LONews / Politici

Ortodocsii si greco-catolicii din Ucraina au inca mari probleme

09-02-2013 01:22:06

Biserica Ortodoxă Rusă nu împărtășește în totalitate optimismul reprezentantului Vaticanului în Rusia, Arhiepiscopul greco-catolic Ivan Iurcovici, privind îmbunătățirea relațiilor dintre credincioșii ortodocși și uniatii din Ucraina.

"În multe privinte, am reușit să depășim dificultățile în relațiile dintre ortodocși și greco-catolicii din Ucraina, care existau la începutul anului 1990, dar trebuie să acceptăm că astăzi ne confruntăm cu noi provocări", a declarat secretarul pentru Relații Inter-Creștine din Departamentul Sinodal pentru Relații Externe al Bisericii Ruse, Arhiepiscopul Dimitrie Sizonenko, pentru Interfax.

Astfel, el a comentat cuvintele lui Iurkovici, publicate in ultimele ore de NGR. Potrivit Nunțiului Apostolic, "dificultățile de la începutul anilor '90, astăzi, au fost depășite în mai multe privinte și astăzi există multe contacte, în special cu caracter personal și informal, între cele două Biserici".

Reprezentantul Patriarhiei Moscovei spune că Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene "nu fără motive este preocupat de tentativele Bisericii Greco-Catolice de a-si dezvolta si infiinta structurile sale, în regiunile în care credincioșii ortodocși reprezinta o majoritate".
În plus, părintele Dimitrie a mai marturisit: "nu putem sa nu mentionam mai multe rele care au inca nevoie de vindecare" – schismele bisericesti.

Intervievat de agentie, el a declarat că, în discursurile lor, reprezentanții oficiali ai Bisericii Greco-Catolice din Ucraina au declarat că fac eforturi pentru a ajunge la unitate între credincioșii ortodocși din Ucraina, " dar, în practică, ei procedeaza in sensul unor rezultate contrare”.

Spre exemplificare, preotul a subliniat declarația recentă a liderului Bisericii Greco-Catolice, Arhiepiscopul Sviatoslav Șevciuk (foto), conform careia Biserica Greco-Catolica acceptă Botezul efectuat în Bisericile din Patriarhia Kievului (schismatica), nerecunoscuta in lumea ortodoxa.

La prima vedere, a precizat parintele Dimitrie, această declarație nu conține nimic nou din timpurile Sfantului Augustin, de cand Biserica Catolica s-a bazat pe Sacramentul Botezului, care nu poate fi repetat, și a acceptat orice Botez care respecta anumite condiții.

"Cu toate acestea, în contextul situației actuale din Ucraina, suna doar ca o mărturie a interesului lor în consolidarea pozițiilor schismaticilor", a declarat reprezentantul Patriarhiei Moscovei.

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV