LONews / KSLCatalin

Tinutul preotesc

14-03-2012 09:00:37

   Publicam mai jos un apel al Arhimandritului Tihon (Cevnukov), din Manastirea Sretenskii a Moscovei, formulat în ajutorul sârbilor kosovari creştin-ortodocşi.

   "Au trecut deja două decenii si tragedia teribila nu încetează în tara sârbă: ortodocsii din Kosovo şi Metohia au fost izgoniti din patria lor straveche. În ultimii ani, mulţi creştini au fost ucişi, un număr mare de biserici si de manastiri au fost profanate si distruse. Toate aceste lucruri s-au intamplat cu sustinerea tacită şi, uneori, la iniţiativa liderilor din ţările care se numesc libere şi civilizate. Această nedreptate durează si astazi.

   Nu există nicio altă regiune in lume, similară cu cea din Kosovo si Metohija, unde pe un teritoriu atat de mic sa fi fost construite atat de multe biserici şi mănăstiri. Însuşi termenul "Metohija" se traduce ca "Tinutul preotesc". Şi este într-adevăr un tinut vechi, bisericesc, sfânt.

   O mare parte a sârbilor din Kosovo – 250.000 – a fost obligata să părăsească patria sa ancestrală, după 1999. Dar ei rămân ortodocsi. Ei refuză să plece, deoarece simt şi înţeleg in toată inima lor că este esenţiala păstrarea Ortodoxiei Sfinte în patria lor, chiar şi în cele mai dificile conditii, chiar într-un mediu extrem de periculos, ostil.

   În unele oraşe din Kosovo si Metohija, au mai ramas literalmente doar câtiva ortodocsi. Ei s-au transformat în străini în patria lor. Dar aceşti oameni curajoşi nu permit ca lumânarea Ortodoxa sa se stinga in aceasta ţara creştină antică. În mănăstiri şi biserici se oficiaza slujbe, deşi călugării care locuiesc acolo nu pot trece dincolo de zidurile mănăstirii lor, fără sa se expuna la violenţe şi la moarte. Pentru a cumpăra ceea ce le este absolut necesar, ei trebuie să se deplaseze în convoaie protejate de către forţele internaţionale.

   În ciuda dificultăţilor enorme politico-materiale, Biserica Sârbă este preocupata de salvarea poporului său. Cu binecuvântarea acesteia, functioneaza in Kosovo organizaţii caritabile, instituţii medicale şi bucătăriile "Supei", prin care cei care nu au o bucăţică de pâine şi nu au posibilitatea sa lucreze isi pot primi raţiile zilnice gratuite.

   Fără îndoială, le-ar fi mult mai uşor să părăsească acest loc din Europa Centrală şi Serbia. Dar, zeci de mii de creştini din Serbia de astăzi se mai afla încă în patria strămoşilor lor ortodocşi. Ei trec peste greutatile zilnice,  necunoscuti, şi de multe ori greşit înţelesi de lume.

   Toate acest lucruri ne sunt cunoscute si nu pot fi uitate in Rusia.

   Putem vorbi mult, şi putem vorbi cu grandilocventa despre diferitele chinuri aplicate vieţii creştine. Dar, recent, creştinii ortodocşi sârbi încă sunt unii dintre acesti oameni, adevărati şi surprinzători pentru altruismul lor. Ei si-au trimis în Kosovo ceea ce aveau mai scump: copiii lor. În oraşul Prizren, acum populat aproape in exclusivitate de albanezi, s-a redeschis unul dintre cele mai vechi seminarii ale Bisericii Sârbe, după mulţi ani de abandonare. Tineri, practic adolescenţi, cu vârste de 15 sau 16 ani, viitori preoţi ai Bisericii lui Hristos, locuiesc acum acolo. Din păcate, albanezii care trăiesc în jurul acestor valori sunt ostili. Niciunul din acesti tineri sârbi nu se aventureaza dincolo de teritoriul şcolii lor, din motive de siguranţă. Dar aceşti creştini curajoşi, tineri, nu isi parasesc locul. Ei traiesc pe timpul semestrului între pereţii seminarului, şi toate nevoile lor de hrană, medicamente, hainele le sunt aduse din Serbia. Intreg seminarul – biserica şi clădirile şcolare – a fost jefuit şi incendiat în 2004. Doar o mica parte a fost restaurată în prezent.

   Cu binecuvântarea Sanctităţii Sale Patriarhul Kirill, vom începe strângerea de fonduri pentru a ajuta Seminarul din Prizren, Manastirile si Bisericile din Kosovo. Stim că un număr important de ortodocsi din Rusia trăiesc, de asemenea, greu. Dar acum, sârbii din Kosovo au o viaţă mult mai grea…

   Va mai amintiti cum, în urmă cu 12 ani, ne-am strans laolalta pentru a ajuta Biserica Ortodoxă din Groznâi? In acel moment viaţa lor era mult mai grea decât a noastră.

   Comunitatea mănăstirii Sretenskii doneaza o parte din câştigurile sale şi din productia sa agricola ortodocsilor din Kosovo. Şi pe voi, fraţi şi surori, sub  binecuvântarea Sanctităţii Sale Patriarhul Kirill, care este superior al mănăstirii noastre, vă îndemnăm să luaţi parte la ajutorarea creştinilor care pastreaza cu curaj Ortodoxia într-unul dintre locurile cele mai sfinte de pe pământul nostru tulburat.

   Şi, din nou, în cazul în care Domnul ne va binecuvânta, vom ajuta prin furnizarea vaselor sfinte şi a cărţilor liturgice, catre manastirile si bisericile din Kosovo, care au fost profanate şi jefuite, astfel încât slujbele liturgice sa fie reluate şi sa continue să fie oficiate.

   In biserica manastirii noastre am organizat un container special pentru donaţii. Revista Pravoslavie a deschis si ea o pagină unde sunt afisate conturile aferente.

   Daca va vrea Dumnezeu, după Postul Mare, vom merge in Kosovo, pentru a le oferi seminariştilor toate donatiile colectate de la voi pentru Biserica persecutata astăzi, astfel incat fratii sârbi sa ştie acest lucru: creştinii ortodocşi ruşi sunt de partea lor. Şi, de asemenea, sa stie ca studenţii din Rusia şi din Kosovo pot lega prietenii şi pot simti că sunt Biserica a lui Hristos.

   Cu binecuvântarea Sanctităţii Sale Patriarhul Kirill, apelez mai ales la rugăciunile voastre pentru Biserica Sârbă aflata in suferinţă.

   "Purtati-va sarcinile unii altora si veti implini astfel legea lui Hristos", se spune in Galateni. Asa ca Domnul va face, pentru eforturile noastre mici, prin obolul nostru, sa se usureze vietile fraţilor si surorilor noastre, ortodocşi, ajutand si nelasand sa se stinga lumânarea Ortodoxiei pe pamantul kosovar.

Vicarul Sfintei Mănăstiri a Sretenskii, Moscova,

Arhimandritul Tihon (Cevnukov)

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV