LONews / Pr. Daniel Ivan

Intoleranta si exclusivismul religios

01-02-2013 11:17:45

   De aproape 2000 de ani, Crestinismul scalda civilizatia europeana, asemeni unui urias râu, al carul Izvor este Hristos. Din pacate, noi oamenii suntem pietrele de pe fundul acestui Rau Sfant. La suprafata suntem uzi, dar odata scosi din apa ne uscam repede, insa cel mai grav este ca in interiorul nostru ramanem uscati si seci. Apa nu patrunde in piatra, la fel cum Hristos nu a reusit sa patrunda, asa cum este, in inimile oamenilor si, in ultima instanta, in sufletul civilizatiei europene.

   Cum de am ajuns in acest punct, in care Hristos si Biserica Lui, nu doar ca este ignorat ci, mai grav, este chiar batjocorit?

   Fiecare dintre noi avem legata de gat o caramida. Caramida aceasta este una a autosuficientei, este cea cu care ne batem in piept, pozand in sfinti, drepti sau justitiari, uitand ca, intre a cadea in pacat sau a te mentine pe linia dreapta, nu este decat o chestiune de timp si de ocazie. Un filosof spunea candva ca nu exista oameni cinstiti, ci doar oameni cu memorie mai proasta. Care mai de care mai credincios, mai drept, mai indreptatit sa ceara celor din jur sa fie ca el. Hristos a ajuns, pentru multi, doar un mijloc, prin care nu se obtine decat o imagine sau, mai rau, un profit.

   Uitam cel mai important lucru al Invataturii lui Hristos: TOLERANTA – da, toleranta maxima fata de om, intelegerea fata de neputintele lui si razboi total pacatului.

   Judecam oamenii la gramada, fara sa mai gandim. Suntem tributari sabloanelor sociale si gandirii de tip colectivist. Am facut, din Invatatura Mantuitorului, o unealta prin care, si cu care, ne purtam razboaiele proprii.

   Micimea propriilor noastre inimi si meschinaria intereselor de moment mentin intre noi o stare de raceala, de indiferenta anormala, pentru unii care clameaza peste tot crestinatatea lor.

   Se spune mereu si ne mandrim cu asta, cum ca Romania este Gradina Maicii Domnului. O fi, nu zic nu. Numai ca e cam plina de maracini. E neplivita. A cam ramas de izbeliste, iar gradinarii vin doar la cules.

   Mai nou, cum are unul brusc o revelatie, cum devine profet. Drept este ca fiecare dintre noi Il traieste pe Hristos in mod personal, dar se uita un amanunt esential. Il traim pe Hristos personal, dar nu Il traim dupa cum credem noi. Adica, nu traiesti in Hristos dupa capul tau. Asa cred doar sectarii. Insa, noi ortodocsii avem o randuiala, nu de ieri de azi, ci de aproape douazeci de veacuri.  Cu toate astea, permanenta filonului ortodox din noi a dat nastere, in mintea multora, senzatiei ca si aici se poate ca la sectari.

   Am intalnit ortodocsi – si nu putini – care foloseau deja refrenul credintei lor personale: oameni care spun ca, ei cred in Dumnezeu, dar ca "au ceva cu popii". Pai, o gandire mai gaunoasa si mai perfida nu exista. Nu ai cum sa crezi, sa ai senzatia ca te si mantuiesti, atata timp cat tu ii repudiezi pe cei legiuiti sa slujeasca scopului tau declarat fata de Hristos. Asemenea oameni sunt, asemeni celor care sustin ca ai pot repara totul.

   De cealalta parte, stau exclusivistii credintei. Sunt ortodox si, daca tu nu esti ca mine, e de rau. Cel mai mare pericol pentru un crestin ortodox este acela de a crede ca apartenenta ii garanteaza ceva. Intoleranta naste cel mai periculos monstru al sufletului omenesc: URA. Ura viscerala si cruda dar, si mai grav, nascuta din nestiinta sau din vanitate.

   Este grav ca, dupa 2000 de ani de Crestinism, nu gasim loc intre noi, cei ce ne numim crestini, tolerantei. Lasand la o parte toate dogmele sau riturile si toate divergentele nascute din acestea, trebuie sa vedem in cel din fata noastra pe fratele nostru. Toti, absolut toti, suntem creaturile ale Unui singur Dumnezeu. De ce nu ganditi ca poate Dumnezeu a dorit sa fim diferiti, ca sa puna la incercare dragostea dintre noi?

   Dam cu pietre la intamplare, asemeni celor care o fugareau, candva, in Ierusalim, pe desfranata pe care Hristos a iertat-o. Hristos, desi era in masura sa judece ca Dumnezeu, a iertat. Noi, in schimb, ne fabricam dusmani inchipuiti. Oare nu putem trai unii langa ceilalti, in toleranta? Oare carui Dumnezeu se roaga: ortodoxul, catolicul sau protestantul? O sa spuneti ca aici intervin multe variabile. Da asa este. Dar, daca tot suntem creaturi ale Aceluiasi Dumnezeu, de ce nu ne avem ca fratii? De ce suntem asemeni unui stup de albine bantuit de nebunia distrugerii?

   Sa nu care cumava sa credeti o clipa ca sunt mai putin ortodox prin cele spuse. Nu incercati sa argumentati asupra unui principiu clar: DRAGOSTEA. Nu uitai ca dragostea nu cade nicio data. Trebuia sau nu ca samarineanul sa il ajute pe cel care nu era de un neam cu el? Cine suntem noi? Suntem levitul? Suntem preotul?

   Personal, am prieteni de toate confesiunile crestine. Da, prieteni. Am renuntat la toti acei obtuzi, care faceau din propria credinta motiv de razboi ideologic. Mi-am scuturat praful dupa talpi si am mers mai departe. Oamenii care au inteles ca toleranta si dialogul sunt untdelemnul si vinul turnat pe ranile tuturor celor cazuti intre talhari, sunt prietenii mei. Spiritul vrajbei, inca, este puternic intre noi.

   Iubiti-va unii pe altii! Toti suntem fii ai Aceluiasi Dumnezeu. Verm nu vrem, suntem FRATI.

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV