LONews / Pr. Daniel Ivan

Capcana pacatului Competitiei

15-08-2012 09:00:40

Se poate spune, pe buna dreptate, ca pacatul are efecte masive nu numai asupra vietii personale ci si asupra vietii sociale, iar unul dintre cele mai semnificative este si proliferarea COMPETITIEI.

Atata vreme cat pacatul il face pe om mai egocentric, determinandu-l sa-si urmareasca numai si numai propriile interese, va exista inevitabil si conflictul cu ceilalti.

Ne dorim aceeasi pozitie, alergam dupa aceleasi onoruri, ne petrecem viata in dorinta de a placea puternicilor vremii. In incercarea disperata de a urca pe asa zisele “culmi ale gloriei”, sacrificam: prietenii de o viata, familii si chiar suntem dispusi sa calcam peste cadavrele celorlalti. Nu intelegem un lucru elementar, ca in tota aceasta razboire a fiilor Aceluiasi Tata Ceresc, atunci cand unul castiga, celalat pierde inevitabil.

Competitia izvoraste din ea insasi, pentru cel care pierde, doua stari: una de resemnare, cealata de razbunare. Resentimentele celui ce pierde il motiveaza pe acesta la acte ce sunt de multe ori incalificabile.

Pe de alta parte, cel care a castigat, sau are succes, se va teme continuu ca ceilalti ar putea sa incerce sa redobandeasca de la el ceea ce au pierdut sau, mai grav, cei care nu au fost pana in prezent in competitie cu el, sa inceapa sa isi doreasca acel ceva ce i-ar "apartine de drept".

Astfel, in acest tumult nebunesc, nu exista cu adevarat invingatori.

Sa nu uitam ca vanitatea este motorul principal care misca pacatul competitiei. Se poate spune ca vanitatea, privita ca izvor al multor rele, este, poate, pacatul favorit al diavolului.

Exista chiar si o versiune extrema a competitiei: RAZBOIUL. Aceasta competitie planetara, cu urmari dintre cele mai tragice, duce nu doar la distrugerea de proprietati si pamanturi, nu exceleaza doar in numarul de vieti sacrificate pe altarul competitiei, ci mai grav, duce la abrutizarea sufletului, la schilodirea trairilor spirituale. Cand esti inconjurat de moarte din toate partile, cand orizontul perceptiv se ingusteaza iar realitatea se rezuma la instinctul de supravietuire cu orice chip, atunci omul devine exact masura unui simplu animal, nici macar rational.

Patrunsa si promovata in toate palierele sociale, competitia nu aduce cu sine altceva decat: resentimente, renuntari, ura, agresivitate si, in cele din urma si cel mai grav, moarte.

Am invatat, pana la 46 de ani, un lucru: pacatul inrobeste, ducand la un alt pacat si mai mare. Toate aspectele competitive ale vietii duc intr-o fundatura, din care unii nici macar nu mai au dorinta sa mai iasa.

Intoarcerea obrazului nu mai este cautata. Iertarea devine desueta. Mila este apanajul celor slabi.

Din pacate, daca esti bun esti prost. Oare chiar asa sa fie? Mai suntem OAMENI?

Ma intreb: oare cat de mult ne-am racit unii fata de altii, odata ce notiuni precum compasiunea, ascultarea, mila, iertarea, ajutorarea, dragostea, intelegerea, nepartinirea sau chiar sfintenia vietii ajung in lada de gunoi in care s-au transformat inimile noastre.

De multe ori, sunt acuzat ca as fi critic, idealist, ba prefacut sau chiar fals, dar SUNT PE DEPLIN BUCUROS, ATUNCI CAND SUNT PONEGRIT. II MULTUEMSC LUI DUMENZEU CA AM INVATAT SA INTORC SI OBRAZUL CELALALT. Si, astfel, un lucru POT marturisI, cu inima deschisa: absolut niciodata nu m-am simtit in competitie cu nimeni. Nu am ravnit la onoruri sau la ranguri si nu am dorit sa iau locul nimanui. Imi plac acei oameni care, atunci cand iti spun "Buna dimineata!" chiar asta si gandesc.

Am gandit mereu ca viata este prea scurta si pretioasa, incat sa fie risipita in valtoarea competitiei. Cred ca, daca am fi mai ingaduitori si mai atenti la cel de langa noi, am intelege ca viata devine interesanta tocmai atunci cand, rand pe rand, incepem sa ne eliberam de tot ceea ce, pana atunci, ne subjugase.

Vorbim despre meritele noastre atat de tare, incat se rusineaza si Dumnezeu. Care merite? Ce am facut noi, pentru a avea merite? Daca noi avem merite, prin tot ceea ce facem, atunci Sfintii ce mai au?

Putem sa ducem o viata intreaga in posturi, in rugaciune, slujbe sau fapte bune. Dar daca momentul mortii ne prinde altfel decat ne-am fi dorit sa traim, toate cele savarsite pana atunci nu fac nici cat o ceapa degerata. Pilda celor zece fecioare este relevanta din acest punct de vedere.

Inchei cu un cuvant al Sfantului Apostol Iacov, care spune, in Epistola sa Soborniceasca (adica adresata intregii lumi), cam asa:

   “De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre? Poftiţi şi nu aveţi; ucideţi şi pizmuiţi şi nu puteţi dobândi ce doriţi; vă sfătuiţi şi vă războiţi, şi nu aveţi, pentru că nu cereţi. Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri. […] Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu. Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi Se va apropia şi El de voi. Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor, şi sfinţiţi-vă inimile, voi cei îndoielnici. Pătrundeţi-vă de durere. Întristaţi-vă şi vă jeliţi. Râsul întoarcă-se în plâns şi bucuria voastră în întristare. Smeriţi-vă înaintea Domnului şi El vă va înălţa. Nu vă grăiţi de rău unul pe altul, fraţilor. Cel ce grăieşte de rău pe frate, ori judecă pe fratele său, grăieşte de rău legea şi judecă legea; iar dacă judeci legea nu eşti împlinitor al legii, ci judecător. […] Voi, care nu ştiţi ce se va întâmpla mâine, că ce este viaţa voastră? Abur sunteţi, care se arată o clipă, apoi piere. În loc ca voi să ziceţi: Dacă Domnul voieşte, vom trăi şi vom face aceasta sau aceea. Şi acum vă lăudaţi în trufia voastră. Orice laudă de acest fel este rea. Drept aceea, cine ştie să facă ce e bine şi nu face păcat are.” (Iacov: 4/1-17)

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV