LONews / KSLCatalin

Sa stim cine este Dumnezeu-

24-08-2009 03:15:15

     De cele mai multe ori, omul ajunge la Dumnezeu prin suferinta. Asa gaseste el normala Intalnirea.
    Se naste cu dreptul lui de a se naste, traieste cu dreptul lui de a trai dar nu vrea sa Ii revina si dreptul la suferinta si la moarte.
    Intre aceste generatii, la care fericirea Inseamna trairea zilei de astazi la maximum, iar huzurul, distractia, vacanta, averea de orice fel, doar meritul propriilor forte si actiuni, Dumnezeu nu are cum sa-?i mai gaseasca locul.
    Atunci cand ceva strica ordinea "fireasca" a fericirii zilnice, comode si nemeritate, Incepe cearta cu Dumnezeu.



    Raul este atribuit Lui Dumnezeu, dar binele este atribuit propriilor merite ale individului, In cel mai egoist mod. De ce Dumnezeu ma pedepseste? De ce tocmai pe mine? Sunt Intrebarile cele mai frecvente ale bolnavilor sau ale celor aflati In suferinta.   
    Boala sau necazurile ce aduc suferinta, Il fac raspunzator doar pe Dumnezeu, prin "rautatea" sau "cruzimea ori nedreptatea Sa", chiar si In mintea ateilor – In mintea acelora deci, care nu-L recunosteau pe Dumnezeu In binele de dinainte. De cealalta parte, la omul "credincios" apare tragerea la raspundere a lui Dumnezeu pentru masura stramba cu care a fost judecat, comparativ cu cel ateu ori pacatos.

    Astazi, prin suferinta dreptului Iov, Dumnezeu aduce raspuns acestora In Cartea Sa. Este un raspuns adresat de altfel, tuturor celor ce suntem bolnavi de boala "judecatii gresite", de boala "laudei de sine" si de boala "suferintei din nedreptatea Lui Dumnezeu".
    O lectie de iubire si de rabdare dusa la extrem, iar pentru noi In vremurile de azi (asa cum ne place sa le privim noi), Impinsa chiar, spre imposibil.

    Sa ne ajute Dumnezeu, prin mila Sa, ca judecata noastra gresita sa Inceteze, pentru ca Intrebarea: "Cu ce drept Doamne, mie?" sa nu se Intoarca In Judecata Dreapta a Lui Dumnezeu: "Cu ce drept…Iov?"
    "Cel ce s-a apucat la cearta cu Cel Atotputernic se va da oare batut? Cel ce judeca pe Dumnezeu va raspunde ceva?" (Cartea lui Iov 40.2)


"38.1. Atunci Dumnezeu i-a raspuns lui Iov, din sanul vijeliei, si i-a zis:
2. "Cine este cel ce pune pronia sub obroc, prin cuvinte fara Intelepciune?
3. Incinge-ti deci coapsele ca un viteaz si Eu te voi Intreba si tu Imi vei da lamuriri!

4. Unde erai tu, cand am Intemeiat pamantul? Spune-Mi, daca stii sa spui.
5. ?tii tu cine a hotarat masurile pamantului sau cine a Intins deasupra lui lantul de masurat?
6. In ce au fost Intarite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului,
7. Atunci cand stelele diminetii cantau laolalta si toti Ingerii lui Dumnezeu Ma sarbatoreau?

8. Cine a Inchis marea cu porti, cand ea iesea navalnica, din sanul firii,
9. ?i cand i-am dat ca vesmant negura si norii drept scutece,
10. Apoi i-am hotarnicit hotarul Meu si i-am pus porti si zavoare
11. ?i am zis: Pana aici vei veni si mai departe nu te vei Intinde, aici se va sfarama trufia valurilor tale?

12. Ai poruncit tu diminetii, vreodata In viata ta, si i-ai aratat aurorei care este locul ei,
13. Ca sa apuce pamantul de colturi si sa scuture pe nelegiuiti de pe pamant?
14. In revarsatul zorilor, pamantul se face rosu ca rosiile peceti si ia culori ca de vesmant.
15. Cei rai raman fara noaptea (prielnica lor) si bratul ridicat este frant.

16. Ai fost tu pana la izvoarele marii sau te-ai plimbat pe fundul prapastiei?
17. ?i s-au aratat oare portile mortii si portile umbrei le-ai vazut?
18. Ai cugetat oare la Intinderea pamantului? Spune, stii toate acestea?
19. Care drum duce la palatul luminii si care este locul Intunericului,
20. Ca sa stii sa-l calauzesti In cuprinsul lui si sa poti sa nimeresti potecile care duc la el acasa?

21. Tu stii bine, caci atunci erai nascut si numarul zilelor tale e foarte mare.
22. Ai ajuns tu la camarile zapezii? Ai vazut tu camarile grindinei,
23. Pe care le tin deoparte pentru vremuri de stramtorare, pentru zilele de batalie si de razboi?
24. Unde se risipesc aburii si se raspandeste pe pamant vantul de la rasarit?
25. Cine a sapat albie puhoaielor cerului si cine a croit drum bubuitului tunetului,
26. Ca sa ploua pe un pamant nelocuit si pe o pustietate unde nu se afla fiinta omeneasca
27. ?i sa adape tinuturile sterpe si uscate si sa scoata pajiste de iarba din Intinderea plesuva?
28. Are ploaia un tata? Cine a zamislit stropii de roua?
29. Din sanul cui a iesit gheata? ?i cine este cel ce naste promoroaca din cer?
30. Apele se Incheaga si se Intaresc ca piatra si fala marii se face sloi!

31. Poti tu sa legi cataramele Pleiadelor sau sa deznozi lanturile Orionului?
32. Poti tu sa scoti la vreme cununa Zodiacului si vei fi tu carmaci Carului Mare si stelelor lui?
33. Cunosti tu legile cerului si poti tu sa faci sa fie pe pamant ceea ce este scris In ele?
34. Poti tu sa ridici pana la nori glasul tau ca sa se sloboada peste tine potopul ploilor?
35. Esti tu In stare sa azvarli fulgerele si ele sa plece si sa-ti spuna: Iata-ne?
36. Cine a pus atata Intelepciune In pasarea ibis sau cine i-a dat pricepere cocosului?
37. Cine poate sa tina cu destoinicie socoteala norilor si sa verse pe pamant burdufurile cerului,
38. Ca sa se adune pulberea si sa se Intareasca, iar bulgarii de pamant sa se lipeasca laolalta?

39. Tu esti cel ce aduci prada leoaicei si potolesti foamea puilor de leu,
40. Cand s-au ascuns In vizuini sau stau si pandesc ascunsi In hatisuri?
41. Cine are grija de mancarea corbului, cand puii lui croncanesc la Dumnezeu, de foame, si zboara Incoace si Incolo dupa hrana?

39.1. ?tii tu cand nasc caprele salbatice? Ai bagat de seama care este vremea cerboaicelor?
2. Numeri tu lunile sarcinii lor si stii tu cand le vine ceasul sa nasca?
3. Ele Ingenunchiaza, fata puii si scapa de durerile lor,
4. Iar puii lor prind putere, se fac mari pe camp, pornesc si nu se mai Intorc spre mamele lor.

5. Cine a lasat slobod asinul salbatic si l-a dezlegat de la iesle?
6. I-am dat pustiul ca sa-l locuiasca si pamantul sarat i l-am harazit ocol;
7. El Isi bate joc de zarva oraselor; el nu aude strigatele nici unui stapan;
8. El strabate muntii, locul sau de pasune, si umbla dupa orisice verdeata.

9. Va voi bivolul salbatic sa se bage la tine sluga si sa petreaca noaptea linga ieslele tale?
10. Poti tu sa-l legi cu funia de gat si sa traga grapa dupa tine, peste aratura?
11. Poti sa te Increzi In el, fiindca este atat de tare, si sa-i lasi In grija munca ta?
12. Te bizui tu pe el, ca mai vine Inapoi sa-ti aduca roadele la aria ta?

13. Aripile strutului sunt negrait de agere; strutul are pene preafrumoase si mandru penaj.
14. Cand Isi lasa ouale pe pamant si le lasa sa se cloceasca In nisipul fierbinte,
15. El uita ca oarecine poate sa le calce cu piciorul si ca vreo fiara salbatica poate sa le striveasca.
16. Strutul e hain cu puii sai, ca si cum n-ar fi ai lui, si nu-i pasa deloc de truda sa zadarnica.
17. Vezi ca Dumnezeu nu l-a Inzestrat cu pricepere si patrundere.
18. Cand se scoala Insa si porneste, face de ocara si pe cal si pe calaret.

19. Tu esti cel ce dai putere calului? Tu i-ai Impodobit gatul cu falnica lui coama?
20. Tu l-ai Invatat sa sara usor, ca o lacusta? Nechezatul lui viteaz insufla spaima!
21. El bate pamantul cu copita si mandru de puterea lui porneste spre taberele Inarmate;
22. El Isi bate joc de primejdie si n-are nici o teama si nu se da Inapoi dinaintea sabiei.
23. La oblanc Ii suna tolba cu sageti; fulgere arunca sulita si lancea.
24. De aprindere, de nerabdare, el mananca, gonind, pamantul si, cand a sunat trambita, nu mai are astampar.
25. La chemarea trambitei, pare ca zice: Haide! ?i de departe soarbe cu narile batalia, tunetul poruncilor capeteniilor si strigatele razboinice.

26. Oare, prin desteptaciunea ta s-a Imbracat In pene soimul si Isi Intinde aripile ca niste seceri, spre miazazi?
27. Nu cumva vulturul se ridica In Inaltime din porunca ta si Isi asaza cuibul pe varfuri neajunse?
28. El Isi face salasul In stanci si acolo petrece noaptea – pe un varf de stanca si pe vreo Inaltime prapastioasa.
29. Acolo el sta si Isi pandeste prada; ochii sai strapung departarile,
30. Puii sai beau sangele prazii si unde sunt hoiturile, acolo se aduna vulturii".

40.1. ?i Domnul a vorbit mai departe cu Iov si i-a zis:
2. "Cel ce s-a apucat la cearta cu Cel Atotputernic se va da oare batut? Cel ce judeca pe Dumnezeu va raspunde ceva?"

3. ?i Iov a raspuns Domnului zicand:
4. "Daca am fost usuratic, ce raspuns sa-ti mai dau? Voi pune mana mea pe gura mea.
5. Am vorbit o data, dar Inca o data nu voi mai vorbi; de doua ori si nu voi lua-o iar de la Inceput". (Cartea lui Iov)

 

?i cine suntem noi…?

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV