Armenia si Georgia - Intalnire intre Ministrul armean al Culturii si oficiali ai Georgiei

26-03-2013 10:20:13
Abonează-te la newsletter-ul LONews!

   Ministrul Culturii din Republica Armenia, Hasmik Poghosyan, a efectuat o vizită de lucru in Tbilisi și a avut o întâlnire cu reprezentanții comunității armenești din Georgia, în "Hayartun", la Centrul Eparhiei
Georgiene a Bisericii Apostolice Armene, in aceste zile.

   Președintele Uniunii Scriitorilor din Armenia, Levon Ananyan, a participat, de asemenea, la reuniune.

   Serviciul de presă al Episcopiei Georgiene a Bisericii Apostolice Armene ne-a informat ca Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Armenia în Georgia, Hovhannes Manukyan, a apreciat întâlnirile și discuțiile la nivel inalt cu Primul-Ministru Bidzina Ivanishvili, cu Patriarhul Catolicos al Întregii Georgii, Ilia al II-lea, și cu șefii altor structuri.

   Printre altele, Hasmik Poghosyan a pus un accent mare pe dorinta ambelor parti de a coopera în domeniile culturii și a subliniat că cei trei ani ai programului de cooperare, care a fost semnat între Miniștrii Culturii din cele două țări, in Erevan, se referă la toate sferele, chiar și la reconstrucția bisericilor armene.

   În finalul ședinței, Întâistătătorul Eparhiei Armene din Biserica Apostolică a Georgiei, Preasfințitul Episcop Vazgen Mirzakhanian, a prezentat activitatea Centrului Cultural "Hayartun" și a vorbit despre o serie de evenimente organizate în comun cu Ambasada Republicii Armenia în Georgia.

Din aceeasi categorie:
Vezi toate stirile
LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV

Ce mai caută lumea...