Inceputul Triodului, la Manastirea istorica Sfintii Voievozi din Slobozia

24-02-2013 12:57:55
Abonează-te la newsletter-ul LONews!

   Astazi, duminică, 24 februarie 2013, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească la Mănăstirea „Sfinţii Voievozi” din municipiul Slobozia.

   Sub protia Preasfinţiei Sale, la Sfânta Liturghie au slujit preacuviosul părinte exarh şi stareţ Arhimandritul Rafail, preacucernicul părinte consilier Daniel Enaşcu, preacuvioși părinți stareți, preoţi şi diaconi, răspunsurile la strană fiind date de un grup de elevi ai Seminarului Teologic din Slobozia.

   Împreună rugători la această slujbă au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene, locale şi centrale şi mulţime de credincioşi.

   În cuvântul de învăţătură, la Duminica Vameşului şi Fariseului, Preasfinţia Sa a vorbit despre înţelesul duhovnicesc al pericopei evanghelice, despre smerenia mărturisită de vameş, despre nebunia slavei deşarte a fariseului, despre începutul Triodului, perioadă de pregătire duhovnicească de zece săptămâni, în care suntem chemaţi să trăim virtutea smereniei, pentru ca la sfârşitul acestui urcuş duhovnicesc,
Sfântul şi Marele Post să fim pregătiţi pentru întâmpinarea Mântuitorului Iisus Hristos, Cel Înviat. 

Din aceeasi categorie:
Vezi toate stirile
LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV

Ce mai caută lumea...