LONews / KSLCatalin

Credinţa sub ocupaţie. Situaţia creştinilor indigeni din Ţara Sfântă

03-04-2012 08:37:22

   În Vest, conflictul israeliano-palestinian este privit doar ca unul musulmano-evreiesc. Complet uitati sunt insa creştinii din Palestina – leagănul Creştinismului. Un studiu recent, intitulat "Credinţa sub ocupaţie", a fost publicat de curand de "Programul Ecumenic din Palestina şi Israel", împreună cu "Centrul Inter-Bisericesc din ierusalim" şi cu "Consiliul Mondial al Bisericilor".

   Acest raport nu a avut ca unic scop expunerea realităţilor sumbre ale vieţii sub ocupaţie militară israeliană, sau prezentarea efectelor pe care aceasta le are asupra poporului palestinian, în general, ci, de asemenea, şi-a propus să facă lumină in recunoasterea faptului ca creştinii palestinieni sunt indigeni in Tara Sfanta. Acest raport, de asemenea, dezaprobă propaganda, nefondata, israeliana şi creştin-sionista conform careia creştinii palestinieni se depopulează din cauza fundamentalismului musulman din societatea palestiniană. Chiar mai mult decat atat, acest raport arată modul în care Creştini Sionisti ajuta ocupaţia militara, brutala, israeliana din Palestina, in actiunile care ameninta existenţa creştinilor palestinieni, informeaza in exclusivitate pentru Serviciul LONews al Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe, contributor KSLCatalin.

   Creştinii palestinieni cred că comunitatea internaţională nu face suficient pentru a imbunatati si calma situaţia lor. Ei nu înţeleg de ce atât de mulţi oameni din întreaga lume, în special din Occident, ignora existenţa comunităţilor creştine palestiniene. În astfel de circumstanţe, apelurile repetate ale primului-ministru palestinian, Salam Fayyad, catre crestinii din Vest, "fraţi în credinţă", să nu mai încurajeze emigrarea  creştinilor din Palestina, par zadarnice. Atâta timp cât creştinii din intreaga lume pot  vizita liber Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim, dar creştinilor palestinieni li se refuză dreptul de a se închina liber acolo, pentru că au nevoie de un permis special de intrare in Ierusalimul de Est arab, inseamna ca ceva este fundamental greşit în sistemul de valori occidental.

   Dupa înfiinţarea statului Israel, populaţia creştină din Palestina s-a diminuat foarte mult. Proporţia lor a scăzut de la mai mult de 18% în 1948, la 2% în prezent. Odată, creştinii din Betleem reprezentau mai mult de 90% din populaţie. Creştinii de astăzi reprezintă doar 15% în acest oraş. Principalul obiectiv al acestui studiu a vizat deci  impactul ocupaţiei militare israeliene in Palestina şi modul în care creştinii sunt afectati de asta.

   Raportul prezintă extrase din "Kairos Palestina – Documentul 'Momentul Adevărului'", din 2009, care a fost elaborat după Documentul Kairos Africa de Sud. În documentul palestinian, creştinii declară că "ocupaţia militară a ţării este un păcat împotriva lui Dumnezeu şi a umanităţii, şi că orice teologie care legitimează aceasta ocupaţie este departe de învăţăturile creştine, deoarece teologia creştina adevărata este o teologie a iubirii şi a solidarităţii cu cei oprimaţi". Acesta solicită comunităţii internaţionale renuntarea la principiul "standardelor duble" şi insista pe rezoluţiile internaţionale privind problema palestiniană. Documentul solicită un "sistem de sancţiuni economice şi de boicotare care sa fie aplicate împotriva Israelului". Acest document a atras sprijinul Bisericilor din întreaga lume, dar nu şi al mass-mediei occidentale.

   Studiul scoate, de asemenea, la lumina, politica demolărilor ilegale de case şi a discriminărilor împotriva liderilor creştini, cum ar fi Suheil Dawani, Episcop al Eparhiei Episcopale din Ierusalim şi Episcop anglican al Ierusalimului. O scrisoare a Ministerului de Interne din Ierusalim sustine: "Episcopul Suheil a acţionat cu PNA (Autorităţile Naţionale Palestiniene) în transferarea terenurilor deţinute de către poporul evreu, palestinienilor, şi, de asemenea, a ajutat să se înregistreze terenuri ale evreilor, pe numele Bisericii". In continuare se susţinea că episcopul a apelat la documente falsificate. Scrisoarea, de asemenea, declara că episcopul Dawani şi familia sa ar trebui să părăsească ţara imediat.

   Studiul concluzionează prin a spune că creştinii palestinieni sunt "afectaţi în mod disproporţionat de ocupaţie". Emigrarea, în continuare, a creştinilor nu numai din Palestina, dar şi din alte ţări ale Orientului Mijlociu, ar putea transforma un conflict politic intr-unul religios între Islam şi Iudaism. Occidentul poartă o grea responsabilitate pentru exodul creştinilor palestinieni şi arabi, deoarece alinierea la partea ocupaţiei din Israel şi atacurile sale asupra Irakului au dus la o deplasare in masa a creştinilor. În cazul în care Occidentul încearcă, împreună cu cei din Arabia Saudita şi cu despoţii din Qatar, sa răstoarne regimul Baschar Al-Assad, consecinţele pentru creştini şi minorităţi vor fi catastrofale.

   Dr. Ludwig Watzal, jurnalist şi redactor din Bonn, Germania, afirma zilele trecute:  "Cand lucrurile sunt greşite pentru crestinii palestinieni sau din alte comunităţi creştine ale Orientului Mijlociu, atunci ele sunt greşite pentru toţi palestinienii şi pentru toţi arabii. Rădăcina suferinţelor palestinienilor este fondată pe ocupaţia militară israeliană din patria lor, şi pe ocuparea terenurilor lor, de către forţele de ocupaţie occidentale, ajutate de cele Arabe.

   Valoarea studiului constă în faptul că aceasta a pus în lumină condiţiile dificile ale creştinilor care nu locuiesc sub legile islamice, dar traiesc sub regimuri dominate de Vest, care instigă la divizari sectare", mai informeaza Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe.

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV