LONews / Alter News

Hram la Manastirea Gruiul Lupului

31-01-2013 04:03:15

   Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din localitatea vâlceană Gruiul Lupului a îmbrăcat in ziua de 30 ianuarie 2013, la prăznuirea „Sfinţilor Trei Ierarhi”, haine de sărbătoare.
   Sute de credincioşi veniţi din toată ţara au participat la Sfânta Liturghie, oficiată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţintului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, de către Părintele Arhimandrit Laurenţiu Popa, stareţul Mănăstirii Stănişoara, împreună cu un sobor de peste 30 de preoţi şi diaconi, la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi”, din comuna Racoviţa, jud. Vâlcea.

   În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Arhimandrit Laurenţiu Popa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a elogiat viaţa, activitatea şi slujirea celor trei mari Dascăli şi Ierarhi ai Bisericii noastre ortodoxe: Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.

   Răspunsurile la strană au fost oferite de către un grup de psalţii, membrii ai Corului „Thronos” al Patriarhiei Române. La final, părintele Protos. Macarie Roman, Stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”, a mulţumit tuturor pentru prezenţă la prăznuirea ocrotitorilor sfântului lăcaş monahal.
   La sărbătoare au mai fost prezenţi oficialităţi locale, stareţi şi stareţe de la mănăstirile vâlcene, preoţi şi numeroşi credincioşi din eparhie, dar şi din ţară.

   Mănăstirea Gruiul Lupului – cu hramurile „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfântul Gherasim cel Nou” – este situată în pitoreasca Ţară a Loviştei, la altitudinea de 700 m, comuna Racoviţa, judeţul Vâlcea.
   Piatra de temelie s-a pus la data de 9 august 2009 de către Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului şi Părintele Stareţ Macarie Roman. Ctitorii mănăstirii sunt Preot Ioan Comăneci cu familia, împreună cu sponsorii principali Frank Timiş şi Rareş Ţicra.

   Biserica este în formă de cruce bizantină, având turnul cu 12 laturi şi continuat pe rotund, cu o cruce de 9 m înălţime. Este o biserică monumentală, încadrându-se în stilul arhitectural al Eparhiei Râmnicului, alături de Mănăstirea Cozia. Planul şi arhitectura mănăstirii au fost realizate de Părintele Ioan Comăneci.

   Dat fiind faptul că mănăstirea se află situată la confluenţa dintre provinciile istorice Ţara Românească şi Ardeal, aici vin de hram şi sărbători credincioşi şi pelerini atât din Oltenia cât şi din Transilvania.
   La data de 2 octombrie 2010, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Gherasim, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de peste 70 de preoţi şi diaconi au oficiat Sfânta Liturghie şi slujba de târnosire a Mănăstirii Gruiul Lupului. Mănăstirea are în prezent 25 de vieţuitori.

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV