Cultura care are in ea parfumul vesniciei

17-01-2013 05:32:10

   In data de 15 ianuarie 2013, Preafericitul Părinte Daniel a participat la o sesiune dedicată Zilei Culturii Naţionale şi poetului naţional Mihai Eminescu, in incinta Academiei Române, conform informatiilor transmise de Centrul de presa al Patriarhiei Romane, caracterizand actiunea prin dictonul „sufletul culturii este cultura sufletului” .

   In cuvantul sau, Preafericirea Sa a amintit:
   "Ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvânteze pe toţi cei care contribuie în mod constant la promovarea culturii naţionale, desigur, în context internaţional. Pentru noi Eminescu este un român modern în orice împrejurare, care evită în acelaşi timp dizolvarea românului într-un internaţionalism invadator şi izolarea lui într-un provincialism autosuficient. Această atitudine se poate cultiva constant prin discernământ critic în selectarea valorilor şi prin spirit creator în realizarea sintezelor vitale şi binefăcătoare nu doar pentru individ, ci şi pentru naţiune".

   "(…) Considerăm că temelia culturii româneşti este cultul, având de fapt aceeaşi rădăcină. Prin cult, noi cultivăm relaţia cu Dumnezeu Creatorul, în prezenţa creaţiei, şi prin cultură, cultivăm relaţia cu creaţia în diversitatea ei, în prezenţa Creatorului. Aceasta este cultura care are în ea parfumul veşniciei." , a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, conform Centrului de presa al Patriarhiei Romane.

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV