scaunul arhieresc și 75 de ani de la trecerea la cele veșnice, a fost descoperit trupul vrednicului de pomenire Episcop Dionisie (Erhan), cleric ortodox român fost Episcop al Argeșului între anii 1940-1941, după ce fusese Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului între 1918 și 1932 - hirotonit în Catedrala Mitropolitană din Iași, ales pe 22 iulie - și mai apoi Episcop al Cetății Albe și Ismailului între anii 1932-1940. Un articol cuprinzător pe această temă a fost publicat, la acea dată, în paginile Lacasuri Ortodoxe, care poate fi vizitat intrând pe adresa: https://lacasuriortodoxe.ro/d/lonews/2xjr/minunat-trupul-unui-fost-episcop-al-argesului-descoperit-neputrezit-episcopul-dionisie-erhan-vrednicul-de-pomenire/ .


La scurt timp după descoperirea sfintelor sale moaște, un nou articol a fost publicat în paginile Lăcasuri Ortodoxe, la adresa: https://lacasuriortodoxe.ro/d/lonews/302f/fostul-episcop-al-argesului-dionisie-erhan-comemorat-la-75-de-ani-de-la-trecerea-sa-la-domnul-in-republica-moldova/ , anunțând un eveniment special de comerare a acestui mare ierarh, care a avut loc în data de 17 septembrie 2018, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suruceni, raionul Ialoveni, Republica Moldova, Episcopul Dionisie Erhan fiind considerat părinte duhovnicesc al acestui sfânt lăcaș aflat sub Biserica Ortodoxă din Republica Moldova, din jurisdicția Patriarhiei Moscovei. De asemenea, un eveniment comemorativ a avut loc și în Mitropolia Basarabiei, de sub Patriarhia Română, Preasfințitul Veniamin comemorându-l în ziua de 18 septembrie 2018 și înălțând rugăciuni pentru Episcop (https://lacasuriortodoxe.ro/d/basilica/303f/preasfintitul-veniamin-l-a-comemorat-pe-episcopul-dionisie-erhan-la-75-ani-de-la-trecerea-sa-la-domnul/ ).


Mai mult decât atât, tot în perioada scurtă, scursă după descoperirea sfintelor sale moaște, în data de 2 noiembrie 2018, în aceeași mănăstire din Suruceni, s-a desfășurat Conferința "Starețul și Episcopul Dionisie, viață și spiritualitate", înființându-se cu același prilej și o fundatie intitulată "Cuviosul Stareț și Arhiereu Dionisie Erhan", eveniment anunțat în paginile web ale Agenției de știri Lăcașuri Ortodoxe, la adresa: https://lacasuriortodoxe.ro/d/lonews/30ip/se-infiinteaza-asociatia-cuviosul-staret-si-arhiereu-dionisie-erhan-personalitate-de-o-complexitate-rar-intalnita-conferinta-la-suruceni/


O primă transcriere în spațiul web a Testamentului Preasfinţitului Episcop Dionisie Erhan, efectuată de Agenția de știri Lăcașuri Ortodoxe, întocmai după facsimile ale actului original, puse la dispoziție de Mânăstirea ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul (Sireți - loc. Sireţi, raionul Străşeni, Moldova, MD-3731), poate fi accesată în pagina web a Agenției: https://lacasuriortodoxe.ro/d/lonews/30io/testamentul-preasfintitului-episcop-dionisie-erhan-transcriere-dupa-original-integral/ .


Mai multe date despre Episcopul Dionisie Erhan, găsiți intrând, din pagina web Lăcașuri Ortodoxe dedicată articolului de față, pe adresa indicată.


Lăcașuri Ortodoxe® 2018


Ştiri


2018-2019: Anul Sfinţilor Epictet şi Astion la nivel european [află mai multe].