LONews / Alter News

Declaratia Patriarhului Bartolomeu I, privind demisia Papei Benedict al XVI-lea

12-02-2013 06:05:55

   "Cu tristețe, am fost informat despre decizia Sanctitatii Sale Papa Benedict de a demisiona din Scaunul sau, de pe care, cu înțelepciunea și experiența sa si-a adus aportul in Biserică și în lume.

   Papa Benedict si-a pus amprenta de neșters asupra vieții și istoriei Bisericii Romano-Catolice, nu numai în scurtul sau pontificat, ci și prin contribuția sa de lungă durata, ca teolog și ierarh al Bisericii, precum și prin prestigiul recunoscut la nivel universal.

   Scrierile sale demonstreaza profunda sa eruditie teologica, cunoștințele sale in domeniul Părinților Bisericii nedivizate, contactul său cu realitatea contemporană și interesul său deosebit fata de problemele omenirii.

   Noi, ortodocșii, il consideram permanent prieten al Bisericii noastre și slujitor credincios al cauzei unității tuturor, și ne bucurăm să-l stim sănătos și să informeze despre activitatea sa teologică.

   Personal, imi voi aminti cu drag despre vizita sa la sediul Patriarhiei Ecumenice, cu peste șase ani in urma, si despre multe alte întâlniri cu el, dar si despre buna colaborare pe care am avut-o în timpul slujirii sale ca Primat.

   Din Fanar, sperăm ca Domnul sa numeasca un succesor demn de capul Bisericii surori de la Roma și sa continue drumul comun spre unitatea tuturor, intru slava lui Dumnezeu".

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV