LONews / Alter News

Scoala grec-ortodoxa londoneza Sf. Ciprian, actionata in justitie

24-01-2013 07:45:23

   O scoala grec-ortodoxa, aflata in apropierea Londrei, urmează să fie adusa în fața instanțelor britanice, pentru interdictia de a purta hijab-ul, formulata unei eleve musulmane.
   Un cuplu de musulmani a inițiat un proces împotriva Scolii Primare grec-ortodoxe Sfantul Ciprian, din apropierea Londrei, din cauza interdicției stabilite pentru fiica lor, de a nu mai purta vălul islamic în timpul cursurilor.

   Părinții școlăriței în vârstă de nouă ani susțin că prezența fiicei lor cu capul descoperit, în fața cadrelor didactice de sex masculin – de cand aceasta a intrat in pubertate – constituie un păcat.  De asemenea, interdicția actuală din școala reprezinta, pentru ei, o încălcare a libertăților religioase.

   Directoarea școlii a raspuns prin avertizarea ca cuplul a fost informat in legatura cu normele instituției înca din timpul înregistrări efectuate in urma cu doi ani, dupa ce fata parasise o școală privată.

   Directoarea, Kate Magliocco, mai susține că regulamentul este clar vizavi de vestimentatia elevelor, asa incat acestea trebuie sa poarte o rochita asupra careia s-a convenit cu parintii.

   Scoala primara Sfantul Ciprian din Croydon, in sudul Londrei, este in prezent singura școală cu program intreg, finanțata, care pune accent pe invatamantul elen, inclusiv pe limba și cultura greacă. Ea a fost fondată în anul 2000, cu sprijinul Arhiepiscopiei de Tiatira și Marea Britanie.

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV