LONews / Alter News

Zi de bucurie in Pausesti-Maglasi, sat Vladuceni

21-01-2013 06:56:25

   În Duminica a XXIX-a după Rusalii, 20 ianuarie 2013, credincioşii localităţii Păuşeşti-Măglaşi, din judeţul Vâlcea, au avut bucuria sfântă de a avea în mijlocul lor pe Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Vizita Preasfinţiei Sale a culminat cu Sfânta Liturghie oficiată în sobor de preoţi şi diaconi, la biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Parohia Vlăduceni.
   În cuvântul de învăţătură, rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca, despre „Cei zece leproşi”, subliniind că iubirea şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu şi de aproapele nostru, după modelul sfinţilor, este necesară in sfinţirea vieţii şi dobândirea Împărăţiei Cerurilor.

   La final, Părintele Ierarh l-a felicitat pe părintele paroh Ioan Liviu Bârsan pentru frumoasa activitate pastorală şi misionară desfăşurată în cadrul parohiei, iar părintele a mulţumit pentru vizita şi binecuvântarea arhierească dăruită credincioşilor parohiei Vlăduceni.

    După Sfânta Liturghie, a fost săvârşită slujba parastasului pentru vrednicul de pomenire Preasfinţitul Antim Petrescu, Episcopul Râmnicului Noul Severin, care, alături de tatăl său Petru, a ctitorit acest sfânt lacaş. După slujba de pomenire, Preasfinţitul Episcop Emilian a sfinţit placa comemorativă închinată Episcopului Antim Petrescu, placă aşezată pe peretele din faţa casei memoriale în care s-a născut şi a crescut Înaltul Ierarh (1875-1919).
   La eveniment au mai participat: părintele Nicolae Alin Gherghinoiu, protopop de Râmnicu Vâlcea, oficialităţi locale, preoţii de la parohiile învecinate şi numeroşi credincioşi din localitate.

   Prin aceasta Sfânta Liturghie, a fost marcată şi în Arhiepiscopia Râmnicului inaugurarea anului omagial închinat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi a anului comemorativ "Dumitru Staniloae" în Patriarhia Română.

    Biserica cu hramurile „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi „ Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Parohia Vlăduceni, localitatea Păuşeşti-Măglaşi, judeţul Vâlcea, a fost construită pe locul altei biserici vechi ruinate, între anii 1894 şi 1903, fiind târnosită la 21 septembrie 1903 de către PS Atanasie Mironescu, Episcopul Râmnicului, ctitor fiind Petre Marinescu.
   În anul 1961, la iniţiativa preotului Ioan Bârsan, cu binecuvântarea şi sprijinul financiar al PS Iosif, Episcopul Râmnicului şi Argeşului, precum şi cu aportul enoriaşilor, s-a vopsit tâmplăria şi acoperişul bisericii şi s-a restaurat pictura exterioară, iar în 1963 a fost spălată şi recondiţionată pictura interioară, biserica fiind resfinţită la 3 noiembrie 1963.

   Preasfinţitul Antim Petrescu, Episcop al Râmnicului Noului Severin, s-a născut la 28 noiembrie 1875, în Comuna Păuşeşti-Măglaşi, sat Vlăduceni, primind numele de botez Alexandru. A urmat cursurile Şcolii Primare din localitate, în perioada 1833-1887. Între anii 1889 şi 1893, a absolvit cursul inferior la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Rm. Vâlcea, după care şi-a continuat studiile superioare la Seminarul Central din Bucureşti, între anii 1893 şi 1897, iar între anii 1898 şi 1902, urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti.
   În anul 1898 este hirotonit diacon pentru Biserica Mănăstirii „Dintr-un Lemn” şi funcţionar în Cancelaria Episcopiei Râmnicului (1897-1903), iar în 1903 este hirotonit preot pe seama Bisericii „Sfinţii Arhangheli” din Craiova (1903- 1912). La 20 iulie 1906 primeşte rangul de iconom.
   În urmatorii ani a fost militar, profesor de religie la gimnaziul militar din Craiova (1907), paroh al Bisericii „Sfinţii Voievozi” (1908), confesor de garnizoană, preşedinte al Consistoriului eparhial.
   La 37 de ani a fost tuns în monahism, primind numele de Antim. Pe 22 aprilie 1912 a fost ridicat la rangul de arhimandrit, iar la 23 aprilie a fost hirotonit Arhiereu Vicar al Mitropoliei Sucevei, cu titlul de Botoşăneanul (1912-1918). Pe 3 iulie 1918, la Iaşi, Marele Colegiu a ales ca Episcop de Râmnic, pe Arhierul Antim Petrescu. Înscăunarea sa a avut loc în septembrie 1918. După o păstorire de numai câteva luni, pe motiv că alegerea sa nu a fost validată a fost obligat să-şi ceară demisia, fiind însă însărcinat să conducă mai departe. La 6 septembrie 1919 şi-a dat obştescul sfârşit la Reşedinţa episcopală din Râmnic.
   Episcopul Antim Petrescu a scris, tradus şi prelucrat (din limba germană) mai multe scrieri creştineşti, lucrări cu conţinut moralizator, încă de când era preot la Craiova. Între ele amintim scrieri ca: „Epistola către Diognet”, Studiu patristic, Teză de licenţa, Bucureşti, 1902, 69 P.; „Cu lisus pe drumul către Golgota”, Craiova, 1910, 30 p. (ed. a II-a, Iaşi, 1913, 4k) p.); „Cum şi ce trebuie să cugetăm despre Iisus Hristos?”, Schiţă apologetică, Iaşi, 1910; „Anul Naşterii Domnului”, Traducere, Iaşi, 1914, 111p.; „Pildele Mântuitorului Iisus Hristos”, Iaşi, 1914, 75 p.; „Fericitul Augustin”, Iaşi, 1915, 68 p.; „Din vieţile mucenicilor creştini care au fost ostaşi”, Iaşi,1918, 147 p, Două noi ediţii ale „Patericului”, Iaşi, 1910 şi 1913. „Coşuletul cu flori”; „Iosafat”, „Chipul mamei”, „Viaţa Sfântului Antonie cel Mare”, „Pustnicul din Carmel”, etc.
   În memoria sa, Biblioteca Publică Păuşeşti-Măglaşi, înfiinţată în anul 1952, îi poartă numele.

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV