LONews / Alter News

Despre Unirea Principatelor Romane, la Scoala din Golesti

26-01-2013 05:56:21

   Joi, 24 ianuarie 2013, câteva reprezentante ale Asociaţiei Liga Femeilor Creştine Ortodoxe au fost prezente la Şcoala cu clasele I-VIII Goleşti, unde s-a desfăşurat manifestarea culturală consacrată împlinirii a 154 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române (1859-2013) – „Uniţi în cuget şi-n simţiri”.

   Cu acest prilej au rostit alocuţiuni primarul comunei Goleşti – ec. Gheorghe Şerban, preşedintele Societăţii Culturale „Anton Pann” – prof. Nicolae Dinescu, preşedintele executiv al Filialei „Gheorghe Simeanu” Goleşti – col. (r) Ion Angelescu, poeta Laura Vega, prof. Carmen Farcaş şi scriitoarele Elena Neacşu-Agiu şi Zenovia Zamfir.

   „Scriitoarea Zenovia Zamfir, membră a Ligii Femeilor Creștine Ortodoxe din Râmnicu Vâlcea, a prezentat invitaţilor „Ecourile Unirii în literatura română” şi a enumerat câteva nume importante ale vremii. Manifestarea s-a încheiat cu un spectacol oferit de elevii Şcolii Goleşti îndrumaţi de domnul învăţător Gheorghe Cazacu. La final, în curtea şcolii s-a dansat „Hora Unirii”. Întregul eveniment a fost transmis de către Televiziunea Vâlcea 1 … Ne bucurăm că la primul eveniment al Filialei „Gheorghe Simeanu” – Goleşti aparţinând Societăţii Culturale „Anton Pann” iniţiat de domnul primar Gheorghe Şerban, alături de Primăria comunei Goleşti, Şcoala Goleşti, Comitetul comunal Goleşti al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” şi Ateneul Meşterul Manole a participat şi Asociaţia Liga Femeilor Creştine Ortodoxe.”, a spus Prof. Antoanela Enăcache, membră a Asociaţiei Liga Femeilor Creştine Ortodoxe din Râmnicu Vâlcea.
 

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV