LONews / KSLCatalin

Declaratia integrala a Sinodului Episcopilor Bisericii Ruse din afara granitelor

14-12-2011 10:05:52

   Traducere integrala a unui exemplar al acestei declaratii, transmis pe adresa Redactiei de stiri Lacasuri Ortodoxe:

   "Având în vedere normalizarea relaţiilor dintre Biserica Rusă din Afara Graniţelor şi Patriarhia Moscovei, din 2007, au avut loc mai multe co-slujiri în Biserica noastră şi Biserica Ortodoxă din America, şi la nivel ierarhic. Anul prezent se caracterizează prin două co-slujiri ale Primaţilor Bisericii Ruse din Afara Graniţelor şi Bisericii Ortodoxe din America. În acest sens, pronunţăm următorul text, ca răspuns la întrebările clericilor şi laicilor.

   Episcopia Ortodoxă Rusă a Lumii Noi a fost fondată şi există de peste 200 de ani în Alaska, la momentul respectiv intrând  în componenţa Imperiului Rus.
   În secolul următor, după ce SUA a cumpărat Alaska de la Rusia, s-a semnalat o creştere a numărului parohiilor în partea centrală a Statelor Unite şi a Centrului Eparhial, care mai târziu a devenit Mitropolie, fiind transferată New York-ului.

   Confiscarea puterii de către bolşevici în 1917 a făcut imposibilă subordonarea ei Bisericii din ţară şi, din 1921, când administraţia Bisericii Ortodoxe Ruse din afara frontierelor a fost înfiinţată în Iugoslavia, Mitropolia Americană a fost considerată ca făcând parte din ea.

   Cu toate acestea, relaţiile cu alte părţi ale Bisericii Ruse din afara graniţelor s-au complicat, din cauza diferenţelor culturale dintre cei care au ajuns în Statele Unite înainte şi după revoluţie: reprezentanţii valului precedent de emigrare au venit în America pentru a găsi condiţii mai bune de viaţă şi pentru a se stabili aici permanent, în timp ce cei care au fugit din faţa comuniştilor şi-au păstrat ataşamentul puternic faţă de Rusia, în majoritatea lor sperand să se reîntoarcă după schimbarea situaţiei politice.

   În 1925, după mulţi ani de persecuţii bolşevice, Sf. Ierarh Tihon, Patriarhul-Mărturisitorul al Întregii Rusii, a adormit întru Domnul. În acelaşi an, "Biserica Vie", de asemenea cunoscută şi sub numele de "Renovată", sub conducerea lui Alexandru Kedrovsky, a câştigat un proces împotriva Mitropolitului Platon (Razdeţvensky) şi a primit controlul Catedralei Sf. Nicolae din New York. Curtea a decis în favoarea lui Kedrovsky, reamintind că, spre deosebire de Biserica Rusă din afara graniţelor, "Renovaţii" erau ataşaţi direct "Sfântului Sinod al Rusiei". Din aceste motive şi din altele, s-au produs mai multe diferenţe marcante între Mitropolia Americană şi Sinodul Episcopilor Bisericii Ruse din afara frontierelor. Odată cu moartea Patriarhului Tihon, factorul lor unificator a dispărut. În ciuda unei perioade de reconciliere între 1935 şi 1946, Mitropolita şi Sinodul Episcopilor s-au divizat din nou, fiecare mergând în felul său, în principal din cauza problemei relaţiilor cu Biserica din Rusia. După restabilirea unităţii în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse, în 2007, principalul obiectiv al conflictului din instanţe a dispărut.
   Ambele părţi au ridicat sancţiunile disciplinare aplicate împotriva clericilor care migrasera de la o jurisdicţie la alta. Acest lucru înseamnă că obstacolele canonice ale co-slujirii au fost eliminate şi că clericii ambelor instanţe puteau co-sluji din nou.

   Cu toate acestea, diferenţele de opinie şi cele între tradiţii, dintre cele două Biserici, sunt posibile; aceste diferenţe au aparut în mod repetat între ierarhii din istorie, dar nu au nicio influenţă asupra relaţiei oficiale.

   În 1970, Patriarhia Moscovei a acordat autocefalia Bisericii fostei Mitropolii a Americii, care a şi-a schimbat denumirea în Biserica Ortodoxă din America. Consecinţa firească a autocefaliei o reprezinta crearea, pe teritoriul în cauză, a unei ierarhii canonice, dar Bisericile Ortodoxe locale, care au până în prezent propria lor ierarhie în Statele Unite ale Americii, niciodată nu şi-au exprimat acordul în ce priveste luarea acestei decizii. Cu toate acestea, situaţia existentă nu constituie un obstacol în calea comuniunii în rugăciune între Bisericile Ortodoxe care se află în această ţară.

   Biserica Rusă din afara frontierelor este, încă, considerată drept una dintre părţile Bisericii Ruse, si nu ca "Biserica Rusă din Exil". Ea s-a considerat din începuturi o Biserică a celor exilaţi, dar niciodată o “Biserică din exil”. Această poziţie a fost confirmată de deciziile Sinoadelor Episcopale. Biserica Rusă din afara frontierelor nu a pretins că este singura Biserică Ortodoxă canonică şi nici că celelalte Biserici locale nu ar fi canonice. Biserica Rusă din străinătate, precum si Patriarhia Moscovei, rămân ataşate poziţiei lor moderate tradiţionale. De asemenea, în sensul normalizării relaţiilor cu alte părţi ale Bisericii Ortodoxe, noi nu vom renunţa la principiile noastre.

   Biserica Rusă de dincolo de frontiere a fost creată pentru a-i uni pe ruşii situaţi în afara Rusiei, şi care doresc să rămână fii credincioşi ai Bisericii locale din Rusia, în aşteptarea renaşterii ei şi, din începuturi, cu sarcina misionară de diseminare a credinţei ortodoxe în rândul locuitorilor din ţările în care îşi au reşedinţa. Aceste obiective rămân neschimbate.

New York, 10 decembrie 2011"

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV