LONews / Alter News

5000 de islamisti rad din temelie o cladire a Bisericii Copte

24-01-2013 08:28:15

   O clădire dintr-un sat aflat la sud-vest de Cairo (Egipt), mai multe incaperi, o sală de recepție și o grădiniță au fost distruse, zilele trecute, de un grup islamist, in urma zvonului ca acestea ar sluji drept biserica.
   Potrivit jurnalului Watani, aproximativ 5.000 de extremiști islamiști, înarmați cu topoare, ciocane si bate au intrat in clădirea din satul Fanus, Districtul Tamia, si au distrus structura pana la fundatie.

   Clădirea a fost deținută de o societate afiliată Bisericii copte Mar-Girgis (Sfantul Gheorghe) și fusese ridicata pe un teren donat bisericii de către un sătean copt. Lucrarile incepusera in urma cu două luni, după ce toate permisiunile oficiale fusesera acordate. Primul etaj fusese finalizat, iar etajul al doilea era în construcție, atunci când a avut loc atacul.

   Potrivit sătenilor copti, violențele au fost precedate de apeluri ale moscheilor locale, prin care li se cerea musulmanilor sa ii apere pe fratii lor de „crestinii care incep constructia unei biserici”. Atacul a avut loc desi, dupa cate se spune, intr-o intalnire anterioară între primarul satului, musulmani și crestini, se convenise intr-un fel ca doar etajul al doilea al clădirii sa fie demolat.

   Serviciile de securitate au ajuns după ce clădirea destinata serviciilor sociale fusese deja demolata. Un raport a fost depus la poliția locala, dar până in prezent nimeni nu fusese arestat. Locuitorii din satul Fanus se tem de noi atacuri asupra caselor și întreprinderilor pe care acestia le detin.

   Un reprezentant al Organizației copte de Tineret Maspero a declarat că Biserica Coptă avertizase serviciile de securitate de posibilitatea orchestrarii violențelor sectare în districtul Tamia și in zonele învecinate, unde exista o populație mare islamista.

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV