LONews / Alter News

Intrunirea Cercului preotesc nr. 2 Horezu - decembrie 2012

29-12-2012 12:04:22

La Parohia Urşani din oraşul Horezu, judeţul Vâlcea, la  biserica cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” a avut loc ieri, 13 decembrie 2012, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, întâlnirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar nr. 2, din Protopopiatul Horezu, dedicată „Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor”.

Întrunirea a debutat cu săvârşirea Tainei Sfântului Maslu în Biserica parohială Urşani de către un sobor de preoţi. După slujbă, lucrările cercului au continuat cu dezbaterea temei „Retrospectivă a cercurilor preoţeşti din anul 2012”. În prezentarea temei preotul paroh Constantin Mănescu a ţinut să sublinieze Taina Sfântului Maslu sub toate aspectele ei dezbătute de-a lungul întregului an 2012 în prezentările făcute la cercurile preoţeşti.

Sub preşedinţia preotului Constantin Dumitrescu, responsabilul cercului, partea a doua a întâlnirii a fost marcată de analizarea problemelor curente ale activităţii pastoral-misionare şi administrative cu care se confruntă parohiile din Protoieria Horezu, insistându-se asupra intensificării activităţii social-filantropice şi dezvoltarea activităţilor tradiţionale cultural-educative pentru atragerea şi formarea copiilor şi a tinerilor în spiritul creştin ortodox.

Următoarea întâlnire a preoţilor din cadrul Cercului preoţesc 2 Horezu, va avea loc pe 21 ianuarie 2013, la Parohia Pietreni II, în biserica din satul Peri.

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV