Stiri / Flori & Fermieri

Arhiepiscopia Sibiului ii cheama pe elevi, la ecologizarea unei paduri si plantare de puieti

30-04-2017 19:44:08
De Redactia Stiri
Acţiune de ecologizare în pădurea Dumbrava

Elevii din Sibiu sunt aşteptaţi sâmbătă, 2 aprilie, la o acţiune de ecologizare a pădurii Dumbrava. Acţiunea este organizată de Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul de Tineret, în cadrul Proiectului “Împreună pentru tineri: Şcoala şi Biserica”, în colaborare cu Asociaţia “ViitorPlus” şi Ocolul Silvic Sibiu, informeaza Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, conform unor date oferite de Stefan Marculet, corespondent din zona - reprezentant media al Arhiepiscopiei. 

"Proiectul se adresează tinerilor din Sibiu şi are mai multe activităţi, între care şi câteva acţiuni de ecologizare", ne mai informeaza aceeasi sursa.

La acţiunea de ecologizare de sâmbătă sunt aşteptaţi cât mai mulţi elevi voluntari din şcoli şi licee şi va dura aproximativ 3 ore. Invitaţia a fost adresată elevilor prin intermediul profesorilor de Religie, iar participanţii vor primi din partea organizatorilor logistica necesară activităţii. La final, elevii vor primi câte o diplomă din partea Asociaţiei “ViitorPlus”, iar reprezentanţii Arhiepiscopiei Sibiului vor împărţi dulciuri şi alte daruri. Participanţii se vor întâlni sâmbătă, la ora 9.50, în parcarea Hotelului Hilton.

A doua acţiune ecologică din cadrul proiectului va avea loc sâmbătă, 9 aprilie, când 20 de elevi vor planta puieţi în pădurea din Guşteriţa.

Coordonatorul proiectului este diaconul Marius Tofan, din cadrul Departamentului pentru Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului şi poate fi contactat la nr. de telefon 07466 28 48 2 - mai informeaza Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe.

Daca apreciezi activitatea noastra, acum ai ocazia sa primesti un Certificat de Membru Sustinator (Simpatizant) "Lăcaşuri Ortodoxe", dand click AICI! Aflandu-ne in cel de-al 10-lea an, te imbratisam ca membru al echipei noastre, cu bucurie!
Alte stiri recente
Cele mai apreciate
LIVETV Lacasuri Ortodoxe
Program TV
Lacasuri OrtodoxeVideo Noutati
Lacasuri OrtodoxeUltimele noutati