LONews / Politici

Gest istoric: Patriarhul grec al Ierusalimului primeste in vizita oficiala un episcop-femeie

07-02-2013 07:22:20

   În timpul unei vizite recente in Țara Sfântă, femeia-Episcop Katharine Jefferts Schori a fost primită de către Patriarhul grec al Ierusalimului, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, în ceea ce aceasta a numit in aceste zile „o întâlnire istorică”. Alaturi de ea s-a aflat si Episcopul anglican Suheil Dawani.

   "A fost pentru prima dată când am fost invitata la o astfel de discutie. Mă mai întâlnesc cu grecii din SUA, dar cred că a fost un act de profunda ospitalitate din partea sa", a declarat Jefferts Schori. "Ortodocsii nu cred că femeile ar trebui să fie hirotonite” – a mai specificat aceasta.

   "A fost extrem de amabil si a acordat mult timp acestei discutii. Cred că înțelege că Biserica Episcopaliană este un partener foarte important, și o Biserică solidara cu colegii sai de aici. Și, de asemenea, intelege că avem un rol foarte important de jucat în ceea ce privește motivarea propriului nostru guvern și a persoanelor din Statele Unite. Cred că avem, totodata, un rol de jucat în motivarea episcopalienilor din alte părți ale lumii, în special din Europa. Cred că am putea avea impact acolo".

   Episcopul Suheil Dawani, episcop al Eparhiei Episcopaliene a Ierusalimului, este mentionat, de partea sa, ca Episcop Anglican al Ierusalimului, fiind reprezentantul anglican in randul liderilor ecumenici din Orașul Sfânt, a explicat Alexander Baumgarten, lider al Bisericii Episcopaliene din Washington, DC.

   "Este pentru prima dată când aud despre faptul că un Patriarh al Ierusalimului a primit la nivel oficial si ceremonial un lider al unei Biserici crestine care este o femeie-hirotonita. Cred că aceasta mărturiseste legăturile de afecțiune existente intre marile comunitati grec-ortodoxe din Ierusalim și tradiția anglicană a Creștinismului, incluzandu-i aici pe Episcopii Katharine si Suheil" – a mai marturisit acesta.

   În Statele Unite, Biserica Ortodoxa, împreună cu Biserica Romano-Catolică și Biserica Luterană, reprezintă unii dintre partenerii cei mai apropiați ai Bisericii Episcopaliene „în lucrul la alcatuirea unei rezoluții de solutionare pașnică a conflictului israeliano-palestinian", a mai spus Baumgarten.
   "Sper că întâlnirea episcopului nostru cu Patriarhul ar putea fi văzută de mulți din Statele Unite, ca o invitație de a pastra unitatea, dincolo de tradițiile creștine, cu Bisericile istorice din Țara Sfântă și cu liderii lor, în lucrarea spre o justă și pașnică soluționare bi-statala, a conflictului israeliano-palestinian", a incheiat acesta.

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV