LONews / Alter News

Bulgaria trimite o scrisoare de sustinere Patriarhiei Ruse

23-01-2013 08:11:35

   În aceste zile, o scrisoare semnata de Președintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, Mitropolitul Kirill de Varna și Preslav, a ajuns in Patriarhia Moscovei. Aceasta exprima sprijinul Bisericii Bulgariei fata de Biserica Ortodoxă Rusă, in problema tendințelor alarmante observate în straturile anticlericale ale societății din Patriarhia Moscovei.
   Președintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare noteaza cu regret că tendințele anti-creștine și anti-clericale "sunt în mod deliberat raspandite de catre adversarii din mass-media, ai Sfintei Ortodoxii". Aceasta este o campanie "în mod deliberat zgomotoasa, orchestrata de jurnaliști atasati valorilor liberale, care nu contenesc să proclame convingerile lor anticlericale, dand o interpretare negativa evenimentelor din viața Bisericii, recurgand la declarații înșelătoare și tendentioase, subminand autoritatea și prestigiul Bisericii Ortodoxe Ruse, pentru a diminua rolul său benefic, rolul spiritual, moral și național în societatea rusă".
   Ierarhul bulgar "condamnă actele de blasfemie și de profanare a bisericilor din capitala Rusiei(…), precum și actele de vandalism comise în catedrale, biserici și alte capele ale Bisericii Ortodoxe Ruse".

   "Distrugerile comise la adresa sfintelor icoane, a obiectelor sfinte și de cult, precum și perpetuarea tulburărilor în timpul slujbelor sfinte sunt acte condamnabile și ar trebui să fie pedeapsite sever, în conformitate cu dreptul canonic și cu doctrina Sfinților Părinți".
   Scrisoarea se concentrează, în special, pe distrugerea pe scară largă a crucilor. "Distrugerea crucilor mari de închinare este un act satanist, care din punctul de vedere al Bisericii ar trebui să fie condamnat, iar din punct de vedere civil, ca act de huliganism, ar trebui sa fie urmarit de către organismele competente, conform legilor civile".

   Mitropolitul Kirill de Varna și Preslav si Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare își exprimă compasiunea profundă pentru Biserica Ortodoxă Rusă, in urma atacurilor frecvente asupra functionarilor sai. "Violența și amenințările susținute, indreptate asupra clericilor Bisericii Ortodoxe a Patriarhiei Moscovei, precum și a celor dragi ai lor, din punct de vedere al teologiei ortodoxe, repezinta un eveniment demn de cununa muceniciei, demn de respectul moral” – mai subliniază mesajul.

   În incheiere, Sfântul Sinod asigură Biserica Ortodoxă Rusă, in aceasta scrisoare, de sprijinul rugăciunii Bisericii surori: "Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare inalta rugăciuni fierbinți către milostivul Dumnezeu, închinat în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, în așa fel încât pacea sa rămâna în sufletele tuturor credincioșilor din Biserica Ortodoxă Rusă, și ale tuturor cetățenilor Federației Ruse".

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV