LONews / KSLCatalin

De la asociatii umaniste, la intelectualitate si umanism ortodoxe

06-02-2013 02:24:40

Un articol de: KSLCatalin
(FOTO: De la masura intelectului, la masura sfintilor)
    De multe ori, „intelectualitatea” isi face cunoscuta prezenta prin vocile unora care se erijeaza in reprezentanti ai acesteia, dar care, prin activitatile lor, nu reusesc decat sa se evidentieze la nivel propagandistic, ferindu-se de discutiile cu adevarat intelectuale – care le-ar putea vadi nepotrivirea cu nivelul pe care singuri si-l proclama.

   Asociatii „umaniste”, ligi de tot felul si „idei” deloc noi, afisate din ce in ce mai des in presa de pretutindeni, nicidecum pentru valoarea lor, ci doar ca rezultat al strigatului disperat dupa adeptii care sa le justifice acumularea de fonduri si sa le valideze propriile credinte, apar din ce in ce mai des, cu pretentii proprii in fata tuturor guvernelor si parlamentelor lumii, cerandu-si sus si tare „drepturile” pe care demonstreaza din plin ca deja le au intr-o prea mare masura ca sa se mai poata controla.

    Renasterea omului adevarat, la conditia pe care chiar Dumnezeu i-a daruit-o, nu va depinde niciodata de marsaluirile disperate ale unor astfel de oameni care se lauda exact cu modul lor ieftin si extrem de comun, limitat, de a privi viata, si asta doar fiindca fiecare dintre noi avem trasate in faptura umana marcajele clare ale indumnezeirii fiintei noastre.

   Intelectualitatea nu poate fi nicidecum reprezentata de astfel de persoane si organizatii, oricat de tare si-ar trambita ele apartenenta la aceasta clasa, confundand in mod constient spiritul servil si profund credincios ideilor ateiste, cu lupta pentru libertatea gandirii, pe care sustinand ca o apara, tocmai o imbrancesc in cusca inconjurata de gratiile propriilor lor conceptii si impuneri limitate: fara Biserica!, fara Dumnezeu! (ingradiri care se refera la Dumnezeu), fara regrete si iertare! (ingradiri care se refera la legatura om-Dumnezeu), fara speranta, viata si inviere! (ingradiri care se refera doar la om).
   A ramane permanent rob al pacatului, nu poate insemna eliberarea omului. A fi permanent robul propriilor tale greseli, dar mai mult decat atat, a risca repetarea si perpetuarea greselilor inaintasilor neamului tau, ca urmare a refuzului cunoasterii experientelor lor trecute, nu pot fi atributele unui adevarat intelectual.

    Intelectualul, omul liber si poate si cel mai deschis perceperii si intelegerii clare atat a lucrurilor care se vad, dar mai ales a celor care de cele mai multe ori (cel putin, inca) nu se vad – caci exact acesta este spiritul inventiei, prin care Dumnezeu lumineaza si descopera de cele mai multe ori mintile oamenilor de stiinta – este principalul aparator al adevaratei libertati a gandirii, a libertatii care dezleaga visele de intinarea noptii, lasandu-le sa devina creatie a realitatii zilei de maine; al acelei libertati care niciodata nu impune si nici macar nu sugereaza, ci intotdeauna demonstreaza.
    De ce majoritatea este astazi obligata sa raspunda strigatelor minoritatii nefiresti, de cele mai multe ori chiar si in fata instantelor supreme de judecata, doar pentru a-si justifica normalitatea care a existat dintotodeauna, va ramane probabil o enigma a societatii actuale.
   Dincolo de toate neajunsurile guvernarii acestei „societati necredincioase” si dincolo de toate framantarile rezultate din greselile supunerii noastre in fata guvernarii minoritatii alarmiste, vadit ingrijorate in fata propriilor esecuri si necredinte, ne ramane ca in continuare sa gandim liber, fara a permite sa fim rupti de experienta traditiei spirituale, de generatii, a Bisericii noastre stramosesti, prin manipulari care de care mai „intelectuale” si in schimbul a cine mai stie carui duh trist si nou al modernismului lumesc, stiind sa alegem bucuria deplina a duhului impartasit de cei ce au dus pentru noi lupta credintei in libertatea cea cu adevarat adevarata.

    In sprijinul acestei idei, ma voi folosi in randurile care urmeaza de cateva inserturi dintr-un articol pe care l-am descoperit odata, publicat intr-o revista ruseasca, „Renasterea”, aparuta in anul… 1918, la Moscova. Articolul era semnat de unul dintre preotii martiri, Serghei Mecev. In el, preotul se adresa intelectualitatii din tara, angajata, in acel timp – ca si acum, in majoritatea ei, in „faurirea unei noi ordini sociale”, in afara traditiei spirituale a Bisericii Ortodoxe – tendinta demonstrata acum de asociatii declarate „umaniste”, care insa, prin natura lor, se reduc si raman in fapt profund credincioase spiritului ateist, dezumanizant (reducand fiinta superioara umana, de la chipul indumnezeirii, la simplul aspect animalic) pe care il impun celorlalti, de sub aripa „umanismului”, contrar atat conceptiei umaniste (merita sa dati click), „de afirmare a dreptului fiintei la libertate”, cat si principiilor supreme pe care umanismul le reclama: „egalitate si demnitate umana”.

   "Împacă-te cu tine însuţi şi cerul si pamantul vor fi in pace cu tine. Scara care te duce la Imparatie sta ascunsa în tine, si ea este, in sufletul tau. Spala-te de păcat și vei vedea treptele scării, pe care se poate urca acolo".
   Sunt unii care, cand citesc astazi aceste randuri ale Sfantului Isaac Sirul, sunt izbiti involuntar de neconcordanța dintre acestea si mentalitatea și concepția modernă asupra vieții. La Sfântul Isaac Sirul, totul se indreapta dinspre imaginea exterioara a vietii, inspre aspectul sau spiritual, spre rădăcina sa eternă și profundă.

   Pentru noi, atât în termenii mentalitatii, cat și in viața practică, tot ceea ce este cu adevărat profund și valoros este lasat deoparte, in schimbul lucrurilor comune si meschine ale realității din jurul nostru.
   Depășiti de fervoarea conceptului de „construire-a-vietii”, promovat de literatura marxista, am ajuns sa credem că ne putem construi propria viața, pur și simplu prin schimbarea formelor ei exterioare, a invelisului acesteia, în acelasi timp crezand si sperand sincer că structura sa internă, care s-a format de-a lungul multor secole, va fi si ea, in vreun fel sau altul, adaptata la ea.

   Ideile nobile ale bunăstării sociale și ale pacii din afara sunt aduse în atentia noastra, în acelasi timp trebuind sa ne dispara grija fata de siguranta vietii noastre spirituale. Ne dorim sa cream o "celulă cereasca" pe Pământ, dar nu trebuie sa facem niciun fel de "efort" cu "celula din interiorul nostru".

   Totala izolare fata de fosta noastra experienta spiritual-eclezială și disprețul total față de preceptele Ortodoxiei sunt caracteristice unora dintre contemporanii noștri. Acest lucru este valabil, mai ales în ce privește „intelectualitatea” care, pe parcursul unui secol intreg, si-a trăit doar propriile vise de bunăstare socială, inspirate de idealurile slujirii binelui poporului, fara afisarea vreunei lupte ascetice, cautand cu condescendenta spre propriile probleme evidente.

   Este frapant faptul că decalajul între generațiile trecute si cele noi, între "tați și fii", nu a mai fost niciodata pana acum atat de palpabil si de dureros reflectat in mediul nostru intelectual. Nici literatura de specialitate nu marturiseste astfel de cazuri.

   Este pur și simplu o intamplare, sau un semn al unei boli spirituale?
   Se pare că nu pot exista două răspunsuri la această întrebare. Decalajul între generațiile vechi și noi, această neînțelegere reciprocă între "tați și fii", a fost dintotdeauna un semn al unei infirmitati profunde, religioase.

   Aceasta este cealaltă fata a indiferentei constiente si a racelii intelectualitatii, in fața experiențelor din trecut ale Bisericii, chinul rupturii sale de Biserica, atat in gandire cat si in comportament, al parasirii rusinoase a "casei tatălui sau" și a rătăcirii prin țări străine.

   Dar, ce mai poate face intelectualitatea pentru a depăși tortura deziluziei in care a gândit si a crezut, fiind impinsa pana la distrugerea propriei sale existente, acum, cand aceasta ruptura spirituală, între intelectualitate și oameni, a devenit atât de pronunțată?
   Marele Dostoievski a spus odată, adresandu-se intelectualitatii: "Smerește-te, om mândru și, în primul rând, infrange-ti mandria ta". Acum, am putea spune: "Intelectualule, lasă deoparte rătăcirile prin țări străine și intoarce-te in Biserica, in "casa tatălui tau", afla comoara experienței spirituale a Bisericii și învață lecția formarii tale sociale".
    Iar el ne va intreba: „Trebuie să învăț adevărata formare socială de la oamenii cu experiență spirituala din Biserica, de la acei asceti care au rupt toate legăturile cu societatea, de dragul mantuirii lor "personale"?
    Intr-adevar, ii raspundem noi, fiindca această experiență veche de secole a Bisericii trebuie să ghideze viața noastră socială, în mișcarile si directiile sale de baza. Și, oricât de ciudat ar părea, trebuie sa invatam despre viața lumească, exact de la asceții creștini care au părăsit aceasta "lume".

   Altarul Ortodoxiei – care pentru secole întregi a fost ascuns privirilor lumii, și care, asemenea unei perle pretioase, a stralucit și a fost păstrat în siguranță în sufletele celor cativa aleși ai lui Dumnezeu – trebuie să fie în cele din urmă aratat lumii, fiindca trebuie să stea la baza refacerii acestei lumi. Și, dacă va exista o ordine socială autentică, atunci ea va trebui să fie asemenea ordinii sociale religioase, care a fost ascunsa până în prezent în profunzimea experienței de secole a Ortodoxiei ecleziale.
   Și, oricât de ciudat ar părea din nou, modelele sociale mostenite in sensul „lumesc”, sunt chiar acesti asceți ai Ortodoxiei care au renunțat la lume. Au trait departe de lume, în liniște, in celulele lor "lumesti", dar nu au parasit niciodata viata cu adevarat sociala, fiind conectati prin fire invizibile de comuniune spirituală, cu tot ceea ce este curat și inaltator în lume, adunand in jurul lor turma, societatea lor duhovniceasca.

   Este suficient să amintim exemplul sfintilor luptatori asceti, Serghie de Radonej și Serafim din Sarov. Condițiile vietii in pustie au restaurat, in ei insisi si in cei din jurul lor, chipul luminos al lui Dumnezeu, invatand oamenii sa se lepede de povara păcatului, restabilind astfel o nouă viață în jurul lor.

   Istoricul rus (reprezentant al intelectualitatii laice), Kliucevschi, nota ca, prin eforturile celui ce vietuia in desert, ale Sfantului Serghie, "o infratire armonioasă a luat nastere, care lăsa o impresie profund instructiva asupra laicilor… Lumea privea la ordinea vietii de manastire, a Sfantului Serghie, și din ceea ce vedea – din modul de viață și din atmosfera de fratietate a pustiei – retinea reguli foarte simple, prin care comunitatea de creștini a inceput astfel sa se consolideze. Influența morală a Sfantului Serghie "vietuitorul pustiei” si-a pus amprenta asupra maselor… provocand framantari si schimbarea direcției minții, reconstruind întreaga structura morala a sufletului poporului rus din secolul al XIV-lea".

   Acest ascet al pustiei a devenit un lider, educator spiritual si revigorator social – fiind o figură socială, în sensul cel mai bun și mai înalt al acestui cuvânt. Aceasta ordine religioasa socială, această sferă în care s-au luptat si au trait marii asceti ai Ortodoxiei, reprezintă temelia pe care ar trebui sa se recladeasca orice ordine socială și fără de care ea nu poate exista, prăbușindu-se invariabil.

   Aceasta este ordinea socială, care izvorăște din revelația bazei fundamentale a spiritului uman, careia i se mai spune „Chipul lui Dumnezeu din om”, si pe care erau chemati sa il recunoasca toti fiii duhovnicesti ai Sfântului Isaac Sirul.

   Acesta este punctul din care trebuie sa se recladeasca si sa inceapa toata viata noastra sociala. Intelectualitatea noastră, după ce s-a detasat de experiența din trecut a Bisericii, dar care a plătit deja pentru acest păcat, ar trebui să vină si sa isi cunoasca adevărul său de tip social; aceasta ar trebui să experimenteze cu adevărat pasul spiritual al regenerării omului anti-social și păcătos, într-o viață socială reală, una care este spirituala. Numai atunci, avand aceasta experiență, intelectualitatea adevarata ar trebui să caute căile regenerarii si reinnoirii noastre spirituale comune.

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV