LONews / Pr. Daniel Ivan

Arendasii mantuirii, proprietarii credintei si stapanii adevarului

17-01-2013 01:54:05

   Oare cat de tare ne-am stricat la minte? Oare cat de mult putem impinge limitele nebuniei? Pe unde te uiti si pe unde te sucesti nu vezi decat: vanitate, lacomie, interes, graba, manie, minciuna, judecare, vorbe goale… si din ce in ce mai putine modele de adevarata vietuire crestina, cum ar fi: iubirea, dialogul, iertarea, mila, smerenia, evlavia, buna-cuviinta, discernamantul, intelegerea si altele asemenea.

   Am stat calm si am observant si eu toata valva facuta in jurul decesului regizorului Sergiu Nicolaescu. Cati  “aparatori” ai credintei au sarit sus si tare fata de cele petrecute, rar mi-a fost dat sa vad. Au fost unii dintre ei atat de iritati, incat au ajuns chiar sa huiduiasca un eveniment care trebuia privit doar cu decenta cuvenita. O decenta specifica cel putin celui care intelege un simplu lucru: dragostea cu forta se numeste viol.

   A curs cerneala multa si, ca de obicei, pozitiile s-au radicalizat. Pe de o parte cei care in numele credintei crestine cereau inhumarea, iar pe de alta parte sustinatorii libertatii de decizie. Ca mai mereu, romanii erau din nou dezbinati. In loc sa judecam clar si simplu, acuzam, ponegrim sau, mai grav pentru unii dintre noi, ne erijam in asa-zisi apologeti ai dreptei credinte. Acum, ca toata treaba a mai pierdut din aplomb, vreau sa stam calmi, sa renuntam la orice prejudecata si, dupa cum spuneau latinii, sa judecam totul la rece, “Sine ira et studio”.

   Mai intai, avem in fata noastra invatatura de credinta care spune clar ca trupul se inhumeaza. Nu vreau sa intru in amanunte teologice, deoarece sunt convins ca multi dintre voi stiti deja care sunt motivele pentru care omul trebuie inhumat.  Apoi, avem decizia libera a unui om ce a dorit ca, dupa decesul sau, trupul sa ii fie incinerat. Pana aici totul este foarte clar.

   Acum, tot spectacolul Patriarhiei – care a avut grija, sub pedeapsa afuriseniei, ca niciun preot sa nu oficieze o slujba cat de mica pentru decedat – si al intregii armate de sustinatori ai inhumarii, in fata familiei si a prietenilor care cereau doar DECENTA cuvenita inaintea mortii, a semanat cu un dialog al surzilor. Stiu, simt si eu ca si multi altii ca incinerarea acestui om i-a luat posibilitatea trupului sa participe la Inviere. Stiu ca incinerarea este egala sinuciderii. Dar, trebuie in aceeasi masura sa intelegem ca familia, si chiar si el, asta au dorit si, mai mult, orice om are libertatea propriei judecati in alegerea felului in care doreste sa sfarseasca.

   Cum putem noi sa facem, cu sila, ceva ce o persoana nu si-a dorit inca din timpul vietii. Asa a dorit el. Familia nu a facut decat sa ii respecte dorinta. Unde se afla pacatul in aceasta speta? Cam greu de pronuntat. Personal, ma abtin sa dau sentinte. Nu judeca, pentru a nu fi judecat. Sergiu Nicolaescu nu a fost un bun al poporului roman. A fost doar un om care si-a trait propriul vis si, mai mult, l-a impartasit si celorlalti. Manifestarile de genul celor care au dus la huiduieli arata fata hidoasa a celor care au facut din credinta lor o piatra de hotar pentru oricine. Acum, de ce am inceput cu acest caz public? E foarte simplu. Pentru ca sunt, printre noi, destui care se vad sau care se considera astfel.

   Nu ati intalnit acel soi de oameni care considera ca mantuirea este un fel de siloz, din care dau ei cu portia, cui cred ei ca merita? Eu am intalnit destui. Si, stiti ceva? Cu cat au mai multa carte, cu atat sunt mai periculosi. Cu cel fara carte, te lupti putin si, in cele din urma, reusesti sa scoti ceva, dar cu "prostul cu scoala multa" te lupti degeaba. "Prostul cu scoala" functioneaza, la nivel social, asemeni celor care spun, dupa o varsta, ca nu se mai pot schimba, ca asa au pomenit ei si asa se face. Refuzul de a gandi alte variante pentru o problema, indaratnicia in a progresa sau a asculta si pe altul, fac din acest soi de oameni un pericol social. Ei, arendasii mantuirii, stau de vorba cu Dumnezeu, ca de la egal la egal, ca doar… deh, Dumnezeu are nevoie de ei, si nu invers.

   Daca teoria evolutionista ar functiona, aici ea ar merge ca unsa. Din vechilii manturii, ei “evolueaza” in proprietarii credintei. "Ce cred eu nu doar ca este adevarat, dar sa nu cumva sa nu crezi si tu ca mine, ca e vai si amar!" Nu te inchini cum trebuie, sau nu stii, pe deasupra, cantari, psalmi, ritual si altele? Esti mancat. Da,  proprietarii credintei au tot timpul, sub perna, un ciomag. Nu faci ca ei? O iei pe spinare…

   Cum vreti sa incinerati pe domnul “X”? Pai, pe noi ne-ati intrebat? Noua ne-ati cerut voie? Nuuuu? Atunci, ia stai asa, sa iti arat eu ce e aia credinta si, daca nu pot sa te altoiesc, macar sa te huidui "mai duhovniceste". Auzi doar destul de des, in inghesuiala pentru Agheazma Mare: "- Ce impingi nene asa? Ce dracu, te inghesui? Are Agheazma pentru toti, ce dracu!". Ei bine, din randurile acestor “oameni”, iese la iveala soiul cel mai periculos: stapanii adevarului.

   Daca se poate spune, catusi de putin, ca in privinta celor doua categorii mai sus mentionate, mai poate fi injghebat un dialog cat de mic, in schimb, cand ajungem la aceasta din urma categorie, avem mari, foarte mari, probleme de dialog. Ei, stapanii adevarului, au drept motto: “Ortodoxie sau moarte!” Suna, ce-i drept, frumos si chiar mobilizator acest indemn. Dar, intreb si eu, acum: cati avem, in noi, cu adevarat si nu doar din gura, suflet si curaj de martir? Cati dintre noi suntem dispusi sa induram lectia umilintei? Usoara mai este credinta, cand dai doar din gura. Sa trancanesti despre Hristos este una, sa mergi pe urmele pasilor Lui este cu totul si cu totul altceva.

   Nu uitati ca Hristos a intrat in casa lui Matei vamesul; a primit langa El tot felul de pacatosi. Ortodoxia inseamna, inainte de toate, deschiderea inimii catre cei cazuti de la credinta. Apararea Ortodoxiei trebuie facuta mai intai cu mintea si apoi cu sufletul. "Ortodoxie sau moarte" izoleaza oamenii intre ei si aprinde foc distrugator. Cel mai tare dai in cap aproapelui, din doua motive: religios si politic.

   Personal, am discutat cu o multime de oameni, crestini sau pagani, musulmani sau de alta credinta. Am cautat cheia dialogului fratesc, inaintea difentelor. Sa cautam mai intai ceea ce ne apropie mai mult,  decat ceea ce ne desparte. Sfintii niciodata nu au crezut si nu au spus despre ei ca sunt sfinti.

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV