Intampinarea Anului Nou in biserica

01-01-2013 10:44:50

   La Catedrala Patriarhală din București, la trecerea în Anul Nou civil 2013, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat, înconjurat fiind de un sobor de preoţi şi diaconi şi în prezenţa a numeroşi credincioşi, slujba Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, conform informatiilor transmise de agentia de stiri oficiala a Patriarhiei Romane.
   Slujba Acatistului a fost însoţită de rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile primite în anul ce a trecut şi de rugăciuni la intrarea în noul an. Astfel, au fost rostite patru rugăciuni: Rugăciunea Sfântului Isaac Sirul către Mântuitorul (a Acatistului), Rugăciunea de mulţumire şi două rugăciuni de intrare în noul an, una din tradiţia liturgică română şi slavă (cea de la Te Deum) şi alta din tradiţia greacă, recent tradusă în limba română.
   La final, Patriarhul României a adresat celor prezenţi un cuvânt intitulat „Bucuria sfințirii timpului”, din care citam:

   „Slujba Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, săvârşită la trecerea din Anul Domnului sau Anul mântuirii 2012, în Anul Domnului sau Anul mântuirii 2013, ne arată importanţa sfinţirii timpului vieţii noastre, prin chemarea numelui Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel prin Care s-a făcut lumea (cf. Ioan 1,3) și veacurile (cf. Evrei 1,2), încât El este numit și Împăratul veacurilor. Locul cel mai potrivit pentru petrecerea anului vechi şi întâmpinarea anului nou este Biserica lui Hristos, ea fiind mediul de întâlnire a timpului cu veşnicia, aşa cum s-au întâlnit ele mai întâi în Persoana Cuvântului întrupat sau a Fiului veșnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om viețuitor în timp, pentru a dărui oamenilor mântuirea și viața veșnică din Împărăția Cerurilor. În Biserică, timpul sfințit prin rugăciune și fapte bune ca întâlnire a omului cu Dumnezeu oferă credincioşilor posibilitatea mântuirii și a participării lor la viaţa veşnică. Pentru Biserică, timpul vieţii prezente are un singur sens: el este timpul mântuirii: „Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii!” (2 Corinteni 6, 2), a spus Părintele Patriarh.

    Această slujbă constituie un bun prilej de a solemniza în cultul public momentul trecerii dintre ani, de a mulţumi Preasfintei Treimi pentru binefacerile primite, de a cere binecuvântarea anului care începe şi de a aprofunda înţelesurile praznicului împărătesc de pe 1 ianuarie.

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV