LONews / Media & Cinema

Atentie la Calendarele ‘Ortodoxe’ pe 2013, publicate ilegal, care se vand la centrele de difuzare a presei!

30-12-2012 06:46:40

Biroul de presă al Patriarhiei Române ne informează:

Publicaţia Femeia de azi din săptămâna 16 – 22 noiembrie 2012  se vinde la centrele de difuzare a presei împreună cu un Calendar creştin 2013 – Sărbători religioase şi populare, care imită formatul de perete al calendarelor bisericeşti.

Calendarul oferit de săptămânalul Femeia de azi cuprinde greşeli liturgice şi tipiconale, omisiuni ale unor sfinţi români canonizaţi recent şi ale unor sărbători religioase etc., situaţie care derutează şi creează confuzie în rândul celor care au cumpărat revista având convingerea că au primit un calendar creştin-ortodox autentic.

Întrucât prin tipărirea şi difuzarea calendarului creştin 2013, publicaţia Femeia de azi intră sub incidenţa Legii nr. 103/1992, conform căreia Biserica Ortodoxă Română are dreptul exclusiv de tipărire a calendarelor ortodoxe şi de comercializare a acestora numai în biserici, mănăstiri şi propriile magazine bisericeşti, precum şi a Legii nr. 449/2003 privind asigurarea protecţiei consumatorului, Patriarhia Română solicită instituţiilor de control abilitate ale Statului, Garda Financiară, Inspectoratul General al Poliţiei şi Protecţia Consumatorului să cerceteze acest caz pentru a se lua măsurile care se impun.

Patriarhia Română recomandă credincioşilor ortodocşi să cumpere calendarele ortodoxe numai din biserici, mănăstiri şi magazinele bisericeşti pentru a avea siguranţa că textul acestora este cel aprobat anual de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV