Trei ani de la sfințirea Catedralei Învierii lui Hristos din Tirana, un eveniment cu mai multe semnificatii istorice. (foto)

Trei ani de la un eveniment istoric al Albaniei, la care a participat si Patriarhul Romaniei

23-06-2017 08:53:50
FOTO: Catedrala din Tirana
Licenta de utilizare: By Name: Armin Flickr: flickr.com/octopuzz/ [CC BY-SA 2.0], via Wikimedia Commons 

Ziua de 1 iunie a acestui an a marcat trecerea a trei ani de la sfințirea Catedralei Învierii lui Hristos din Tirana, un eveniment cu mai multe semnificatii istorice [Album foto aici: http://orthodoxalbania.org/alb/index.php/en-us/lajme-3/blog/4327-three-years-from-the-consecration-of-the-resurrection-of-christ-cathedral-in-tirana].

În primul rând, acest eveniment a marcat o revenire a Ortodoxiei, dupa caderea regimului ateist. În al doilea rând, această zi marchează confirmarea finală a Bisericii Autocefale Ortodoxe a Albaniei în sânul Bisericii Ortodoxe Universale, ca egal între egali. Acest lucru a fost intarit de participarea la Sfânta Liturghie de Sfintire a Catedralei a tuturor celorlalte Biserici. Slujba de sfintire a Catedralei a fost prezidata chiar de catre Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și de Prefericitul Parinte Teofil, Patriarhul Ierusalimului, Irineu al Serbiei, Patriarhul Daniel al României, Hrisostom al Ciprului, Anastasios de Tirana, Durres și Intreaga Albanie, și Sava, Arhiepiscopul de Varșovia. Alaturi de acestia au fost prezenti mitropoliți și reprezentanți ai Patriarhiilor Alexandriei, Antiohiei, Moscovei, Bulgariei și Georgiei.

În timpul ceremoniei, Patriarhul Ecumenic spunea:
„Ne-am adunat astăzi, aici, pentru a sărbători un eveniment mare și istoric, cum este sfințirea Bisericii Sfintei Învieri, care confirmă, de asemenea, învierea Bisericii Ortodoxe Autocefale din Albania. Pentru cei care nu cred în Iisus Hristos, învierea pare a fi un mit. Dar, pentru sfinți, experiența Învierii este atât o realitate cat și o experiență vitală. În acest sens, sfintirea acestei Catedrale magnifice a Învierii este dovada că invierea este o realitate și că Biserica Ortodoxă din Albania, care odată a murit din cauza persecuției ateiste, este deje vie, din nou plina de viață și de creativitate“.

În al treilea rând, acest eveniment a fost o dovadă clară a marilor succese obținute de către Biserica Ortodoxă autocefala a Albaniei în acesti ani de înviere minunată și fără precedent a Bisericii Autocefale Ortodoxe a Albaniei dintre ruine, toate acestea fiind datorate muncii extraordinare a Arhiepiscopului Anastasios.

În al patrulea rând, complexul Catedralei este o lucrare arhitecturală și artistică magnifica. Trebuie menționate în special marile fresce mozaic din Capela Nașterii Domnului și sala imensa destinata activităților artistice. În plus, complexul a devenit un sit turistic pentru vizitatorii Tiranei.

În amintirea acelei zile importante, in acest an, Sfânta Liturghie a fost oficiata tot pe data de 1 iunie, în Catedrala Învierii lui Hristos, prezidată de Arhiepiscopul Anastasios, alaturi de alți membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Albaniei.

Adresându-se participanților, in această zi istorică, Arhiepiscopul Anastasios a amintit că, în urmă cu trei ani, în timpul Slujbei de Sfintire, mulți reprezentanți, ai tuturor Bisericilor Ortodoxe, și opt Primati au fost prezenți.

El a subliniat, de asemenea, că la inceputul acestor eforturi nu si-a putut imagina abundența de daruri pe care Domnul urma sa le faca în anii următori.
"Inima noastră este plină de recunoștință, pentru toate acestea. Faptul că suntem aici împreună, astăzi, că tot clerul Bisericii noastre este unit, ca si laicii, este un semn al Bisericii vii a Albaniei".

După Sfânta Liturghie, în sala Catedralei, a avut loc o conferință privind rolul și atribuțiile clericului ortodox. În cadrul conferinței, Arhiepiscopul Anastasios s-a concentrat pe relația strânsă pe care trebuie să o mențină clerul cu cărțile și lecturile duhovnicesti. De asemenea, au avut loc discuții pe teme specifice și au fost prezentate două documentare scurte, privind aspectele legate de construcția catedralei și de restaurarea Bisericii Ortodoxe a Albaniei. (LONews)
LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV