LONews / KSLCatalin

Credinta, in lumea necredintei

02-02-2013 07:50:55

   Va propun, mai jos, un fragment care mi-a amintit o serie de argumentatii ce stau, de cele mai multe ori, la baza discutiilor pe care le avem fiecare dintre noi, destul de des, cu persoanele mai putin credincioase, care incearca din rasputeri sa ne converteasca la credinta lor: Ateismul (cum imi place, personal, sa o numesc: "credinta in nimic, mai degraba decat in Dumnezeu" – caci, si a crede in 'nimic', inseamna 'a crede' ca nu exista Ceva).
   M-a frapat adesea, si nu cred ca sunt singurul, faptul ca Evolutionismul, teoria care sustine ca omul se trage din maimuta, si care sustine, de asemenea, ca evolutia inseamna evolutie, speciile mai puternice invingand si luand locul celor mai slabe, tradeaza atat de mult Ateismul sau amestecul acestuia in stiinta. Opozitia dintre teoria religioasa a Creatiei si Evolutionism intotodeauna se va rezuma, in mod logic, la  opozitia dintre Credinta si Ateism. De ce? Pentru simplul fapt ca Teoria Evolutiei pare sa fi luat nastere, la comanda, doar pentru a se opune in termeni oarecum "stiintifici" credintei.
   Este destul sa ne gandim ca teoria evolutiei nu face nimic altceva, practic, decat sa ne convinga de mersul (evolutiv) inspre "fapturile din ce in ce mai evoluate" – adica, in cazul omului, ne da speranta ca, odata (prin descoperirea secretului vietii fara de moarte, prin cresterea gradului de inteligenta sau prin alti pasi de acest gen inainte), vom atingem nivelul dumnezeierii, in sensul in care Dumnezeu poate fi recunoscut macar ca o faptura perfecta, ideala, chiar si de catre ateisti. Iar impunerea acestui vis, cum ca omul poate ajunge sa fie "un dumnezeu", la modul fizic, pare a fi exact inversul a ceea ce ne invata credinta.
   Teoria evolutionismului pare sa ne invete, oricat de tare ne-am stradui sa nu catalogam in mod justitiar asta (pentru a nu da nastere unor comentarii legate de inchizitii trecute), acelasi lucru pe care "cel rau" a incercat dintotodeauna sa il semene in mintea omului? Conform teoriei evolutioniste, omul poate spera sa ajunga, fizic, la un nivel apropiat de ideal, adica de cel al lui Dumnezeu (dupa Al Carui chip, pana si credinta ne spune ca suntem facuti).
   Prin urmare, cel putin pentru mine, lumea moderna de astazi a reusit intr-un mod impecabil sa lamureasca, in mod involuntar, acest aspect. In timp ce Evolutionismul sustine ca, prin propria noastra evolutie (fara interventia nimanui) vom evolua catre o faptura ideala, ajungand sa fim ca Dumnezeu, Biserica ne invata ca suntem facuti de Dumnezeu, dupa Chipul si Asemanarea Lui, avertizandu-ne ca "am picat", iar daca vom continua sa ne rezumam doar la acest trup, si prin acest tip de "evolutie", nu vom reusi decat sa ne departam din ce in ce mai mult de Dumnezeu, indreptandu-ne cu pasi repezi… exact spre acest "nimic" (al "credintei" ateistilor), despre care ea ne avertiza cu multe sute de ani in urma, inainte ca el sa apara si sa ni se impuna ca "teorie".

  Randurile de mai jos pot lamuri anumite aspecte legate de lumea moderna, de intentiile si de pretentiile unora. Fragmentul nu imi mai apartine, dar l-am tradus si adaptat pentru dumneavoastra, fiind parte a unei conferinte tinute zilele trecute de un diacon ortodox, Joan Mants, care slujeste in Statele Unite ale Americii:

    "Suntem marturisitorii credintei noastre in multe feluri, in primul și în primul rând prin exemplul vieții noastre, prin modul in care ne închinăm, prin modul in care traim, prin ceea ce ne place. Alteori, marturisim credința noastră pur și simplu prin argumente in conversațiile cu alti ortodocși și crestini heterodocși, atunci cand facem trimitere catre Sfânta Scriptură, catre Sfânta Tradiție și Părinții Bisericii.
   Se intampla, insa, sa fi marturist facand referire la Biblie, la Sfintii Parinti si la Traditie si in cazul discutiilor cu non-credincioșii și scepticii… iar surpriza este ca, in cazul acestora… nu a insemnat mai nimic. Pentru ca este evident, acestia nu cred, în primul rand, in divin. Nu ai putea spune: "Dumnezeu asa a iubit lumea, încât L-a trimis pe unicul Sau Fiu" să ne mântuiască, dacă nu ai crede mai intai în Dumnezeu.

   Este important sa tinem cont că trăim într-o lume post-modernă, care pur și simplu nu isi doreste nimic mai mult decat să distrugă credința noastră în Dumnezeu. Aceasta lume ne spune, an de an, ca "Dumnezeu nu există", ca Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt miturile și superstițiile unor oameni needucați și neluminati. Si, chiar daca prietenii nu ne pot spune asta in fata, ei ne considera proști și cred ca ne pierdem timpul pe pământ.

    Știm că aceste atacuri vin din toate părțile, aproape zilnic și în orice fel: televiziunea, presa scrisă, sistemul nostru de învățământ, poate chiar guvernul nostru. Este vorba despre un un război spiritual gigantic, pe care nu-l putem pierde. Deci, în acest context, aș dori să sugerez trei perspective lumesti, pentru cazul in care se discuta despre existența lui Dumnezeu cu cineva care nu crede în El, sau care este sceptic. Ele tin, pe rand, de filosofie, de știință și matematică.

    Recent, în Marea Britanie, un grup ateist incepuse o campanie de anunțuri ateiste scrise pe autobuze (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe). Daca veti cauta in arhiva, veti vedea ca sloganurile publicitare scrise pe autobuze spuneau: "Probabil că nu există Dumnezeu, deci nu te mai ingrijora si bucura-te de viata”. Ei bine, aceasta face atingere credintei noastre. Vrea sa ne schimbe drumul pe cale il urmam. Ca si crestin-ortodox imi dau seama rapid ca un astfel de lucru poate avea priza la o mulțime de oameni. Războiul spiritual are astazi o alta fata si il vedem. Diavolul este foarte inteligent și, din păcate, probabil va castiga mereu multi oameni de partea sa. Cum putem raspunde, noi, unor astfel de lucruri?

   Luand seama mai bine la la ceea ce au spus ei, vedem ca ateii au recunoscut ca au propriile lor îndoieli: "probabil, nu există Dumnezeu". Cuvantul „probabil” lasă ușa deschisă posibilitatii. De fapt, inseamna ca nimeni nu poate sonda sau explora întreg Universul. Nimeni nu poate studia Cosmosul, in intregimea lui, cautand dovezi ale lui Dumnezeu, în vreun fel sau altul. Tragem doar concluziile noastre, fiind oameni cu logica, conform tuturor dovezilor de care dispunem. Am învățat la cursul de economie ca legile cererii și ofertei pot fi folosite cu incredere, doar atunci cand avem o cunoaștere perfectă. Noi nu avem o cunoaștere perfectă și nu putem examina toate probele în cazul Cosmosului, vizavi de Dumnezeu. Prin urmare, nu putem trage o concluzie definitivă a existenței lui Dumnezeu, bazandu-ne doar pe logica.

   Rezultă deci, filozofic, că "dacă nu ar exista Dumnezeu, nu ar exista niciun viitor pentru noi. Existența noastră nu ar fi nimic altceva decât un simplu accident, un rezultat de tip „cauză și efect”, destinat dispariției. Suntem rezultatul mișcărilor aleatorii ale atomilor, care se ciocnesc unii de altii. Sa luam, ca exemplu in acest sens, o icoană frumoasă a lui Hristos. Dacă ar fi să asezam pe podea o gramada alcatuita din lemne și niște vopsea – si hai să spunem că vom folosi chiar si culorile exacte care trebuiesc – si acum sa le aruncam pe toate in aer și să le ciocnim unele de altele, credeti ca rezultatul ar fi icoana frumoasa a lui Hristos? Ce s-ar intampla, insa, dacă am face acest lucru de sute de ori, de un milion de ori, de mai multe milioane de ori? Cred că sunteti de acord că acest lucru nu s-ar putea intampla vreodata. Nu ar avea niciun sens. Și, nu are niciun sens ca noi sa fim produsul unui astfel de noroc, al unei coliziuni aleatorii de atomi, în acest vast, vast Univers. Nu, ci noi suntem, în schimb, cineva prefigurat, așteptat și iubit de către un creator. Numai un creator ne-a pus aici, si acest creator nu poate fi decat Dumnezeu. În mod ironic, aceasta este concluzia trasă chiar si de faimosul filosof ateu Bertrand Russell, aproape de sfârșitul vieții sale.

    Mai mult decat de o abordare filosofică, am putea sa ne folosim de o abordare științifică, in ce priveste existența lui Dumnezeu. Credința duce la știință. Mulți oameni considera că exista o granita care separa stiinta de religie si, desigur, există mulți oameni de ambele parti ale luptei stiinta vs. religie. Ceea ce pot spune insa sigur este ca nu tot ceea ce observăm și experimentam poate fi explicat prin știință. Când știința încearcă să explice ceva ce nu poate dovedi, defineste aceasta prin termenul „o teorie”, la fel ca si cazul „teoriei Macro evolutiei”. Validarea teoriei Macro evolutiei permite două abordări sau explicatii și, dacă una dintre abordari se dovedeste eronata, apoi altă abordare în mod automat va fi validata. Chiar și acum, comunitatea științifică nu se poate pune de acord cu privire la elementele esențiale ale teoriei Macro evolutiei. Totusi, chiar principiul fundamental al acestei teorii este acela ca lumea se misca dintr-o stare de dezordine spre o stare de ordine crescuta și, în cele din urmă, spre o ordine perfectă. Procesele naturale ar continua să miște totul catre cresterea nivelului de ordine. Deci, Universul ar fi inceput cu un Big Bang de particule, ciocnite aleatoriu și devenite atomi, atomii se ciocnesc și ei aleatoriu, unii cu ceilalti, pentru a forma molecule și aceste molecule se ciocnesc la întâmplare cu orice altceva ca să devina si ele organisme, iar dupa suficient timp, miliarde și miliarde de ani, avem oamenii, oamenii care locuiesc aici. Acesta este un proces, evident, ascendent, de crestere.

   Modelul creationist este foarte diferit. Creationismul spune ca, la inceputuri, totul in Cosmos se gasea intr-o ordine perfecta, dar dintr-un anumit moment, totul a trecut la o stare de dezordine și haos. Pentru a utiliza limbajul Bisericii, s-a trecut de la starea de incoruptibilitate divină, la starea de cădere și de corupție. Acest lucru insemna de fapt, ceea ce si știința însăși, in general, sustine, că "lucrurile nu progreseaza in sensul ordinii, ci mai degraba se merge spre dezordine”. În plus, in cazul în care evoluționiștii ar fi fost corecti, am fi vazut o gramada de ani de dovezi ale unor forme intermediare, nu doar la oameni, ci si la plante si animale. Vedem mai multe familii, ordine și clase ale formelor de viata, care apar dintr-o data. Nu există dovezi ale existentei grupurilor intermediare, cum sustine teoria evoluționista, chiar prin denumirea ei. Cum poate, deci, ordinea sa se dezvolte din dezordine? Nu poate fi dovedit acest lucru, deci totul nu poate ramane decat la nivel de „teorie”.

   Ultimul argument ar putea folosi in cazul in care discutam despre existenta lui Dumnezeu cu un sceptic, prin argumentari matematice, mai exact de statistica si probabilitati. Sa luam in calcul vârsta Universului și numărul de particule din Univers. Cât de multe particule sunt in Univers? Cine poate sti asta? Printr-o cautare pe Google veti gasi ca stiinta sustine ca numarul acestora se estimeaza a fi de ordinul 10 la puterea 130, adică un 1 urmat de 130 de zerouri de particule exista in Univers. Asta e mult. Și, numărul de ani ai Universului, se spune ca este de 3×10 la puterea 12, adică un 3 urmat de 12 zerouri, iar daca inmultim cu numarul de secunde dintr-un an (n.n. pentru a ne apropia de momentul instantaneu de Big-Bang), ajungem la un total de ordinul 10 la puterea 20. Atat de mult au existat aceste particule – un numar foarte mare și un timp foarte lung. Acum, devine un pic mai complicat, intrucat ar trebui sa calculam numărul de evenimente posibile, sau de coliziuni care ar putea avea loc pentru fiecare particulă intr-o secundă – numarul de coliziuni pe secundă, per particulă. Gândiți-vă acum si la exemplul de mai sus, al icoanei! Vorbeam deja despre numere de ordinul 10 la puterea 20, un 1 urmat de 20 de zerouri… Punem aceste cifre alaturi si vom obtine, dupa calcule, un număr total de evenimente – care ar fi putut apărea în spațiu „pentru a aduce cu ele ordinea” – de ordinul 10 la puterea 170, deci un 1 urmat de 170 de zerouri. Ok, asta e abia prima faza.

   Faza a doua tine de o alta natura, si anume de probabilitatea ca dintr-o astfel de ciocnire sa apara si… viata – adica posibilitatea ca o particula norocoasa sa devina molecula si apoi sa fie in stare sa se inmulteasca prin auto-replicare, si in plus sa se nasca prin asta si un grup de molecule cu viata si constiinta. Acest număr este de 10 la minus 450, adica 0 virgula 449 zerouri si un 1. Prin urmare, posibilitatea ca o astfel de molecula sa ia nastere în tot spațiul si in tot timpul este de 10 la puterea (-450) raportat la 10 la puterea (170), adica de ordinul 10 la puterea (-280), care pentru orice matematician educat ar insemna: zero, nicio șansă."
 

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV