Accesul in Manastirile Valaam si Solovetchi, restrictionat

02-02-2013 02:38:00

   Accesul in insulele Solovetchi, locul in care se gaseste una dintre cele mai importante manastiri ale Rusiei, ar putea fi restricționat, în încercarea de a păstra in arhipelag un "mod special de viață". Anuntul a fost facut, in urma cu cateva ore, de un cleric de frunte.
   Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ruse, Vsevolod Chaplin, a declarat că insulele Solovetchi din Marea Albă și insulele Valaam din Lacul Ladoga – ambele locuri gazduind mănăstiri ortodoxe istorice – au fost incluse in grupa "lacasuri religioase-istorice".

   "Suntem în prezent foarte atenti asupra Solovetchi. A aparut ideea dezvoltarii unui program la nivel federal. Reuniuni pe aceasta tema au loc, practic, în fiecare săptămână, iar problemele în discuție nu sunt unele simple", a declarat acesta pentru Interfax.

   Pentru a proteja aceste locuri, precum Solovchi, Valaam dar și alte sit-uri istorice, este nevoie de modificări serioase în lege. Înțelegerea guvernului in fata acestui proiect este în creștere, a mai adăugat el.

   "Locurile precum Solovchi, Valaam si alte cateva manastiri sunt locuri speciale, conectate la tradițiile religioase – nu sunt doar cladiri si terenuri, sunt locuri in care există un mod special de viață, și acest mod de viață este incompatibil cu turismul de masă, cu construirea de parcuri de divertisment și atracții zgomotoase, cu evenimente politice sau culturale de masă", a spus el.

   Chaplin a subliniat faptul că locurile ca Solovchi ar trebui să rămână deschise atât pelerinilor cat și turiștilor, dar cu condiția ca acestia "să respecte atmosfera internă și modul special de viață – sau vor fi pur și simplu pierdute".

   Manastirea Solovchi, un sit al patrimoniului mondial, a fost fondata in secolul XV si a crescut devenind unul dintre centrele cele mai bogate și cele mai prestigioase religioase din Imperiul Rus. Timp de 16 ani, în anii '20 și '30, ea a servit ca închisoare politica – devenind model pentru sistemul Gulag al lagărelor de concentrare.
   Manastirea a fost restaurata pentru Biserica la începutul anilor 1990, iar insulele au devenit din ce în ce mai populare, ca loc de pelerinaj și de turism, mai ales de cand mănăstirea a fost redeschisă. Astăzi, aproximativ 30.000 – 40.000 de turiști vizitează insulele în fiecare an.

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV