LONews / Legislatie

Proiect de Lege referitor la indemnizația pentru creșterea copilului

12-11-2011 02:29:49

Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale anunta Proiectul de Lege pentru modificarea unor acte normative care reglementează acordarea indemnizației pentru creșterea copilului:

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, publicată în Monitorul Oficial nr. 1008, Partea I, din 14 noiembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

Art. 1. – (1) Pentru copiii născuți, adoptați, încredințați în vederea adopției, luați în plasament, plasament în regim de urgență sau tutelă până la 31 decembrie 2010, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului ori producerii evenimetelor menționate, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară reprezentând 75% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni.

Puteti consulta integral Proiectul de Lege AICI.

 

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV