LONews / Politici

Manifestari controversate legate de numirea noului Patriarh Ioan al Antiohiei

09-02-2013 10:14:24

   Patriarhul crestin-maronit* Beshara Al-Rahi (foto top) si-a dezvăluit intenția de a vizita Damascul in aceasta duminică, 10 februarie 2013, pentru a lua parte la celebrarea inaugurarii Patriarhului grec-ortodox de Levant si Antiohia, Ioan Yazigi (foto stg.), conform unui articol aparut cu cateva ore in urma in ziarul local An Nahar.
   Declaratia a fost facuta in urma Liturghiei oficiate de catre Al-Rahi, in orașul Tripoli, cu ocazia zilei Sfantului Maron (echiv. Marcu).
   Vizita ar fi prima a unui patriarh maronit de la independenta Libanului, din 1943, după vizita efectuată de către fostul Patriarh Antun Arida.

   Alaturi de Al-Rahi, multi alti patriarhi non-ortodocsi sunt așteptati să ia parte la ceremonia de inaugurare, in cadrul unui program de solidaritate între Bisericile Creștine, în lumina conflictului din Siria, a adăugat cotidianul.

   Cu toate acestea, unii observatori au subliniat, pe margiea acestei evoluții, ca potențialul unei reuniuni care ar putea avea loc după ceremonie, între șefii Bisericilor creștine, reprezentanți și președintele sirian Bashar Assad, nu este o varianta aplaudata de către mulți politicieni libanezi.

   Deși o posibilă întâlnire cu Assad nu a fost confirmată încă, s-ar putea naste controverse și complicații.
   Prima reactie a preconizatei vizite a lui Al-Rahi a aparut deja, coordonatorul Secretariatul General 14 Martie, Fares Said, exprimandu-si dezacordul si sustinand că toate acestea "ar putea supune creștinii la noi pericole".

   *Biserica Maronită este o Biserică orientală de rit sirian, aflată în deplină comuniune cu Biserica Catolică. Numele complet al Bisericii Maronite este Unica Biserică Dreptcredincioasă Catolică-Caldee Maronită a Melkiților. Limba liturgică a maroniților este siriana. Biserica Maronită este una din cele mai vechi comunități religioase din Liban. Numele acestei biserici provine de la sfântul Maron, care a activat ca monah în vestul Mesopotamiei (teritoriul Siriei de astăzi). Este singura Biserica Orientala care a rămas in comuniune cu Biserica Catolică, la Marea Schisma din 1054.

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV