LONews / Media & Cinema
Părintele Nicolae Tănase la Biserica Şerban Vodă din Bucureşti, sosit de la Valea Plopului
Părintele Nicolae Tănase la Biserica Şerban Vodă din Bucureşti, sosit de la Valea Plopului
Părintele Nicolae Tănase la Biserica Şerban Vodă din Bucureşti, sosit de la Valea Plopului
Părintele Nicolae Tănase la Biserica Şerban Vodă din Bucureşti, sosit de la Valea Plopului
Părintele Nicolae Tănase a vorbit duminică, 10 decembrie 2017, în Biserica Şerban Vodă din Bucureşti, despre "Tinereţe şi curaj, mărturisire şi libertate în lumea contemporană!". Vezi VIDEO integral

Părintele Nicolae Tănase la Biserica Şerban Vodă din Bucureşti, sosit de la Valea Plopului

14-12-2017 07:47:38
Abonează-te la newsletter-ul LONews!
Seria conferinţelor din acest Post al Crăciunului, dedicate "Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al aparătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română", organizată în Biserica Şerban Vodă din Bucurureşti, cu binecuvântarea PF Părinte Patriarh Daniel şi prin dăruirea Părintelui paroh Dinu Pompiliu împreună cu preoţii şi diaconii slujitori ai acestui lăcaş, alături de Dr. teolog Stelian Gomboş, s-a încheiat odată cu expunerea Părintelui Nicolae Tănase. Toate aceste conferinţe au fost transmise în direct de serviciul LiveCamera media PRODUCTION al Asociaţiei Lăcaşuri Ortodoxe® - partener media oficial al evenimentelor.

VIZIONEAZĂ ȘI:

Părintele Nicolae Bordaşiu, la Biserica Şerban Vodă - Rugul Aprins, 120 de minute de istorie

Răzvan Bucuroiu, despre a fi tânăr, într-o lume bătrână: Pur și simplu, am realizat că parcă am trăit două vieți diferite...

Dan Puric (VIDEO integral) conferință despre mărturisitori, la Biserica Șerban Vodă din București

Stelian Gomboș, despre sfinții mărturisitori din Rugul Aprins, în Biserica Sfinții Români Trapezului

Drd. Florin Duțu - Conferința la Biserica Regina Maria, despre jertfă și mărturisire creștină în regimul comunist-ateu din Romania

Dan Puric în Urziceni - aplauze prelungite la conferinţa "Să fii român", într-o catedrală arhiplină (VIDEO integral)

Părintele Gheorghe Colţea, la Biserica Şerban Vodă


Părintele Nicolae Tănase, la Biserica Şerban Vodă din Bucureşti


Părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului şi Valea Screzii nu are nevoie de nicio prezentare. Faptele lui vorbesc de la sine şi demonstrează că mărturisitor al adevăratei credinţe poţi fi în orice regim şi în orice epocă. De peste 27 de ani, părintele predică împotriva avorturilor şi pentru respectarea vieţii, atât cu cuvântul, cât mai ales cu fapta, dezvoltând în cele două localităţi "aflate la limită de judeţ" - după cum chiar părintele le numeşte - un adevărat "Orăşel al copiilor", pentru că aici şi-au găsit adăpost, dragoste şi îngrijire, un număr foarte mare de copii sărmani, orfani sau părăsiţi, dar şi bătrani neputincioşi şi părinţi cu copii aflaţi în diferite situaţii sociale precare. În prezent, peste 400 de persoane sunt îngrijite aici.


Cei mai multi dintre noi ştim ce înseamnă să-ţi orânduieşti propria viaţă, propria familie compusă din doar caţiva membri şi ce eforturi implică acest lucru, încât, devine greu de imaginat ce responsabilitate presupune această imensă familie a Părintelui, câtă implicare şi câtă jertfă. Practic, timpul său devine timpul lor, viaţa sa ajunge să se transpună în vieţile lor. Este incredibil că îşi găseşte vreme să vină personal, să vorbească oamenilor despre viaţă, despre libertate versus libertinaj, despre dragoste şi dăruire, despre respect şi iubire faţă de aproapele, când este atât de ocupat să se dăruiască fraţilor Domnului Hristos, căci: "Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut." (Matei 25, 40)


La Valea Plopului şi Valea Screzii, peste 400 de persoane îşi găsesc sprijin


Ceea ce se întâmplă prin Părintele Nicolae Tănase la hotarele judeţului Prahova este o lecţie de trăire a Ortodoxiei, dată întregii lumi, dar cu atât mai mult nouă, celor ce ştim, înţelegem, acceptăm şi trecem mai departe nestingheriţi; poate doar uneori ne mai oprim, aruncăm o privire şi un pic din surplusul nostru, apoi ne vedem doar de ale noastre.


Părintele Nicolae Tănase nu s-a plâns nicio clipă de greutăţile sale, ci i-a plâns pe cei în continuare avortaţi, părăsiţi sau neîngrijiţi din societatea noastră; a plâns, în cuvântarea sa, libertatea înţeleasă ca libertinaj, democraţia înţeleasă ca rupere de origini, de tradiţie şi credinţă.


VIDEO - înregistrarea conferinţei Părintelui Nicolae Tanase de la Valea Plopului, susţinută la Biserica Şerban Vodă din Bucureşti


Cei prezenţi la conferința din Biserica Șerban Vodă, atraşi de cuvintele Părintelui Nicolae Tănase, dar şi de exemplul propriu de vieţuire în comunitate, n-au contenit în a-i pune întrebări, cerându-i sfatul pentru propria lor viaţă - nu ca unui teoretician, ci ca unui frate, părinte sau prieten, care putea să le dea, din propria experienţă, un răspuns adecvat frământărilor proprii.


"- Cu ce putem să vă mai ajutam, noi, cei de la Bucureşti, Părinte?

"- Să nu mi se mai trimită, măcar timp doi ani, de la Bucureşti... nimic [adică]: nici bătrâni, nici copii, nici mame fără adăpost și în suferință. Dacă s-ar putea lucrul acesta, atunci, ne-am mai stabiliza şi noi..." - a încheiat Părintele Nicolae Tănase conferința susţinută la Biserica Şerban Vodă din Bucureşti.

Să luăm aminte!

Conferinţa Părintelui Nicolae Tănase, susţinută la Biserica Şerban Vodă, poate fi urmarită în playerul de mai jos.

 
Din aceeasi categorie:
Vezi toate stirile
LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV

Ce mai caută lumea...