LONews / KSLCatalin

Discursul integral al Papei Benedict al XVI-lea, adresat Bisericilor Ortodoxe

26-09-2011 10:34:26

   Publicam mai jos discursul pe care Papa Benedict al XVI-lea l-a adresat celor 15 reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe şi Ortodoxe Orientale, cu care s-a întâlnit în după amiaza zilei de sâmbătă, în amfiteatrul Seminarului din Freiburg, ca parte a “călătoriei sale apostolice” în Germania. Traducerea integrala (interpretarea si redactarea) acestui discurs a fost realizata pentru Serviciul de presa LONews, de contributor: Ing. pr. Catalin Ion.

    “Domnilor Cardinali, Excelenţe,
   Cinstiţi reprezentaţi ai Bisericii Ortodoxe şi ai Bisericii Ortodoxe de Răsărit,

   Este o mare plăcere că ne întâlnim astăzi aici. Vă mulţumesc din toată inima pentru prezenţa dumneavoastră şi pentru posibilitatea acestui schimb amical. Îi mulţumesc, în special, Mitropolitului Augustinos pentru cuvintele sale pline de speranţă. Cu această ocazie, repet ceea ce am spus şi cu alte ocazii: între Bisericile şi comunităţile creştine, Ortodoxia este cel mai apropiat punct de vedere teologic de al nostru – Catolică şi Ortodoxă, ambele au o aceeaşi structură, a Bisericii timpurii. Putem spera că nu este atât de departe ziua în care să putem oficia, din nou, Euharistia împreună.

   Cu interes şi simpatie, Biserica Catolică urmăreşte dezvoltarea comunităţilor ortodoxe din Europa Occidentală, care au înregistrat o creştere remarcabilă. Aproximativ 1.6 milioane de creştini ortodocşi şi de ortodocşi orientali trăiesc în prezent în Germania. Ei au devenit o parte componentă a societăţii, contribuind la reinvierea moştenirii culturii creştine şi a credinţei creştine, în Europa. Salut intensificarea cooperării pan-Ortodoxe din ultimii ani, care a făcut progrese substanţiale. Înfiinţarea Conferinţelor Episcopale Ortodoxe, "acolo unde Bisericile Ortodoxe se află în diaspora, reprezintă expresia unor relaţii puternice în cadrul Ortodoxiei. Sunt încântat că un astfel de pas a fost făcut, de asemenea, şi în Germania, anul trecut. Este posibil ca experienţele din cadrul acestor conferinţe episcopale să consolideze uniunea dintre Bisericile Ortodoxe şi să avanseze eforturile în organizarea unui Sinod Pan-Ortodox.
   Încă de pe când eram profesor la Bonn, şi apoi, mai ales ca Arhiepiscop de München şi Freising, graţie prieteniei mele cu reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe, am avut posibilitatea să cunosc şi am apreciat Ortodoxia într-un mod din ce în ce mai profund. În acest timp, debutau, de asemenea, lucrările Comisiei Mixte a Conferinţei Episcopale din Germania şi Biserica Ortodoxă. De atunci, prin lucrarile acesteia, privind aspectele şi practicile pastorale, promovează înţelegerea reciprocă şi ajută la consolidarea şi dezvoltarea relaţiilor dintre catolicii şi ortodocşii din Germania.

   Totodată, continuarea activităţii de elucidare a diferenţelor teologice rămâne una importantă, deoarece depăşirea lor este una esenţială pentru refacerea unităţii depline, pe care ne-o dorim şi pentru care ne rugăm. Printre acestea se numără mai ales problema Primatului, pe care trebuie să continuăm, în eforturile noastre, să o înţelegem corect. Aici, reflecţiile pe tema discernământului între natura şi forma exercitării Primatului, cum sunt cele aparţinând Papei Ioan Paul al II-lea, în Enciclica Ut unum sint (n. 95), ne pot impulsiona în direcţia unei reuşite.

   Remarc, de asemenea, într-o notă de apreciere, lucrările Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialog Teologic între Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe Orientale. Sunt fericit, Venerabili şi Cinstiţi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe, să mă întâlnesc cu cei implicaţi în acest dialog. Rezultatele în creştere fac să crească înţelegerea reciprocă şi să ne apropie mai mult unul faţă de celălalt.
    În tendinţa actuală a vremurilor noastre, când un număr deloc neglijabil de persoane vor – dacă doriţi, să spunem aşa – să "elibereze" viaţa publică de Dumnezeu (sa-l excludă pe Dumnezeu din viaţa publică n.LO), Bisericile creştine din Germania – inclusiv creştinii ortodocşi şi cei ortodocşi de răsărit – bazându-se pe credinţa în Dumnezeu Unul şi Tată al tuturor oamenilor, au pornit un marş împreună, pe calea unei mărturisiri pacifiste de înţelegere şi comuniune între popoare. Prin aceasta, ei nu uită să aşeze miracolul întrupării lui Dumnezeu în centrul acţiunii. Conştienţi de faptul că demnitatea umană se bazează pe acest miracol, se angajează împreună în protejarea vieţii umane, de la concepţie şi până la moartea naturală. Credinţa în Dumnezeu, Creatorul vieţii, şi absoluta fidelitate faţă de demnitatea fiecărei persoane îi conduce pe creştini în opoziţia lor vehementă in faţa oricarei intervenţii manipulatoare şi selective asupra vieţii umane. În plus, cunoscând valoarea căsătoriei şi a familiei, ca şi creştini, punem mult suflet şi înţelegem importanţa protejării integrităţii şi unicităţii căsătoriei între un bărbat şi o femeie, contrar altor interpretări eronate. Aici, angajamentul comun al creştinilor, inclusiv al multor credincioşi ortodocşi şi ortodocşi orientali, reprezintă o contribuţie valoroasă la construirea unei societăţi care poate avea un viitor, şi în care persoana umană să fie respectată.

   În cele din urmă, să ne întorcem privirea către Maria, Hodighitria (icoana Maicii Domnului n.LO), "Călăuzitoarea", care este venerată şi în Occident, sub titlul "Doamna căii noastre". Sfânta Treime a dăruit-O umanităţii pe Maria, Maica Fecioară, ca prin mijlocirea Ei, Ea să ne îndrume prin timp şi să ne indice calea spre împlinire. Vrem să avem credinţă în Ea şi sa demonstrăm dorinţa noastra de a deveni, în Hristos, o comunitate unită tot mai strans, spre lauda şi slava numelui Său. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi!”, informeaza Serviciul de presa LONews al Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe.

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV