LONews / KSLCatalin

Biserica Nasterii Domnului din Betleem la statut de Patrimoniu Mondial

04-07-2012 07:10:44

   Organismul Organizaţiei Naţiunilor Unite, responsabil cu conservarea celor mai importante sit-uri culturale ale lumii, a votat in aceste zile, acordand statutul de "Patrimoniu Mondial" Bisericii Naşterii Domnului din oraşul palestinian Betleem, informeaza in exclusivitate pentru Serviciul de presa LONews, al Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe, Ing. proiectant Catalin Ion.

   Declaraţia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură cuprinde Biserica din West Bank, cinstita de creştini ca fiind locul de nastere al lui Iisus, şi traseul din jurul acestui edificiu, urmat de pelerinii religiosi.

   Aceasta oferta marcheaza pentru palestinieni "prima includere pe lista de prestigiu a sit-urilor considerate a deţine o valoare universala exceptionala", ca parte a patrimoniului mondial comun.

   Ea vine după ce, palestinienilor, li s-a acordate titlul de membru al UNESCO, în octombrie anul trecut, atunci când Adunarea generală a organismului a votat copleşitor acceptarea acestuia.

   Votul a nascut, insa, controverse în Statele Unite, care sunt de părere că palestinienii trebuie să ajungă la un acord de pace cu Israelul, asupra teritoriilor palestiniene, înainte de a putea deveni membri cu drepturi depline în cadrul organizaţiilor internaţionale, informeaza Serviciul de presa LONews, al Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe.

   "Victoria Palestinei în cadrul organizaţiilor internaţionale reprezinta începutul sfârşitului ocupaţiei israeliene", a declarat Ministrul de externe palestinian, Riyad Malchi.

   Hanan Ashrawi, membru al comitetului executiv al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, care conduce Departamentul de Cultură şi Informare, a declarat pentru CNN, din Ramallah, că votul afirmă identitatea palestiniana şi este un pas spre auto-determinarea palestiniana.

   "Acum suntem responsabili de sit-urile noastre culturale şi istorice, ca parte a civilizaţiei umane ca întreg", a mai spus Ashrawi.

   "Din punct de vedere politic este un pas important, deoarece acesta este începutul relaxarii controlului ocupaţiei israeliene pe taramurile noastre, asupra vieţilor noastre, culturii noastre şi a tuturor tentativelor de confiscare şi de denaturare a patrimoniului nostru cultural, şi a realitatii", a declarat Ashrawi.

   Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe israelian, Yigal Palmor, a declarat si el  pentru CNN, ca Israelul s-a opus acestui pas.

   "Acesta este un adevarat teatru al absurdului, palestinienii propunand periodic aceasta  procedura catre UNESCO, denaturand de fapt procedura obişnuită, doar în scopul votarii unei decizii care nu are nimic de-a face cu lumea patrimoniului şi cu atat mai puţin de a face cu acest sit, Biserica Naşterii Domnului", a spus el.

   "Singurul scop al acestei proceduri votate fără precedent, a fost acela de a transforma Comisia într-un instrument de propagandă împotriva Israelului. Acest lucru va fi denunţat de către toate ţările membre ale UNESCO, în caz contrar nu va ramane ultimul cuvant al palestinienilor".

   Orasul Betleem al West Bank, se afla la aproximativ 8 km sud de Ierusalim, fiind considerat o destinatie de top a Teritoriilor Palestiniene pentru vizitatori, în mare parte datorită semnificaţiei religioase a bisericii.

   Ca una dintre cele mai vechi biserici care au supravieţuit in Crestinismul mondial, a atras 2 milioane de vizitatori doar anul trecut, potrivit Nada Atrash, o arhitecta şi şef de unitate de cercetare şi de formare in Centrul Betleem pentru Conservarea Patrimoniului Cultural – care a facut lobby pentru desemnarea sit-ului ca destinatie de Patrimoniu Mondial.

   Atrash a spus ca Centrul consideră că includerea Betleemului pe listă "este un vis palestinian şi o recompensă, dupa 11 de ani de muncă în domeniul conservării patrimoniului cultural şi natural, în Palestina".

   Numărul de vizitatori a atins un nivel record în ultimii ani, dar, potrivit unui raport din dezvoltarea turismului in oraşul Betleem, nu a fost incă valorificat în mod corespunzător potenţialul sit-ului. Majoritatea vizitatorilor au fost obligati la vizite scurte, ceea ce înseamnă că beneficiile economice ale turismului nu au asigurat un flux financiar corespunzator pentru oraş.

   Atrash a mai spus că speră ca obţinerea statutului patrimoniului mondial sa ajute in eforturile de stimulare a ramanerii vizitatorilor, pentru mai mult timp, în oraş.

   "In principal, urmarim să extindem statutul de vizitator, acestia renunţand, de obicei, sa ramana in Betleem, rezumandu-se doar la cateva ore, pentru a vizita biserica, mai apoi parasind orasul", a mai spus ea. "Sperăm că acest vot sa contribuie atât la promovarea sit-ului cat şi protejarea acestuia".

   Îngrijorările au sporit dupa ce edificiul a suferit in urma unui mare cutremur, de-a lungul istoriei sale lungi.

   O alta problema continua sa o reprezinte si faptul că responsabilitatea pentru administrarea sit-ului este împărţită între cele trei autorităţi religioase: Biserica grec-Ortodoxa, Armeana şi Romano-Catolica.

   Tensiunile dintre gruparile acestora au degenart chiar si în violenţe, în decembrie 2011, cand aproximativ 100 de clerici grec-ortodocşi şi armeni s-au luptat cu mături, dupa  ce o cearta izbucnise în timp ce avea loc curăţarea bisericii.

   Unul dintre lacasurile cele mai sfinte ale Creştinismului, punctul central al sit-ului, este Pestera Naşterii Domnului, o grota rectangulara aflata sub biserica, loc considerat al Naşterii lui Hristos, cel puţin din secolul al doilea.

   O stea cu 14 colturi, din argint, fixata  în pardoseala de marmură, marcheaza locul exact unde se spune că Iisus s-a născut.

   În secolul al patrulea, împăratul Constantin a fondat o biserică, pe sit, distrusa în anul 529, pentru a fi înlocuita de o structura mai mare, care sta la baza bisericii de astazi, mai informeaza in exclusivitate Serviciul de presa LONews, al Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe.

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV