Cununa de aur din ramuri de maslin, descoperita in Salonic

06-02-2013 08:00:28

   Săptămâna trecută, săpăturile efectuate pentru construirea unui nou tronson al metroului din Salonic au scos la lumina o cununa de aur, veche de 2300 de ani, care imita ramurile de maslin, aflata intr-un mormânt macedonean.
   Salonicul, al doilea oraș ca mărime din Grecia, a fost fondat în anul 315 î.Hr. de regele Casandru al Macedoniei, numindu-l astfel dupa sotia sa – sora vitregă a lui Alexandru cel Mare – Tesalonica.
Salonicul s-a dezvoltat ca centru creștin, mai târziu devenind cel mai bogat al doilea oras al Imperiului Bizantin.

   Săpăturile efectuate la metroul din Tesalonic, din zona Bibliotecii Universitare, descoperisera anterior alte opt coroane elenistice de aur, în mormantul unei singure femei, în anul 2008. Mormantul fusese descoperit printre alte 840 de morminte scoase la lumina in Cimitirul aflat in zona de rasarit a orasului. Se pare ca, astfel, odata cu progresele pe care Salonicul continua sa le faca in domeniul propriului sistem de transporturi, antichitatile continua si ele sa iasa la lumina.

   Coroana de aur recent descoperita (cea de-a noua, deci, de cand au inceput săpăturile), mărturisește istoria de 2000 de ani a Salonicului. Ea a fost gasita in dreptul Statiei Dimokratias.
   Directorul de antichitati, doamna Vasiliki Misailidou, a confirmat descoperirea cununei de aur, dar a refuzat să ofere alte informații suplimentare cu privire la calitatea și datarea exactă a artefactului. Aurul a fost transferat laboratoarelor serviciului de Antichitati din Salonic, pentru a fi curatat și investigat.

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV