Patriarhul Justinian – Aparator al Bisericii în timpul perioadei comuniste - mesaj al Patriarhului Daniel

Patriarhul Justinian – Aparator al Bisericii în timpul perioadei comuniste (Patriarhul Daniel)

27-03-2017 07:51:06
Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de pomenire a Patriarhului Justinian Marina, oficiată la Mănăstirea Radu Vodă, Bucureşti, cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. Slujba Parastasului a avut loc sâmbătă 25 martie 2017, la sărbătoarea Bunei-Vestiri.

Anul acesta, 2017, a fost proclamat în Biserica Ortodoxă Română drept Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

De aceea, astăzi, când comemorăm împlinirea a 40 de ani de la trecerea din această viață a fericitului întru adormire Patriarhul Justinian Marina († 26 martie 1977), am săvârşit slujba parastasului la mormântul său, aflat în biserica Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti. Astfel aducem prinos de recunoștință memoriei acestui vrednic Arhipăstor al Ortodoxiei românești, care a iubit Biserica lui Hristos din poporul român cu dragoste nețărmurită şi a reuşit, cu înţelepciune şi dăruire jertfelnică, să apere, să păstreze şi să transmită valorile eterne ale credinței noastre strămoșești.

Lucrarea sa pastorală, misionară, duhovnicească, culturală şi socială pentru binele Bisericii Ortodoxe Române, reprezintă pentru noi cei de astăzi, ierarhi, cler şi credincioși, un model luminos şi inspirator de fidelitate şi slujire a Mântuitorului Iisus Hristos şi a Bisericii Sale.

Patriarhul Justinian Marina a fost întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române timp de aproape trei decenii (24 mai 1948-†26 martie 1977) în perioada celei mai aprige prigoniri a Bisericii de către regimul comunist ateu, instalat la putere în România după luna martie 1945. Cu mult curaj și echilibru, diplomație și tenacitate, el a încercat să apere Biserica de loviturile sistematice ale puterii politice, alegând calea unei dârze rezistențe camuflate uneori sub un discurs „favorabil” pentru liderii comuniști. S-a opus din răsputeri abuzurilor și ingerințelor partidului-stat în viața Bisericii și încercării acestuia de a transforma Biserica într-o instituție neputincioasă, tolerată și discreditată, în acelaşi timp, cu un rol nesemnificativ în societate.

Patriarhul Justinian Marina: Eforturi pentru educația religioasă

Cunoscând tragedia altor Biserici Ortodoxe care s-au opus fățiș comunismului, Patriarhul Justinian a depus mari eforturi pentru a asigura continuitatea vieţii liturgice şi a Bisericii ca instituţie, pentru ca aceasta din urmă să slujească şi să lumineze în continuare un popor oprimat de regimul politic. Este semnificativă în acest sens încercarea sa de a contracara propaganda ateistă lansată imediat după impunerea regimului comunist prin interzicerea educației religioase în școală și naționalizarea școlilor confesionale (decretul nr. 177/4 august 1948), dar şi agresiuni ale regimului politic ateu asupra credinţei creştine ortodoxe însoțite de îndepărtarea ostentativă din școli a icoanelor și a oricărui simbol religios. Pentru ca iubirea lui Hristos să fie în continuare împărtășită copiilor, la inițiativa Patriarhului Justinian, Sfântul Sinod, profitând de echivocul legii cultelor, care nu conținea vreo prevedere despre cursurile de catehizare, și de refuzul Ministerului Cultelor de a se pronunța, a aprobat desfășurarea acestora (oct. 1950).

În condițiile restrictive impuse de noul regim politic, când noua legislație permitea amestecul abuziv al Statului comunist în viața cultelor religioase, Biserica a fost nevoită să-şi organizeze singură un sistem propriu de învățământ teologic.

Astfel, Patriarhul Justinian a reușit să înființeze trei tipuri de şcoli teologice: Şcoli de cântăreţi bisericeşti, Seminarii Teologice şi Institute Teologice de grad universitar. Prin urmare, Biserica noastră a organizat șase Seminarii Teologice, cu cinci ani de studii, la Bucureşti, Buzău, Mănăstirea Neamț, Cluj-Napoca, Craiova şi Caransebeș. De asemenea, a organizat, sub directa îndrumare a Bisericii, două Institute Teologice de grad universitar, la Bucureşti şi Sibiu[1]. În toate aceste şcoli, Biserica a reuşit să menţină un standard ridicat al învățământului teologic, pe care l-a pus sub directa oblăduire a Sfântului Sinod, şi a căutat să păstreze şi să promoveze pe marii profesori de teologie din perioada interbelică: Dumitru Stăniloae, Teodor M. Popescu, Petre Vintilescu, Benedict Ghiuş, precum şi alți intelectuali mireni, considerați „indezirabili” pentru regimul comunist.

Deși autoritățile înăspriseră cenzura, totuși Patriarhul Justinian a impulsionat publicarea unui număr impresionant de cărți religioase. La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă au fost imprimate două ediții sinodale ale Sfintei Scripturi (1968, 1975), cu tiraje foarte mari, ediții multiple ale majorităţii cărților de cult, dar și scrieri teologice și duhovnicești, cărți de rugăciune și de învățătură creștină. Periodicele centrale bisericești, ca Biserica Ortodoxă Română şi Studii Teologice, la care s-a adăugat apariția a cinci reviste mitropolitane și a uneia centrale, Ortodoxia, au găzduit în paginile lor și studii sau articole ale unor intelectuali interziși în publicațiile academice de Stat. Calitatea publicațiilor teologice românești era apreciată în întreg spațiul ortodox.

Patriarhul Justinian Marina: Apărător al clerului

Patriarhul Justinian a încercat să limiteze efectele epurărilor clerului și a intervenit în favoarea multor clerici arestați, de cele mai multe ori consideraţi ca fiind potrivnici ai noului regim şi „vinovați” doar pentru a fi împărtășit alte valori decât cele impuse de ateismul materialist. Sunt foarte numeroase mărturiile despre intervențiile sale în favoarea eliberării preoților trimiși în lagăre de muncă forţată, intervenţii care au provocat iritarea organelor Securității. Când, între anii 1958-1959, s-a produs un nou val de represiune asupra clericilor, Patriarhul Justinian nu a mai reuşit să împiedice arestarea unor colaboratori apropiați, a unor duhovnici apreciați și a unor străluciți profesori de teologie, ceea ce arată limitele demersurilor sale de a reduce amploarea persecuțiilor. Însă, după eliberarea din închisoare, mulți dintre supraviețuitorii lagărelor comuniste, lipsiți complet de mijloace de subzistență, au fost reintegrați în preoție sau încadrați în structurile administrative și în instituțiile de învățământ ale Bisericii (de pildă, cazul Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae şi al Profesorului Teodor M. Popescu).

Patriarhul Justinian Marina: Apărător al monahismului românesc

Un alt aspect important care a marcat activitatea Patriarhului Justinian a fost respectul său pentru monahismul ortodox, deşi el fusese la început preot căsătorit şi apoi văduv prin decesul soţiei. Contribuția monahismului ortodox românesc la cultivarea celor mai importante repere identitare ale poporului român: limba, credința şi cultura, împreună cu aportul substanțial al mănăstirilor la opera social-filantropică a Bisericii, exprima rolul considerabil al monahismului în viaţa poporului român.

Patriarhul Justinian a apărat monahismul ortodox românesc şi a încercat să tempereze agresiunile puterii totalitare la adresa mănăstirilor, acestea fiind bastioane ale luptei spirituale împotriva comunismului. După deposedarea mănăstirilor (în martie 1949) de o mare parte a bunurilor materiale (terenuri agricole şi forestiere, edificii etc.), Patriarhul Justinian a fost preocupat să găsească surse de finanțare care să permită așezămintelor monahale să supraviețuiască în vremurile vitrege care se întrezăreau. Cu multă chibzuință, el a susținut înființarea în incinta mănăstirilor a unor ateliere meșteșugărești care să execute comenzi ale unităților de stat, vieţuitorii mănăstirilor asigurându-și astfel veniturile necesare vieții zilnice. Astfel, monahii şi monahiile care au rămas în mănăstiri au salvat aceste mănăstiri, arătând utilitatea unirii rugăciunii cu munca.

Patriarhul Justinian s-a opus cu vehemență proiectului de aşa zisă „reformă” a mănăstirilor, obligând astfel regimul politic comunist să-și asume singur promulgarea Decretului 410 (28 octombrie 1959), care a fost o lovitură fără precedent a autorităților de stat comuniste şi ateiste faţă de monahismul românesc. Urmare Decretului 410 din anul 1959, au fost scoși forţat din mănăstiri aproximativ cinci mii de vieţuitori, în deosebi maici şi fraţi tineri, fiind „obligaţi să aibă domiciliul forţat în satele natale, să intre cu totul în viaţa civilă, să primească serviciu (loc de muncă), să nu mai slujească cele sfinte şi să fie permanent sub controlul poliţiei locale”[2]. În aceste condiţii, un număr mare de mănăstiri şi schituri au fost transformate forţat în biserici de parohie, altele au devenit muzee sau locuri turistice, iar unele chiar „au rămas în paragină sau au fost distruse şi profanate”[3]. Deși nu a reușit să oprească aplicarea decretului nefast, Patriarhul Justinian a încercat totuși să-i atenueze efectele. Interpretând legea ostilă monahismului ca având un caracter temporar, el a încurajat călugării să nu plece din mănăstiri sau să revină în ele, ajutând astfel ca după trecerea acestei furtuni devastatoare abătute asupra Bisericii, începând cu anul 1964, monahismul românesc să cunoască o anumită revigorare, prin restaurări şi consolidări de biserici şi chilii monumente istorice, dar şi prin misiunea duhovnicească desfășurată de unii duhovnici îmbunătăţiţi, aşa cum a fost cazul părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie, care, la îndemnul Patriarhului Justinian, a reînviat viaţa monahală a unor mănăstiri din Moldova, Muntenia şi Banat. În perioada zbuciumată a prigoanei împotriva Bisericii, părintele arhimandrit Cleopa Ilie a fost chemat la Bucureşti, locuind câteva luni chiar în Reședința patriarhală, unde s-au pus bazele unui amplu program misionar, pe care ulterior părintele Cleopa l-a desfăşurat, ostenindu-se pentru îndrumarea vieţii monahale româneşti pe calea Sfintei Tradiţii a Bisericii noastre Ortodoxe şi aducând încurajare şi bucurie în obştile monahale pe care le-a povăţuit părinteşte.

Datorită eforturilor Patriarhului Justinian, au fost restaurate numeroase biserici și mănăstiri. El a acordat o atenție deosebită așezămintelor monahale din Arhiepiscopia Bucureștilor, fiind astăzi cinstit între ctitorii Mănăstirilor Radu Vodă din Bucureşti, Ghighiu, Ciorogârla și Zamfira, dar și ctitor al Schiturilor Techirghiol, Dragoslavele şi Cricov – Jercălăi. De asemenea, i se datorează restaurarea Catedralei Patriarhale, a Paraclisului şi Reședinței Patriarhale, a Palatului Cancelariei Sfântului Sinod, precum și înființarea Bibliotecii Sfântului Sinod din incinta Mănăstirii Antim. În multe mănăstiri au fost organizate muzee de artă religioasă, ateliere de pictură şi ateliere de ţesut covoare. La acestea se adaugă atelierele de veşminte bisericeşti de la Mănăstirea Pasărea sau Ghighiu, precum şi atelierele de obiecte bisericeşti de la Schitul Maicilor şi de la Mănăstirea Plumbuita din Bucureşti.

El a elaborat nu numai un program local de salvare a bisericilor din Arhiepiscopia Bucureştilor, ci mai cu seamă el a fost ctitorul unui adevărat program naţional de salvare, în primul rând de restaurare a bisericilor monumente istorice, a lăcașurilor de cult aflate în degradare, precum şi a unui program de zidire de noi biserici, în locul unor biserici mici sau ruinate. În acest sens, el a înfiinţat, cu aprobarea Sfântului Sinod, Fondul Central Misionar realizat din colecta generală pe ţară, din care se acordau ajutoare financiare pentru repararea, restaurarea şi chiar construcţia de noi biserici[4].

De asemenea, pe durata patriarhatului său, s-au înregistrat unele împliniri care au ridicat prestigiul Bisericii noastre. În acest sens, la 28 februarie 1950, în plin regim stalinist, din inițiativa Patriarhului Justinian, Sfântul Sinod a hotărât trecerea în rândul sfinților din calendar a mai multor ierarhi, cuvioși, martiri și mărturisitori români, precum și generalizarea cultului unor sfinți ale căror moaște se păstrează în țara noastră. Acest mare act de cinstire a sfinţilor din neamul românesc nu a fost realizat din orgoliu, ci pentru că spovedindu-se la cunoscutul duhovnic părintele Cleopa Ilie, acesta, între altele l-a întrebat: În calitate de patriarh v-aţi îngrijit ca sfinții din neamul românesc să capete cinstirea ce li se cuvine? Iar el cu sfială a răspuns: Nu m-am îngrijit. Atunci părintele Cleopa a adăugat: Să vă îngrijiţi, că asta face parte din datoria unui ierarh[5]. Dragostea Patriarhului Justinian față de Biserica lui Hristos i-a dat curajul să înfrunte regimul politic în pofida tuturor amenințărilor și să fie un apărător înțelept al Ortodoxiei în timpul comunismului.

Patriarhul Justinian Marina: Apărător al unor personalităţi de mare valoare intelectuală sau artistică

Sunt nenumărate mărturii despre intervențiile Patriarhului Justinian în favoarea unor personalităţi ale vieţii bisericeşti sau sociale din acea perioadă, intervenţii care de multe ori au trezit suspiciunea autorităţilor comuniste.

A încurajat cercetările teologilor români, atât a celor pe care regimul comunist îi considera „reacționari”, cât şi a tinerilor din noua generație, oferindu-le posibilitatea de a publica în revistele bisericeşti studii şi articole de o mare valoare academică, apreciate şi în zilele noastre. A păstrat în cercul său profesori de valoare ca: Dumitru Stăniloae, Ioan G. Coman, Nicolae Chiţescu, Ioan Rămureanu, Ene Branişte, Liviu Stan, Nicolae Lungu şi mulți alţii. De asemenea, el a „recuperat” oameni erudiţi, dar obstrucționați de regimul comunist, cum a fost cazul marelui bizantinolog Academicianul Alexandru Elian.

În acelaşi timp, pentru restaurarea sau consolidarea unor importante biserici sau mănăstiri, Patriarhul Justinian a cooperat cu unii dintre cei mai de seamă arhitecți ai vremii: Ioan Mincu, Ştefan Berechet, Ştefan Balş, ori cercetători ca Vasile Brătulescu şi Vasile Drăguţ, pictorul Costin Petrescu, sculptorul Grigorie Dumitrescu, scriitoarea şi artista în pictură Olga Greceanu, specialista în artă plastică Ottilia Oteteleşanu, pe care Patriarhul Justinian a numit-o consilier artistic al Patriarhiei Române şi care a realizat, între multe altele, icoanele împărătești din Catedrala Patriarhală, lucrate în tehnica email, la atelierele Patriarhiei Române.

Patriarhul Justinian Marina: Promotor al relațiilor Bisericii Ortodoxe Române cu Biserici Ortodoxe surori şi cu alte confesiuni creştine

Paralel cu bogata sa activitate administrativă, edilitară şi cultural-misionară, într-o vreme de dictatură comunistă plină de restricții şi presiuni asupra vieții Bisericii, Patriarhul Justinian a reuşit, cu răbdare constantă şi înțelepciune practică, să dezvolte legături apropiate cu celelalte Biserici Ortodoxe surori şi cu alte confesiuni creştine. A reprezentat, cu demnitate şi înţelepciune, Biserica Ortodoxă Română pe plan internațional, la întruniri panortodoxe şi interortodoxe sau la întruniri intercreştine.

Foarte semnificativă a fost vizita reprezentanţilor majorităţii ţărilor ortodoxe la Bucureşti, în 28 februarie 1955, la festivitatea solemnă de proclamare a canonizării unor sfinţi români, programată de Patriarhul Justinian odată cu aniversarea a 70 de ani de la recunoaşterea Autocefaliei Bisericii noastre și a 30 de ani de la ridicarea ei la rang de Patriarhie. Un motiv în plus de a arăta regimului comunist că patriarhul, împreună cu Biserica sa, este susţinut din exterior la cele mai importante evenimente ale Bisericii[6].

Dumnezeu l-a inspirat pe Patriarhul Justinian ca, în ultimii ani ai vieţii, să-şi pregătească locul de veci aici, la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, pe care el a salvat-o de la un destin tragic, a consolidat-o şi a restaurat-o între anii 1968-1973, redându-i măreţia şi frumuseţea de altădată. Pe crucea mormântului său, încastrată în zid, a cerut meșterului să scrie: „M-am luptat lupta cea bună! Credinţa am păzit! Am ajuns la capătul drumului vieţii. De acum încolo, mă așteaptă răsplata dreptății, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul Cel drept, în ziua aceea” (cf. 2 Timotei 4, 7-8). Cununa dreptății, ca preț al luptei celei bune în viaţa pământească, i-a pregătit-o Însuşi Hristos Domnul, Arhiereul Cel veșnic, în Împărăția cerurilor!

Întrucât simțim astăzi că, prin lumina vieţii şi a faptelor sale pilduitoare, Părintele Patriarh Justinian este tainic prezent în Biserica noastră ca o lumină peste timp şi ca o călăuză spirituală, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, să aşeze sufletul lui în locaşurile sfinţilor Săi slujitori, în bucuria îngerilor, în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi.

Veşnica lui pomenire, din neam în neam!

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


[1] Pr. Prof. dr. Mircea Păcurariu, „Cultura Teologică Românească”, Editura Basilica, Bucureşti, 2011, p. 284.
[2] Arhimandrit Cleopa Ilie, Arhimandrit Ioanichie Bălan, Viaţa monahală ieri şi azi, în „Autocefalie, Patriarhie, slujire sfântă”, Bucureşti, 1995, p. 392.
[3] Ibidem, p. 393.
[4] Pr. Pârvu Constantin, „Patriarhul Justinian mărturii, fapte şi adevăr”, EIBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 228.
[5] Cf. Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Clujului, „Amintiri despre Patriarhul Justinian”, în volumul „Biserica în misiune”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005, p. 548.
[6] Pr. Constantin Tudosă, „Patriarhul Justinian Marina (1948-1977)”, Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2016, p.176.

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV