LONews / Pr. Daniel Ivan

(10) C.S. Lewis – Crestinism pur si simplu

17-11-2011 11:23:07

5. CONCLUZIE PRACTICĂ

Hristos a suferit capitularea şi umilirea perfectă: perfectă, deoarece El a fost Dumnezeu; capitulare şi umilire deoarece El a fost om. Credinţa creştină este că într-un fel oarecare noi devenim părtaşi la umilinţa şi suferinţa lui Hristos şi că vom fi, de asemenea, părtaşi la victoria Sa finală asupra morţii şi vom primi o viaţă nouă după ce vom fi murit şi vom fi devenit creaturi perfecte şi cu desăvarşire fericite. Aceasta înseamnă mult mai mult decat încercarea noastră de a urma învăţătura Lui. Oamenii întreabă deseori cand va avea loc următorul stadiu al evoluţiei — stadiul în care se va trece la ceva mai presus de om. Potrivit concepţiei creştine, acest lucru s-a întamplat deja. În Hristos a apărut un fel nou de oameni, iar viaţa nouă care a început în El trebuie să fie sădită în noi.

Cum se va întampla aceasta? Vă rog acum să vă amintiţi modul în care am primit viaţa veche, obişnuită. Am primit viaţa de la alţii, de la tatăl şi mama noastră şi de la toţi strămoşii noştri, fără consimţămantul nostru — şi am primit-o printr-un proces foarte ciudat care implică plăcere, durere şi pericol. Un proces la care nu ne-am fi aşteptat. Cei mai mulţi dintre noi petrec mulţi ani din copilărie încercand să ghicească cum s-au născut; şi unii copii, cand li se spune pentru prima dată, nu cred — şi eu nu cred că am de ce să-i învinovăţesc, pentru că procesul este foarte ciudat. Dumnezeul care a aranjat acel proces este acelaşi Dumnezeu care aranjează modul în care să fie răspandită viaţa nouă, viaţa lui Hristos. Trebuie să ne aşteptăm să fie, de asemenea, un proces ciudat. Dumnezeu nu ne-a cerut părerea cand a inventat sexul; El nu ne-a cerut părerea nici cand a inventat acest proces.

Sunt trei lucruri care ne împărtăşesc viaţa lui Hristos: botezul, credinţa şi acea acţiune misterioasă căreia diferiţi creştini i-au dat diferite nume — Sfanta împărtăşanie, Misa, Cina Domnului. Acestea trei, cel puţin, sunt metodele obişnuite. Nu vreau să spun că nu pot exista cazuri speciale în care viaţa lui Hristos ne este împărtăşită fără una sau mai multe dintre acestea. Nu am timp să mă ocup de cazurile speciale şi nici nu cunosc suficiente lucruri despre ele. Dacă încerci în cateva minute să-i explici unui om cum să ajungă la Edinburgh, îi vei spune care sunt trenurile pe care trebuie să le ia; este adevărat că el poate ajunge acolo şi cu vaporul sau cu avionul, dar pe acestea abia dacă le vei aduce în discuţie. Eu nu spun care dintre aceste trei lucruri este esenţial. Prietenul meu metodist ar vrea să insist mai mult asupra credinţei şi (proporţional) mai puţin asupra celorlalte două. Nu mă voi angaja într-o asemenea discuţie. Oricine declară că te învaţă doctrina creştină îţi va spune de fapt să le foloseşti pe toate trei, şi faptul acesta este suficient pentru scopul nostru prezent.

Eu însumi nu înţeleg de ce aceste trei lucruri trebuie să fie canalele felului nou de viaţă. Dar, dacă s-ar fi întamplat să nu ştiu, nu aş fi văzut niciodată legătura dintre o anumită plăcere fizică şi apariţia unei noi fiinţe omeneşti în lume. Noi trebuie să acceptăm realitatea aşa cum este: nu are niciun rost să trăncănim despre cum ar fi trebuit să fie sau cum ne-am fi aşteptat noi să fie. Deşi nu pot înţelege de ce trebuie să fie aşa, vă pot spune de ce cred eu că este aşa. V-am explicat de ce trebuie să cred că Iisus a fost (şi este) Dumnezeu. Şi este clar că ni se înfăţişează ca un fapt istoric că El i-a învăţat pe urmaşii Săi că viaţa nouă este comunicată în felul acesta. Cu alte cuvinte, eu cred bazandu-ma pe autoritatea Lui. Să nu vă speriaţi de cuvantul „autoritate”. A crede unele lucruri pe baza autorităţii altcuiva înseamnă doar a le crede, fiindca ţi-au fost spuse de cineva pe care-l consideri demn de încredere.

Nouăzeci şi nouă la sută dintre lucrurile pe care le crezi sunt crezute pe baza autorităţii cuiva. Eu cred că există un loc numit New York. Nu am văzut eu însumi locul acela. Prin raţionamente abstracte nu aş putea dovedi că trebuie să existe un asemenea loc. Eu cred, pentru că oameni de încredere mi-au spus că există. Oamenii de rînd cred în sistemul solar, în atomi, în evoluţie şi în circulaţia sangelui — ei cred toate acestea pe baza autorităţii altcuiva: ei cred, pentru că aşa spun oamenii de ştiinţă. Niciunul dintre noi nu a văzut cucerirea normandă sau înfrîngerea Armadei. Niciunul dintre noi nu ar putea să le dovedească prin logică pură, aşa cum dovedeşti un lucru în matematică. Noi le credem pur şi simplu pentru că oamenii care le-au văzut au lăsat scrieri care relatează despre ele; de fapt, noi credem pe baza autorităţii lor. Un om care ar ezita să accepte autoritatea în alte lucruri aşa cum fac unii în religie, ar trebui să se mulţumească să nu cunoască nimic toată viaţa lui.

Să nu credeţi că eu vreau să stabilesc că botezul, credinţa şi Sfînta împărtăşanie sunt lucruri care pot să înlocuiască încercarea de a-L imita pe Hristos. Viaţa naturală o primeşti de la părinţii tăi; aceasta nu înseamnă că vei continua să o ai dacă nu faci nimic pentru ea. O poţi pierde prin neglijenţă sau o poţi pierde prin sinucidere. Trebuie să hrăneşti trupul şi să-l îngrijeşti: trebuie însă totdeauna să-ţi aminteşti că tu nu creezi viaţa; tu doar păstrezi viaţa pe care ai primit-o de la altcineva. În acelaşi fel, creştinul îşi poate pierde viaţa din Hristos, care a fost pusă în el, şi el trebuie să facă eforturi ca să o păstreze. Dar nici măcar cel mai bun creştin care a trăit vreodată nu poate funcţiona doar prin resursele sale — el nu face decat să hrănească şi să protejeze o viaţă pe care nu ar fi putut-o dobandi nicicand prin eforturile sale. Faptul acesta are consecinţe practice. Cată vreme viaţa naturală este în trupul tău, ea va face multe în vederea reparării acelui trup. Fă o tăietură în trup şi, pană la un anumit punct, trupul o va vindeca, în timp ce un trup mort nu poate vindeca o tăietură. Un trup viu nu este un trup care nu este rănit niciodată, ci unul care, într-o măsură oarecare, se repară singur.  In aceeasi idee, creştinul nu este un om care nu greşeşte niciodată, ci este un om care se poate pocăi, care se ridică din nou şi care o ia de la început după fiecare poticnire — pentru că viaţa lui Hristos este în el, reparandu-l totdeauna, dandu-i putere să repete (într-o oarecare măsură) moartea voluntară pe care a suportat-o Hristos Insuşi.

Acesta este motivul pentru care creştinul este într-o poziţie deosebită de ceilalţi oameni care încearcă să fie buni. Ei speră că prin faptul că sunt buni îi vor fi plăcuţi lui Dumnezeu, dacă într-adevăr există un Dumnezeu; sau, dacă nu cred că există, ei speră să merite cel puţin aprobarea oamenilor buni. Dar creştinul crede că orice bine pe care-l face vine din viaţa lui Hristos care este în el. El nu crede că Dumnezeu ne iubeşte pentru că suntem buni, ci crede că Dumnezeu ne va face buni pentru că ne iubeşte; tot aşa cum acoperişul unei sere nu atrage soarele pentru că este strălucitor, ci devine strălucitor pentru că soarele străluceşte deasupra lui.

Permiteţi-mi să arăt limpede că atunci cand creştinii spun că viaţa lui Hristos este în ei, ei nu se referă doar la ceva mintal sau moral. Cînd ei vorbesc despre a fi „în Hristos” sau despre faptul că Hristos este „în ei”, acesta nu este doar un mod de a spune că ei se gandesc la Cristos sau că Îl imită. Ei spun că Hristos acţionează cu adevărat prin ei; că toată mulţimea de creştini formează organismul fizic prin care acţionează Hristos — că noi suntem degetele Lui, muşchii Lui, celulele trupului Lui. Poate că faptul acesta explică unul sau două lucruri. El explică de ce această viaţă nouă este răspandită nu numai prin acte pur mintale, cum este credinţa, ci prin acte fizice, cum sunt botezul şi Sfînta Impărtăşanie. Nu este o simplă răspandire a unei idei; seamănă mai mult cu evoluţia — un fapt biologic sau suprabiologic. Nu are niciun rost să încercăm să fim mai spirituali decat Dumnezeu. Dumnezeu nu a intenţionat ca omul să fie o creatură pur spirituală. Acesta este motivul pentru care El foloseşte lucruri materiale, cum sunt painea şi vinul, ca să sădească viaţa nouă în noi. S-ar putea să credem că afirmaţia aceasta este rudimentară şi nespirituală. Dumnezeu nu crede aşa: El a inventat mancatul. Lui îi place materia. El a inventat-o.

Iată un alt lucru care mă nedumerea în trecut. Nu este oare înfricoşător de nedrept ca această viaţă nouă să fie limitată la oameni care au auzit de Hristos şi care au putut crede în El? Adevărul este că Dumnezeu nu ne-a spus ce aranjamente a făcut pentru ceilalţi oameni. Ştim că niciun om nu va fi mantuit decat prin Hristos; nu ştim dacă numai cei care Il cunosc pe El pot fi mantuiţi prin El. Între timp, dacă eşti îngrijorat în privinţa oamenilor din afară, cel mai nerezonabil lucru pe care-l poţi face este să rămai tu însuţi afară. Creştinii sunt Trupul lui Hristos, organismul prin care lucrează El. Fiecare adăugire la acest Trup Îi permite să lucreze mai mult. Dacă vrei să-i ajuţi pe cei din afară, trebuie să adaugi celula ta la Trupul lui Hristos, singurul care îi poate ajuta. Tăierea degetelor unui om ar fi un mod ciudat de a-l determina să lucreze mai mult.

O altă obiecţie posibilă este următoarea: de ce coboară Dumnezeu deghizat într-o lume ocupată de inamic şi de ce înfiinţează un fel de societate secretă care să-l submineze pe diavol? De ce nu coboară El cu toată puterea, invadand această lume? Oare nu este El destul de puternic? Ei bine, creştinii cred că El va cobora cu toată puterea; nu ştim cand. Putem însă să ghicim de ce întarzie: El vrea să ne dea o şansă să trecem de bunăvoie de partea Lui. Nu cred că aş avea mare consideraţie pentru un francez care ar fi aşteptat pană cand trupele aliate au mărşăluit în Germania, ca abia atunci să anunţe că este de partea noastră. Dumnezeu va invada. Dar mă întreb dacă oamenii care Îi cer lui Dumnezeu să intervină deschis şi direct în lumea noastră îşi dau seama ce va fi cand El o va face. Cand acest lucru se va întîmpla, va fi sfarşitul lumii. Cand autorul păşeşte pe scenă, piesa de teatru s-a terminat. Dumnezeu va invada, foarte bine; dar ce rost va avea să spui că eşti de partea Lui atunci, cand vei vedea cum întregul univers natural se va topi ca un vis şi altceva — ceva ce nu a putut fi conceput de mintea ta — se va instala tronand; ceva atat de minunat pentru unii dintre noi şi atat de îngrozitor pentru alţii, încat niciunul dintre noi nu va mai putea alege atunci? Dumnezeu nu va mai fi deghizat atunci; va fi ceva atat de copleşitor, încat va izbi pe orice creatură fie cu o dragoste irezistibilă, fie cu o groază irezistibilă. Atunci va fi prea tarziu să alegi de partea cui să fii. Nu are niciun rost să spui că ai ales să stai culcat atunci cand ţi-a devenit imposibil să stai în picioare. Atunci nu va fi timp de ales: va fi timpul cand vom descoperi de partea cui suntem cu adevărat, fie că ne-am dat seama dinainte, fie că nu ne-am dat seama. Acum, astăzi, în clipa aceasta, avem ocazia să alegem partea bună. Dumnezeu stă deoparte şi ne dă această şansă. Oferta nu va dura pentru totdeauna. Trebuie să o primim sau să o refuzăm.

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV