LONews / Pr. Daniel Ivan

(3) C.S.Lewis-Crestinism pur si simplu

10-11-2011 11:38:02

3. REALITATEA LEGII

Revin acum la ceea ce am spus la sfîrşitul primului capitol, cînd am afirmat că sunt două lucruri ciudate cu privire la rasa umană. Primul, că oamenii sînt obsedaţi de ideea unui anumit fel de comportament pe care ar trebui să il  practice, ceva ce am putea numi purtare corectă, sau decenţă, sau moralitate, sau Legea Naturii. Al doilea lucru este că în realitate ei nu practică acest fel de comportament. Unii v-aţi putea întreba de ce spun că lucrul acesta este ciudat. Poate că vi se pare că este lucrul cel mai firesc din lume. In particular, poate că vă gandiţi că sunt puţin prea aspru cu rasa umană. La urma urmei, aţi putea spune, ceea ce eu numesc încălcarea Legii Binelui şi Răului sau Legea Naturii, nu înseamnă decat că oamenii nu sunt perfecţi. Şi, în fond, de ce să aştept eu ca ei să fie perfecţi? Răspunsul acesta ar fi corect, dacă ceea ce aş face eu ar fi să stabilesc exact cată vină avem în faptul că nu ne purtăm aşa cum aşteptăm de la alţii să se poarte.

   Dar slujba mea nu este nicidecum aceasta. În momentul de faţă, eu nu mă ocup de vinovăţie; eu încerc să descopăr adevărul. Din punctul acesta de vedere, însăşi ideea că ceva este imperfect, că nu este ce ar trebui să fie, are anumite consecinţe.

   Dacă iei o piatră sau un pom, ele sunt ceea ce sunt şi se pare că nu are nici un sens să spui că ar fi trebuit să fie altfel. Desigur, ai putea spune că piatra are „o formă nepotrivită”, dacă vrei să o foloseşti pentru o grădină alpină, sau poţi spune că pomul este un pom rău pentru că nu îţi dă atîaa umbră cata ai aşteptat. Dar singurul lucru pe care-l spui prin aceste afirmaţii este că piatra sau pomul se întîmplă să nu fie potrivite pentru un scop oarecare al tău. Tu nu acuzi piatra sau pomul, decat poate în glumă, pentru că sunt aşa cum sunt. Tu ştii în realitate că, dată fiind vremea şi pămantul, pomul nu putea fi altfel. Ceea ce noi numim, din punctul nostru de vedere, un pom „rău”, este un pom care respectă legile naturii sale în aceeaşi măsură ca şi un pom „bun”.

   Aţi observat ce rezultă din aceasta? Rezultă că ceea ce noi numim în mod obişnuit legile naturii — modul în care vremea acţionează asupra unui copac, de exemplu — se poate să nu fie cu adevărat legi în sensul strict al cuvantului, ci numai o figură de stil. Cand spui că pietrele care cad se supun întotdeauna legii gravitaţiei, oare nu este acelaşi lucru ca şi cum ai spune că legea nu înseamnă decat „ceea ce fac pietrele întotdeauna”? Tu nu crezi de fapt că atunci cînd îi dai drumul unei pietre, aceasta îşi aminteşte dintr-o dată că se află sub porunca de a cădea la pămant. Tu nu spui, de fapt, decat că piatra cade. Cu alte cuvinte, nu poţi şti cu certitudine dacă există ceva mai presus şi în afară de lucrurile însele, vreo lege cu privire la ce ar trebui să se întample, o lege care este distinctă de ceea ce se întamplă de fapt. Legile naturii, aşa cum sunt aplicate pietrelor şi copacilor, s-ar putea să însemne doar „ceea ce face în realitate Natura”.

    Dar dacă ne îndreptăm atenţia spre Legea Naturii Umane, Legea Conduitei Decente, problema este cu totul diferită. Este clar că legea nu înseamnă „ceea ce fac de fapt oamenii”; aşa cum am spus anterior, mulţi oameni nu respectă deloc această lege, şi niciun om nu o respectă în totalitate. Legea gravitaţiei îţi spune ce fac pietrele dacă le laşi să cadă, dar Legea Naturii Umane îţi spune ce ar trebui să facă oamenii şi nu fac. Cu alte cuvinte, cînd ai de-a face cu oamenii, intervine ceva ce este mai presus şi dincolo de faptele propriu-zise. Pe de o parte ai faptele (modul în care se comportă oamenii) şi mai ai altceva (modul în care ar trebui să se comporte ei). In restul universului, nu este nevoie de nimic altceva decît de fapte. Electronii şi moleculele se comportă într-un anumit fel, şi din acţiunea lor decurg anumite rezultate, şi aceasta poate fi întreaga poveste. (Eu nu cred că aceasta este întreaga poveste, aşa cum veţi vedea mai tîrziu. Intenţia mea a fost să spun că, pentru stadiul la care se găseşte prezentarea mea pană acum, aceasta poate să fie întreaga poveste.) Dar oamenii se comportă într-un anumit fel, şi aceasta nu este întreaga poveste, pentru că noi ştim tot timpul că ei ar trebui să se comporte într-un mod diferit.

   Faptul acesta este atat de neobişnuit, încat suntem tentaţi să încercăm să-l justificăm prin explicaţii. De exemplu, am putea încerca să spunem că atunci cand afirmăm despre un om că nu ar trebui să se comporte aşa cum o face, afirmaţia noastră are de fapt acelaşi înţeles ca şi afirmaţia că piatra are o formă nepotrivită; adică, ceea ce face el se întamplă să nu ne convină nouă. Lucrul acesta însă nu este adevărat. Un om care a ocupat locul de la geam în tren pentru că el a fost primul acolo şi un om care s-a strecurat în timp ce eu eram întors cu spatele şi mi-a luat geanta, sunt amîndoi la fel de jenanţi pentru mine. Dar eu îl acuz pe al doilea [pentru fapta lui] şi nu îl acuz pe primul. Eu nu mă înfurii — poate cu excepţia unui moment, pană cand îmi vin în fire — pe un om care îmi pune piedică din greşeală; în schimb, mă înfurii pe un om care încearcă să-mi pună piedică, chiar şi dacă nu reuşeşte. Cu toate acestea, primul mi-a provocat o durere, în timp ce al doilea nu mi-a făcut nimic. Uneori comportarea pe care eu o numesc rea nu îmi este deloc neconvenabilă, ci dimpotrivă. În timp de război, fiecare parte poate găsi că este foarte folositor să aibă un trădător de partea cealaltă. Dar deşi ei îl folosesc şi îl plătesc, îl socotesc o lepădătură de om.

   Prin urmare, nu poţi spune că noi socotim comportarea altora decentă, pentru simplul motiv că este comportarea care se întamplă să ne fie folositoare. Cît priveşte comportarea decentă a noastră înşine, cred că este foarte clar că nu înseamnă o comportare care ne aduce neapărat folos. Asemenea comportare înseamnă să te mulţumeşti cu treizeci de lei cînd ai fi putut să primeşti trei sute, să-ţi faci cinstit temele de casă cînd ţi-ar fi fost mai uşor să copiezi; să o laşi în pace pe o fată cînd ţi-ar fi plăcut să faci dragoste cu ea, să stai într-un loc periculos cand ai fi putut să mergi într-un loc mai ferit, să-ţi respecţi promisiunile pe care ai prefera să nu le respecţi şi să spui adevărul chiar dacă te face să arăţi ca un neghiob.

   Unii spun că conduita decentă nu este ceea ce foloseşte fiecărei persoane individuale la un moment dat, ci ceea ce foloseşte rasei umane în ansamblul ei; şi că, în consecinţă, nu este vorba de nici un mister. La urma urmei, oamenii au oarecare simţ; ei îşi dau seama că nu poţi avea siguranţă sau fericire adevărată decat într-o societate în care fiecare este cinstit, şi tocmai pentru că înţeleg lucrul acesta ei încearcă să se comporte decent. Acum, este perfect adevărat că siguranţa şi fericirea pot veni numai de la persoane, clase şi naţiuni care sunt cinstite, corecte şi bune unele faţă de altele. Acesta este unul dintre adevărurile cele mai importante din lume. Dar el este inadecvat atunci cand este vorba să explice de ce avem sentimente de un anumit fel cu privire la Bine şi Rău. Dacă ne punem întrebarea: „De ce ar trebui să fiu eu altruist?” şi răspundem: „Pentru că este bine pentru societate”, am putea întreba din nou: „De ce să-mi pese mie de ce este bine pentru societate, cu excepţia cazului cand se întîmplă să-mi fie mie de folos?” şi atunci ar trebui să spui: „Pentru că trebuie să fii altruist” — răspuns care ne aduce din nou de unde am plecat. Ceea ce spui este adevărat, dar nu înaintezi niciun pas.

    Dacă ar întreba cineva ce rost are să joci fotbal, nu ar fi de mare folos să răspunzi: „Ca să înscrii goluri”, pentru că încercarea de a înscrie goluri este jocul însuşi, nu motivul jocului, şi în felul acesta nu ai face decît să spui că fotbalul este fotbal — lucru care este adevărat, dar care nu are nicio valoare. De asemenea, dacă te întreabă cineva ce rost are să te comporţi decent, nu are rost să răspunzi: „Pentru a fi de folos societăţii”, pentru că încercarea de a fi de folos societăţii, cu alte cuvinte, încercarea de a fi altruist (pentru că „societate” nu înseamnă de fapt altceva decat „alţi oameni”), este unul dintre lucrurile in care constă comportarea decentă; ceea ce spui de fapt este că o comportare decentă este o comportare decentă. Ai spune la fel de mult ca şi dacă te-ai fi oprit la afirmaţia: „Oamenii ar trebui să fie altruişti”.

    Vreau să mă opresc aici. Oamenii ar trebui să fie altruişti, ar trebui să fie corecţi. Nu că oamenii sunt altruişti, nici că lor le place să fie altruişti, ci că ei ar trebui să fie aşa. Legea Morală sau Legea Naturii Umane nu este o simplă constatare cu privire la comportarea umană, după cum Legea gravitaţiei este, sau poate fi, o simplă constatare despre modul în care se comportă obiectele grele. Pe de altă parte, nu este o simplă născocire, pentru că noi nu ne putem debarasa de ea, şi majoritatea lucrurilor pe care le spunem şi pe care le gandim despre oameni s-ar reduce la nonsens dacă am face aşa. Nu este o simplă afirmaţie despre modul în care ar trebui să se comporte oamenii aşa încat să ne convină nouă, deoarece comportarea pe care o numim rea sau incorectă nu este exact aceeaşi cu comportarea pe care o găsim neconvenabilă, ba poate fi chiar contrariul ei.

   În consecinţă, această Regulă a Binelui şi Răului sau Legea Naturii Umane, sau oricum am numi-o, trebuie să fie într-un fel oarecare o realitate — un lucru care există cu adevărat, nu unul născocit de noi înşine. Cu toate acestea, nu este un fapt în sensul obişnuit al cuvantului, în acelaşi sens în care comportarea noastră reală este un fapt. Se pare că va trebui să recunoaştem că există mai multe feluri de realităţi, că, în cazul acesta particular, există ceva mai presus şi dincolo de faptele obişnuite din comportamentul oamenilor, ceva ce este totuşi foarte real — o lege reală, pe care nu a elaborat-o nici unul dintre noi, dar care descoperim că ne este impusă.

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV