LONews / Alter News

Dumitru Staniloae - Pelerin pe calea bucuriei Invierii Domnului

30-01-2013 08:58:18

   În Sala „Iosif Episcopul” a Aşezământul Pastoral-Cultural „Sfântul Ierarh Calinic”, din incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, a avut loc in ziua de 29 ianuarie 2013, începând cu orele 11.00, Simpozionul „Părintele Profesor Dr. Dumitru Stăniloae – Pelerin pe calea bucuriei Învierii Domnului”.
   Evenimentul, organizat de către Arhiepiscopia Râmnicului şi Seminarul Teologic „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului şi sub coordonarea Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, se încadrează în seria de manifestări dedicate comemorării Părintelui Dumitru Stăniloae la împlinirea a 110 ani de la naştere şi 20 de ani de la trecerea la cele veşnice. Moderatorul întâlnirii a fost Părintele Constantin Olariu, Inspector pentru catehizarea tineretului în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului.

   În deschiderea simpozionului Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul a adresat un cuvânt de întâmpinare şi a prezentat referatul cu tema: „Părintele Dumitru Stăniloae: slujitor şi teolog al Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos”.
   În continuare, profesorii invitaţi şi-au prezentat în plen comunicările, după următorul program:

- Pr. Prof. Univ. Dr. Ştefan Resceanu, Facultatea de Teologie din Craiova – „Antropologia la Părintele Dumitru Stăniloae”;
- Pr. prof. Irinel Cojocaru – „Momente cardinale ale vieţii şi activităţii Pr. prof. Dumitru Stăniloae”;
- Pr. Prof. George Pomeneşte – „Ascetica şi mistica ortodoxă – conceptul de îndumnezeire în gândirea Părintelui Dumitru Stăniloae”;
- Pr. prof. Petre Mateescu – „Ethos-ul naţional în gândirea Părintelui Dumitru Stăniloae. Ortodoxie şi românism. Reflexii asupra spiritualităţii poporului român”;
- Pr. prof. dr. Nicolae Proteasa – „Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă – comentariu liturgic şi modul sfinţirii comunităţii liturgice”.

   În cadrul simpozionului a susţinut un cuvânt despre personalitatea Părintelui Dumitru Stăniloae şi Conf. Univ. Dr. Remus Grigorescu, Inspector General Adjunct la Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea.
   La finalul expunerilor, tânărul Cosmin Diaconu, elev la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae”, a prezentat referatul cu care a câştigat locul I la etapa eparhială a Concursului Naţional „Părintele Dumitru Stăniloae – 110 ani de la naştere şi 20 de ani de la trecerea la cele veşnice”, urmând să reprezinte Eparhia Râmnicului la faza mitropolitană.

   Premierea concursului închinat vieţii şi operei Părintelui Prof. Dr. Dumitru Stăniloae
   În partea a doua a simpozionului a avut loc premierea elevilor participanţi la etapa eparhială a Concursului Naţional „Părintele Dumitru Stăniloae – 110 ani de la naştere şi 20 de ani de la trecerea la cele veşnice” ce s-a desfășurat vineri, 25 ianuarie 2013, la Seminarul Teologic „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea.
   Şaisprezece elevi de la clasele a XI-a şi a XII-a ale Seminarului Teologic vâlcean au participat la concurs şi au avut de redactat un eseu pe marginea vieţii, operei şi gândirii teologice a Părintelui Prof. Dr. Dumitru Stăniloae. Acest concurs naţional îşi propune să descopere pe cei interesaţi de aprofundarea şi promovarea operei Părintelui Dumitru Stăniloae.
   Cei 16 tineri participanţi la etapa eparhială a concursului au fost premiaţi de Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, oferindu-li-se diplome şi cărţi, iar câştigătorii locurilor I, II şi III au primit ca premiu mai multe volume din opera Părintelui Dumitru Stăniloae.

   La finalul manifestării, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul le-a mulţumit participanţilor la simpozion şi le-a vorbit elevilor seminarişti despre importanţa organizării acestui eveniment, motivându-i să se apropie de viaţa şi opera Părintelui Stăniloae. Evenimentul de astăzi a constituit un bun prilej pentru elevii seminarişti să înţeleagă importanţa slujirii preoţeşti pe toate palierele sale: intelectual, pastoral-misionar şi duhovnicesc.
   La eveniment au participat oameni de cultură, părinţi profesori de la facultăţile de teologie şi de la Seminarul Teologic „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, preoţi, profesori de religie, studenţi şi elevi.

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV