LONews / Pr. Daniel Ivan

C.S. Lewis – (27) Crestinism pur si simplu

14-12-2011 10:15:47

ESTE CREŞTINISMUL GREU SAU UŞOR ?

În capitolul precedent, am luat în discuţie ideea creştină a „punerii în postura de Hristos”, adică „să-ţi închipui” la început că eşti fiu al lui Dumnezeu, pentru ca în final să devii un fiu adevărat. Un lucru pe care vreau să-l clarific este că acesta nu este unul dintre multele lucruri pe care trebuie să le facă un creştin şi nu este un fel de exerciţiu special pentru cei mai buni din clasă. Acesta este tot Creştinismul. Creştinismul nu oferă nimic altceva. Aş vrea să arăt prin ce se deosebeşte el de ideile obişnuite de „moralitate” sau de „a fi bun”.

 Ideea obişnuită pe care o avem noi toţi înainte de a deveni creştini este următoarea: Noi luăm ca punct de pornire eul nostru obişnuit, cu diferitele lui dorinţe şi interese. După aceea recunoaştem că altceva — numiţi-o „moralitate” sau „conduită decentă” sau „binele societăţii” — are nişte pretenţii de la acest eu: pretenţii care  interferează cu propriile lui dorinţe. Ceea ce numim noi „a fi bun” echivalează cu cedarea în faţa acelor pretenţii. Unele dintre lucrurile pe care vrea să le facă eul nostru obişnuit se dovedesc a fi ceea ce noi numim „rău”: ei bine, trebuie să renunţăm la ele. Alte lucruri, pe care eul nu a vrut să le facă, s-au dovedit a fi ceea ce numim „bine”: iar pe acestea trebuie să le facem. Dar noi sperăm tot timpul că atunci cand vor fi împlinite toate cerinţele, sărmanul eu natural va mai avea şansa şi prilejul să-şi trăiască propria viaţă şi să facă ce îi place. De fapt, noi suntem ca şi un om cinstit care îşi plăteşte impozitele. El le plăteşte cinstit, dar speră că-i va mai rămane suficient încat să trăiască şi el. Lucrurile stau aşa pentru că noi continuăm să luăm ca punct de plecare eul nostru natural.

   Cata vreme gandim în felul acesta, este probabil să obţinem unul dintre următoarele două rezultate: Fie că vom renunţa să mai fim buni, fie că vom deveni foarte nefericiţi. Şi aceasta pentru că, fără îndoială, dacă vei încerca într-adevăr să satisfaci toate pretenţiile adresate eului natural, nu-ţi va mai rămane cu ce să trăieşti. Cu cat asculţi mai mult de conştiinţa ta, cu atat ea va pretinde mai mult de la tine. Şi eul tău natural, care în felul acesta este înfometat, stanjenit şi îngrijorat la fiecare pas, va deveni tot mai furios. În final, fie că vei înceta să mai încerci să fii bun, fie că vei deveni unul dintre acei oameni care, aşa cum spun ei, „trăiesc pentru alţii”, dar sunt întotdeauna nemulţumiţi şi cartitori — întrebandu-se întotdeauna de ce ceilalţi nu iau seama la ce fac ei, şi astfel se fac singuri martiri. Şi odată ce devii un astfel de om, vei fi o pacoste mult mai mare pentru oricine trebuie să trăiască cu tine, decat ai fi fost dacă ai fi rămas un egoist neprefăcut.

 Calea creştină este diferită: mai grea şi mai uşoară. Hristos spune: „Dă-mi Totul. Nu vreau o anumită parte din timpul tău, din banii tăi sau din lucrul tău: Eu te vreau pe Tine. Eu nu am venit să chinui eul tău natural, ci am venit să-l ucid. Jumătăţile de măsură nu sunt de niciun folos. Nu vreau să tai o ramură de aici şi una de colo; Eu vreau să tai tot pomul. Nu vreau să sap în dinte, să-l îmbrac sau să-l plombez, ci vreau să-l scot afară. Predă-mi eul natural în întregime, toate dorinţele pe care le consideri nevinovate şi pe cele pe care le consideri rele — tot ce ai. Iţi voi da în schimb un eu nou. De fapt, Mă voi da pe Mine însumi ţie: voinţa Mea va deveni voinţa ta”.

 Este şi mai greu şi mai uşor decat ce încercăm noi toţi să facem. Sper că aţi observat că uneori Hristos Insuşi descrie calea creştină ca fiind foarte grea, alteori ca fiind foarte uşoară. El spune: „Ia-ţi crucea” — cu alte cuvinte, este ca şi cum ar urma să fi bătut de moarte într-un lagăr de concentrare. In clipa următoare El spune: „Jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară”. El ia în serios ambele afirmaţii şi putem vedea de ce amandouă sunt adevărate.

 Profesorii spun că cel mai leneş elev din clasă va trebui să muncească cel mai din greu la sfarşit. Ei fac afirmaţia aceasta cu toată seriozitatea. Dacă dai la doi elevi să rezolve, să zicem, o teoremă din geometrie, cel care este pregătit să facă efortul va încerca să o înţeleagă. Elevul leneş va încerca să o înveţe pe dinafară deoarece, pentru moment, cere mai puţin efort. Dar, peste şase luni, cand ei se pregătesc pentru examen, elevul leneş se chinuie ore în şir cu lucruri pe care celălalt elev le înţelege şi cu care se delectează în cateva minute. Lenea cere mai mult efort în perspectivă. Putem privi şi din alt unghi la această problemă. In luptă, la ascensiunea pe munte, este deseori cate un lucru care cere un efort considerabil; dar, privit în perspectivă, este cel mai bun lucru care poate fi făcut. Dacă îl dai peste cap, peste cateva ceasuri te vei trezi într-un pericol mult mai mare. Soluţia laşă este, de asemenea, soluţia cea mai periculoasă.

 Lucrurile stau la fel aici. Lucrul teribil, lucrul aproape imposibil este să-ţi predai eul lui Hristos — să-I predai toate dorinţele şi toate precauţiile tale. Dar este mult mai uşor decat toate lucrurile pe care încercăm să le facem în schimb. Ceea ce încercăm noi să facem este să rămanem „noi înşine”, să menţinem fericirea personală ca scop suprem în viaţă şi în acelaşi timp să fim „buni”. Noi încercăm să permitem minţii şi inimii să meargă pe calea lor — concentrate asupra banilor, plăcerilor sau ambiţiilor — şi sperand, în ciuda acestui fapt, să ne comportăm cinstit, curat şi umil. Tocmai acesta este lucrul despre care ne-a avertizat Hristos că nu-l putem face. Aşa cum a spus El, mărăcinele nu poate face smochine. Dacă eu sunt un camp care nu conţine nimic altceva decat sămanţă de iarbă, eu nu pot produce grau. Orice aş face, eu nu produc decat iarbă şi nu grau. Dacă vreau să produc grau, schimbarea trebuie să meargă mai adanc decat suprafaţa. Trebuie să fiu arat şi semănat din nou.

 Acesta este motivul pentru care problema reală a vieţii creştine apare acolo unde oamenii nu se aşteaptă. Ea apare în clipa cand ne trezim în fiecare dimineaţă. Toate dorinţele tale şi toate nădejdile tale pentru ziua aceea aleargă ca nişte animale sălbatice. Primul lucru care trebuie făcut în fiecare dimineaţă este să le faci să se retragă; ascultand de cealaltă voce, acceptand celălalt punct de vedere, să-i permiţi vieţii mai mari, mai puternice şi mai liniştite să te invadeze. Şi aşa trebuie să continui toată ziua, dandu-te înapoi de la tot zbuciumul şi frămantarea, ieşind la lumină.

 La început, nu putem face lucrul acesta decat pentru cateva clipe. Dar, de la acele clipe, noua viaţă se va răspandi pretutindeni în sistemul nostru: deoarece acum noi îi permitem să lucreze în partea care trebuie, din noi. Este diferenţa dintre vopsea, care este aplicată doar la suprafaţă, şi un colorant care pătrunde în toată masa. El nu a vorbit niciodată în termeni vagi, idealişti. Cand El a spus: „Fiţi desăvarşiţi”, El a avut în gand tocmai aceasta. El a vrut să spună că noi trebuie să facem tratamentul complet. E greu; dar genul de compromis după care tanjim noi toţi este mai greu de atins — de fapt, este imposibil. Este greu ca un ou să se transforme în pasăre; ar fi mult mai greu să înveţe să zboare dacă ar rămane tot ou. In prezent noi suntem ca ouăle. Nu putem continua la nesfarşit să fim doar ouă obişnuite. Trebuie să scoatem pui sau ne stricăm.

 Îmi permiteţi să revin la ce am spus mai înainte? Acesta este miezul Creştinismului. Nu mai este nimic altceva. Este uşor să ne încalcim gandurile în privinţa aceasta. Este uşor să credem că Biserica are o mulţime de obiective diferite — educaţie, construcţie, misiune, ţinerea de slujbe, la fel cum este uşor să crezi că Statul are o mulţime de obiective diferite — militare, politice, economice. Dar, într-un sens, lucrurile sunt mult mai simple. Statul există doar pentru a promova şi pentru a ocroti în viaţa aceasta fericirea obişnuită a oamenilor. Soţul şi soţia discutand la gura sobei, nişte prieteni care joacă biliard, un om care citeşte o carte în camera sa sau sapă în grădină — iată pentru ce există Statul. Şi dacă Statul nu ajută la prelungirea şi ocrotirea unor asemenea momente, toate legile, toate parlamentele, toate armatele, toate tribunalele, toate politicile economice etc, nu sunt decît o pierdere de vreme. La fel, Biserica nu există pentru nimic altceva decat pentru a atrage oameni la Hristos, pentru a-i face Hristoşi mici. Dacă ea nu face aceasta, toate catedralele, toţi clericii, toate misiunile, toate predicile şi chiar Biblia însăşi, sunt o pierdere de vreme.

 Acesta este scopul pentru care Dumnezeu a devenit Om. Probabil că întregul univers a fost creat pentru scopul acesta. In Biblie se spune că întregul univers a fost creat pentru Hristos şi că totul trebuie să se unească în El. Eu nu cred că vreunul dintre noi poate înţelege cum se va întampla lucrul acesta cu întregul univers. Noi nu ştim ce trăieşte (dacă într-adevăr trăieşte ceva) în părţile universului care sunt la milioane de kilometri de Pămant. Nici măcar pe Pămant noi nu ştim cum se aplică această afirmaţie la alte creaturi în afară de oameni. La urma urmei, ne aşteptăm la aceasta. Nouă ni s-a arătat numai planul care ne priveşte pe noi înşine.

 Uneori îmi place să-mi imaginez că pot vedea cum se aplică planul acela la celelalte lucruri. Îmi închipui că pot vedea cum animalele superioare se apropie, într-un sens, de Om, atunci cand el le iubeşte şi le face mult mai aproape umane decat ar fi altfel. Pot vedea un sens în care lucrurile neînsufleţite şi plantele se apropie de Om atunci cand el le studiază, cand le foloseşte şi le apreciază. Şi dacă ar exista creaturi inteligente în alte lumi, ele ar putea face acelaşi lucru cu lumile lor. S-ar putea că atunci cand creaturile inteligente intră în Hristos, ele aduc în felul acesta toate celelalte lucruri împreună cu ele. Dar toate acestea nu sunt decat presupuneri.

 Ceea ce ni s-a spus este modul în care noi, oamenii, putem fi asimilaţi în Hristos — cum putem deveni o parte din darul acela minunat pe care tanărul Prinţ al Universului vrea să-L ofere Tatălui Său — darul care este El Insuşi şi deci noi în El. Este singurul lucru pentru care am fost creaţi. în Biblie sunt indicii ciudate şi înălţătoare, că atunci cand noi vom fi asimilaţi în Hristos, o mulţime de lucruri din natură vor începe să devină aşa cum au fost randuite. Coşmarul se va sfarşi: va fi dimineaţă.

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV