LONews / KSLCatalin

Modificari la contributiile sociale, de la 1 februarie 2013

11-02-2013 05:23:20

ANAF Valcea sintetizează modificările la contribuţiile sociale, ce se vor pune in aplicare de la 1 februarie 2013, conform Monitorului Oficial al României Partea I, nr. 54/23.01.2013 – Ordonanţa Guvernului nr. 8/2013, prin care au fost aduse o serie de modificări şi completări Codului Fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2003.

    În baza lunară de calcul a contribuţiilor sociale obligatorii sunt incluse indemnizaţiile primite pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, precum şi orice alte sume de aceeaşi natură, pentru partea care depăşeşte limita a de 2,5 ori nivelul stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice.

    Nu se cuprind în baza lunară a contribuţiilor sociale obligatorii indemnizaţiile primite pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, şi orice alte sume de aceeaşi natură, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice, precum şi sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare.

    Au calitatea de contribuabil la sistemul public de pensii şi la cel de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte, după caz, următorii contribuabili prevăzuţi la lit. g) şi h) de la art. 296^21 alin. (1), astfel:

- lit. g) – persoanele care realizează venituri din activităţi agricole obţinute individual sau într-o formă de asociere din: cultivarea produselor agricole vegetale; exploatarea pepinierelor viticole, pomicole şi altele asemenea; creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală;

- lit. h) – persoanele care realizează venituri din silvicultură şi piscicultură şi venituri de natura celor prevăzute la lit. g) pentru care nu s-au stabilit norme de venit.

    Nu mai există reglementarea prevăzută la art. 71 alin. (4) din Codul Fiscal, conform căreia erau venituri din activităţi agricole cele obţinute din valorificarea produselor agricole obţinute după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile agricole proprietate privată sau luate în arendă, către unităţi specializate pentru colectare, unităţi de procesare industrială sau către alte unităţi, pentru utilizare ca atare potrivit căreia se reţinea la sursă CASS în cotă de 5,5%.

Calcul CASS pentru venituri impuse la normă

     Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorată bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din activităţi agricole obţinute individual sau într-o formă de asociere din: cultivarea produselor agricole vegetale; exploatarea pepinierelor viticole, pomicole şi altele asemenea; creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală pentru care venitul net se determină la normă de venit, reprezintă valoarea anuală a normei de venit, determinată potrivit prevederilor art. 73, raportată la cele 12 luni ale anului. Plăţile pentru CASS se efectuează în două rate egale: 25 octombrie inclusiv; 15 decembrie inclusiv.

Calcul CASS pentru venituri impuse în sistem real

     Baza lunară de calcul a CASS pentru veniturile din silvicultură şi piscicultură şi veniturile din: activităţi agricole obţinute individual sau într-o formă de asociere din cultivarea produselor agricole vegetale; exploatarea pepinierelor viticole, pomicole şi altele asemenea; creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală; (altele decât cele pentru care sunt stabilite norme) pentru care venitul net se determină în sistem real o reprezintă diferenţa dintre totalul veniturilor încasate şi cheltuielile efectuate în scopul realizării acestor venituri, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţii sociale, raportată la cele 12 luni ale anului. Plăţile anticipate pentru CASS se efectuează trimestrial, în 4 rate egale astfel: 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie, 25 decembrie.

 

Important!

     În cazul persoanelor care realizează numai venituri din: activităţi agricole obţinute individual sau într-o formă de asociere din cultivarea produselor agricole vegetale; exploatarea pepinierelor viticole, pomicole şi altele asemenea; creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală pentru care venitul net se determină pe baza normelor de venit sau în sistem real; venituri din silvicultură şi piscicultură, sub nivelul salariului de bază minim brut pe ţară lunar şi nu fac parte din familiile beneficiare de ajutor social, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate reprezintă o treime din salariul de bază minim brut pe ţară.

     Persoanele care realizează venituri din: activităţi agricole obţinute individual sau într-o formă de asociere din: cultivarea produselor agricole vegetale; exploatarea pepinierelor viticole, pomicole şi altele asemenea; creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală pentru care venitul net se determină pe baza normelor de venit sau în sistem real; venituri din silvicultură şi piscicultură nu datorează contribuţia de asigurări sociale pentru aceste venituri.

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV