LONews / Tematic
Astăzi, Sfânta Biserică ne-a arătat nouă cum ar trebui să fim. Am tins să mergem către Europa, nu spre Sodoma. Pe toţi i-am crezut ca fiind curaţi și nepătați...

Să nu uitați: suntem în timpul Evangheliei! - pr. Dinu Pompiliu (Biserica Șerban Vodă)

06-02-2018 13:47:01
Distribuie: 
Abonează-te la newsletter-ul LONews!

Suntem în perioada Triodului - de 10 săptămâni - din 28 ianuarie, până la Paşti.

Este o perioadă de trăire duhovnicească deosebită. Numele de Triod vine de la cartea ce poartă acest nume, în care este cuprinsă toată slujba Bisericii, pentru că ea este compusă sub forma a trei ode, scrise în cinstea Sfintei Treimi. Citeam în Triod, că cel care s-a ocupat în mod deosebit de această lucrare a fost Sfântul Cosma Melodul, neîntrecut în cântări, sfânt pe care totdeauna Biserica l-a pictat în Sfântul Altar, alături de Maica Domnului, Roman Melodul şi Ioan Cucuzel, cei care au cântat cele mai frumoase imne ale Maicii Domnului.

Cei care aţi mers mai de dimineață, în Duminica "Vameșului și a Fariseului", la Sfânta Biserică, aţi auzit trei cântări, care s-au intonat după rugăciunea “Psalmul 50 - Miluieşte-mă, Dumnezeule”...: 
   “Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă, că manecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând lăcaş al trupului, cu totul spurcat.”
A doua cântare este dedicată Maicii Domnului, prin care ne îndeamnă să cugetăm şi să ne primească în Biserica sa cea sfântă, ca să ne putem mântui.
Iar a treia cântare spune aşa: 
   “La mulţimea faptelor mele celor rele cugetând eu, ticălosul, mă cutremur de înfricoşătoarea zi a Judecăţii”.

Toate cântările care s-au redactat în această carte, sunt scrise sub inspiraţia Sfântului Duh. Fiecare cântare te cercetează până în adâncul sufletului şi te îndeamnă la smerenie, la pocăinţă, la o trăire cât mai autentică a învăţăturii Mântuitorului - căci aceasta este dorinţa noastră, să imităm viaţa Mântuitorului, ca să ne asemănăm, în viaţa noastră, cu Mântuitorul Iisus Hristos, şi să facem, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel, încât Hristos să ia chip în noi.


Primele trei Duminici ale acestei perioade au fost numite, de Părinţi, “Vestitoare”, pentru că ele pregătesc oamenii pentru lupta duhovnicească, ce ne stă înainte în perioada Postului Mare. Şi, aşa cum comandantul ostaşilor, la începutul războiului, îşi pregăteşte soldaţii, ca să fie gata pentru lupta ce le stă înainte, şi le arată toate normele de luptă şi principiile, la fel şi Biserica, în aceste trei Duminici Vestitoare, ne arată cum ar trebui să ne luptăm noi, ca să ne atingem ţinta; ca să putem câştiga războiul cel geu, pe care îl purtăm cu patimile, până când Hristos va lua Chip în noi. De aceea, în aceste trei săptămâni, Biserica ne vorbeşte, la început, despre smerenie, despre pocăinţă, despre Înfricoşata Judecată, pentru ca, apoi, să ne aducă aminte de izgonirea lui Adam din Rai.


În Duminica Vameșului și Fariseului, Sfânta Biserică ne-a arătat, nouă, cum ar trebui să fim

Mântuitorul a rostit o pildă, pe care o ştim cu toţii. Scurtă, dar care ne arată calea pe care trebuie să mergem: doi oameni s-au urcat la Templu, ca să se roage, aşa cum venim şi noi la biserică. Dar, două caractere deosebite: unul era vameş, plin de păcate, însă smerit; celălalt era fariseu. Toţi ştim cine erau fariseii: cei care căutau totdeauna să le arate tuturor că ei erau cei mai sfinţi; că erau abili cunoscători ai legii mozaice - dar aveau o mare hibă: se opreau numai la litera ei, la litera Legii - Literă care ucide. “Duhul face viu”, spune Mântuitorul. Ei căutau să împlinească tot ceea ce se scrisese acolo, dar toate acestea le arătau înaintea oamenilor. De aceea, şi Mântuitorul ne spune: 

   “Feriţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia”.
Ei făceau totul numai ca să îi vadă oamenii. Mergeau prin pieţe, tocmai când trebuiau să facă rugăciunea în Templu, şi unde se nimereau, acolo făceau rugăciunea, ca să se arate oamenilor.

Mântuitorul le-a zis cuvinte grele, iar Sfântul Ioan Botezătorul - la fel de grele: morminte văruite, pui de viperă... Iar Mântuitorul nu i-a cruţat în Evanghelia de la Matei, capitolul 23; le-a arătat nenumărate baiuri, tocmai ca să îi trezească la realitate. Numai că, pe măsură ce Dânsul îi îndemna la îndreptare, ei căutau mai tare prilej să Îl omoare.


Să cercetăm rugăciunea pe care o făcea vameşul, şi pe cea pe care o făcea fariseul

Fariseul, stând în faţă, se ruga zicând: “Doamne, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni - răpitori, nedrepţi, desfrânaţi - sau ca acest vameş. Postesc de 2 ori pe săptamână, dau zeciuală din toate câte am...”. Din toate câte am, dau zeciuală...

În primul rând, rugăciunea lui părea una de mulţumire adusă lui Dumnezeu. Şi-a dat seama că, fără Dumnezeu, nu ar fi putut face nimic. Însă nu era una cu adevarat de mulţumire. El se înălţa pe sine, înaintea lui Dumnezeu, se mândrea cu faptele sale. El căuta să dispreţuiască pe cel ce era lângă el şi se ruga. E adevărat că vameşii erau cei mai păcătoşi, dar spunea: ”postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuală din toate câte am, nu sunt desfrânat, nu sunt lacom, nu sunt nedrept” - cu alte cuvinte erau câteva adevăruri, pentru că înainte-vreme, se dădea zeciuală. Existau 12 triburi ale lui Israel. Tuturor s-au împărţit pământuri, unde să locuiască. Dar era un trib, al lui Levi, care nu a primit niciun pământ. Ei trebuiau să fie sufletul Templului lui Dumnezeu. De aceea, pentru ei s-a rânduit, ca fiecare să dea zeciuală. De aceea şi fariseul spunea că dă zeciuală. El dădea mai mult decât se cerea, căci zicea, că dădea din toate câte avea. Legea preciza să dai zeciuală din grâu, din cele ce erau absolut necesare... nu din izmă, din anason, cum se lăuda fariseul, cu milostenia lui.


Toţi ar trebui să dăm milostenie

Dacă în Vechiul Testament se poruncea sa dăm zeciuală (adică o zecime), Sfântul Ioan Botezătorul a spus să dăm jumătate din cât avem. Cum aşa? El spunea: “cine are două haine, să dea şi celui care nu are. Şi cel care are merinde, să facă asemenea”, adică să dea jumătate din cât câștigă. Şi îl ascultau, şi faceau aşa...

Mântuitorul Iisus Hristos a venit mai profund. Ne-a spus să dăm totul. Şi, mă veţi întreba, cum a zis așa ceva? 

   “Vinde toate câte ai, dă-le săracilor şi vei avea comoară în Cer, apoi vino, şi urmează-Mi Mie!” - a spus în dialogul cu tânărul.
Cum să facem aceasta? A fost cineva care a făcut aceasta? Da. Au fost: nenumăraţi Sfinţi. 

Sfântul Ioan Gură de Aur, bunăoară, a vândut tot ce a avut, a dat săracilor şi s-a dus şi a trăit într-o peşteră în Munții Antiohiei şi, Dumnezeu, l-a chemat de acolo, și plin de har, a umplut pământul cu cuvintele sale și i-a învățat și pe alții milostenia. Au fost şi alţi sfinți ai Bisericii, care au dat milostenie, totul! Macarie cel Mare, Sfântul Antonie cel Mare, au dat de pomană tot ce au avut, aşa cum a spus Mântuitorul. Deci, fariseul făcuse, totuși, milostenie... 

Noi, cei de astăzi, nu mai dăm - nu mai zic de zeciuială, nu mai dăm nici o parte cât de mică din cât câștigăm, pentru bunul mers al "Templului", al Bisericii, şi nici măcar pentru acte caritabile. Nu facem milostenie pentru cei care sunt semeni de-ai noștri. Odată, s-a făcut o colectă - mi-aduc aminte - pentru cineva care era foarte bolnav... sunt mulţi ani de atunci... şi s-au strâns, în biserică, 13 lei, iar când vine vorba despre un spectacol, apar sute de mii de lei.

Deci, iată cât de strânşi suntem, când vine ocazia să facem milostenie. De aceea, și Mântuitorul a spus:

   “Vinde toate câte ai, împarte-le săracilor și vei avea comoară în Cer”.

Fariseul era milostiv, dar ce nu i-a plăcut lui Dumnezeu la el? Era înfrânat - nu era desfânat sau preacurvar, căci preacurvarii nu moștenesc Împărăția lui Dumnezeu... Însă, după poziţia pe care o avea este judecat de toţi comentatorii Sfintei Scripturi: că şedea în față, mândru, cu pieptul ridicat, mândru de toate câte le făcuse, socotindu-se pe sine judecător și stăpân al său. Degeaba mergea la Dumnezeu, că Dumnezeu nu îl învăţase să fie așa.

Dar vameşul, stând în spate, îşi bătea pieptul zicând: 
   “Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”.

Spunea psalmistul David, că și el apreciază poziția aceasta: “chinuitu-m-am şi m-am gârbovit” - adică ședea la rugăciune, înaintea lui Dumnezeu, smerit. Vameșul stătea în spate, și el, știind că e plin de fără-de-lege, și fără a ține cont de ceea ce spuneau ceilalţi despre el. El știa că a venit la Dumnezeu, ca să îi spună că a făcut multe păcate. Le recunoaște pe toate și apelează la Bunătatea lui Dumnezeu... Cine erau vameșii? Ştim. Erau aserviţi Romei, strângeau avere pentru ei și pentru Roma, exagerau, de multe ori, și nedreptățeau pe toți, dar cu toate acestea, Mântuitorul a spus: 

   “acesta s-a întors la casa sa, mai îndreptat decât acela, pentru că cel ce se va smeri pe sine, se va înălța, iar cel care se va înălța, se va smeri” - iar în altă Evanghelie spune că “Dumnezeu, celor mândri, le stă împotrivă şi, celor smeriți, le dă har”.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că, dacă punem la o căruță să tragă, de o parte un mândru drept, iar de altă parte un păcătos smerit, cu siguranță că cel care va face să înainteze căruța va fi cel smerit, niciodată cel mândru. Dumnezeu, celor mândri, le stă împotrivă.

Să știți că tot ceea ce spunem în gând este auzit!

Aducem, acum, cuvântul Sfintei Evanghelii în biserica noastră: el ne învaţă că nu toate rugăciunile sunt primite; ne învață că Dumnezeu cercetează și gândurile noastre, pentru că acești doi oameni stăteau în Templu şi se rugau - fiecare în gândul lui. Şi, așa trebuie să stăm și noi, când ne facem rugăciunea înaintea lui Dumnezeu, căci El este Cel Care știe cugetele noastre.

Moise, oare, când venea peste el Faraon cu toată oastea, o mai fi avut timp să spună “Doamne ajută!”? Să strige? Nu! În cugetului lui, în gândul lui, a spus, şi dintr-o dată s-a deschis marea şi au trecut! La fel și noi, să știți, că tot ceea ce spunem în gând este auzit. Dumnezeu ştie că acolo, în gând, se zămislesc și virtutea și păcatul. Şi de aceea, Dumnezeu nu împlinește toate rugăciunile, ci pe cele smerite, nu neapărat ale celor care stau în față, ci de multe ori ale celor care sunt ascunși după stâlp și îşi fac rugăciunea, cu smerenie, înaintea lui Dumnezeu; şi care îşi văd starea sufletească în care se află, și cer mila lui Dumnezeu. Acea rugăciune o ascultă Dumnezeu...


Dacă în Duminica Vameșului și a Fariseului, Biserica ne-a vorbit despre rugăciune, despre cât de importantă este rugăciunea smerită și cât de importantă este viața smerită a Bisericii, în Duminica următoare vorbește despre pocăinţă. Este, dacă vreţi, un urcuș duhovnicesc din treaptă în treaptă, până la Paşti. Biserica ne invită ca, de acum, să urmăm ritmul ei, să facem tot ceea ce trebuie să facem, căci Dumnezeu ne-a învățat cum să facem. Așa cum ne-a învăţat, acum, deci, să fim smeriţi.

De altminteri, El ne-a spus dintotdeauna: 

   “Luați aminte, învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre”. Iar când unul din Ucenici a spus: “dă-ne nouă să stăm, unul de-a dreapta și altul de-a stânga, în Împărăția Ta”, Domnul le-a spus: 
   “între voi să nu fie discuția aceasta, ca în lume;”.

Cel care vrea să fie primul, trebuie să fie slugă tuturor!...

   Dumnezeu a venit, nu ca să I Se slujească, ci ca să slujească și să-Şi pună viața preț de răscumpărare pentru toți. Iată ce pildă ne dă Sfânta Scriptură, iar dacă ar fi să transpunem această Evanghelie în ecumenism, e adevărat că noi, ortodocșii, stăm în Altar, că aşa am învăţat și aşa am primit de la Apostoli. Cu toate că, alte secte, care se pretind a fi adevărate, se laudă cu aceasta - noi trebuie să știm că Hristos așa ne-a pus, şi Apostolii așa ne-au chemat să-I slujim. Şi, mai mult: fariseul putea să meargă, să-l înveţe, să-l ajute pe vameș. Și noi așa ar trebui - în virtutea dialogului pe care trebuie să îl avem cu toții - să-i învăţăm pe toţi Tainele Împărăției lui Dumnezeu, căci Dumnezeu de aceea a venit, ca să ne învețe pe noi slujirea. Iar, dacă ne socotim drepţi că venim la biserică, și ne apreciem, să luăm seama că Dumnezeu ţine cont şi de activitatea noastră în lumea în care trăim: ce rod avem, ce comoară adunăm, ce suflete am adus la Dumnezeu, cât am fost de misionari, pe câți am chemat la lupta aceasta duhovnicească, pe câţi am reuşit să-i naștem pentru Împărăția lui Dumnezeu, pe câți i-am învățat milostenia, viața curată și sfântă, pe câți i-am învățat să se roage...


Dumnezeu caută să vadă care este rodul nostru. Avem cu ce ne lăuda? Cu nimic. Căci, ce avem, şi pe care să nu-l fi primit? De aceea, ca o Biserică să fie plăcută lui Dumnezeu, am spus dintotdeauna, trebuie să îmbrace haina smereniei, căci smerenia este haina lui Dumnezeu. Părinții noștri, din vechime, nu aveau haine așa de bune precum cele pe care le avem noi azi. Le aveau, poate, mai ponosite, dar erau curate! Nu ştiau să citească atâtea cărți și nu au văzut atâtea filme, dar ei ştiau să spună măcar “Tatăl nostru”, pe care îl rosteau adeseori. Știau să fie smeriţi și să se respecte...


Uitaţi-vă, în ce lume am ajuns, în care fariseii de la televiziune se laudă cu toate virtuțile lor, nesocotind pe ceilalţi!


În loc să îi ajute, îi batjocoresc pe toţi. Să căutăm, iubiților, să ne ferim de această învățătură, care este făţărnicia, să nu fim făţarnici, fiindcă Părinții Bisericii spun: “după făţărnicie, vine trâmbiţarea de sine” - adică, omul se laudă pe sine. Şi, după aceea, vine prăbușirea de sine: mândria îţi omoară sufletul... Când omul este prăbuşit, e greu de tot să îl mai poti ridica, să îl naşti pentru Împărăția lui Dumnezeu. E greu de tot să îl faci să mai reia chipul lui Hristos în el. De aceea, să căutăm totdeauna calea smereniei, calea lui Dumnezeu - căci, Dumnezeu S-a smerit până la moarte, și încă moarte pe Cruce....


De aceea, spune Sfântul Apostol Pavel: 

   “Dumnezeu i-a dat Lui nume, ca în numele lui Iisus Hristos, tot genunchiul să se plece” al celor cerești, al celor pământeşti și al celor de dedesubt.

Sfântul Apostol Pavel ne învață, că smerenia este atunci când omul este plin de virtuţi, dar să nu se laude cu ele. Ştie că, pe toate le-a făcut datorită harului lui Dumnezeu. Iată cum spune Sfântul Apostol Pavel, cel care a fost înălțat până la al treilea Cer! El spune așa, că toate câte le-a făcut, nu el le-a făcut, ci harul lui Dumnezeu, care sălășluiește în el. Deci, după ce şi-a dat trupul său să fie bătut, după ce a purtat de grijă tuturor bisericilor, după ce a vorbit şi a fost în toate închisorile și a purtat stigmatele pătimirii, semnele pătimirii, spunea - nu eu am făcut ceea ce am făcut, ci harul lui Dumnezeu care este în mine. De aceea, se smerea...


Am să vă spun și o pildă. Era un mare om al rugăciunii şi avea şi mulţi ucenici, și toți veneau să îl vadă cum trăiește. Şi când veneau aceştia, el nu voia să arate care este vieţuirea lui, ci le spunea: “haideţi să ne odihnim, că așa este bine”, însă, de fapt, el se nevoia foarte mult. Iar când a rămas cu ucenicul său, ce credeţi? A preferat să se culce, să doarmă, decât să îl laude lumea că el a ajuns la această putere a rugăciunii.


Sfântul Serafim de Sarov, când a avut revelația prin care i-a arătat lui Motovilov cum este raiul, s-au îmbrăcat în lumină și au stat vreo 3 zile îmbrăcați în lumină - adică aşa erau de pătrunşi de Duhul Sfânt. Iar apoi, i-a arătat cum este iadul... Era atâta răceală, încât încremenise totul. Şi toţi şi-au dat seama, ce înseamnă lucrarea Duhului Sfânt.


Care este scopul în acest post? De ce ne luptăm și ce dorim noi de la Dumnezeu?

Vrem să ne umplem de Duhul Sfânt! Vrem să dobândim sfinţenia! Ce urmareşte biserica prin acest program duhovnicesc? Să facă, din enoriași, sfinți; din mândri, smeriți; din păcătoși, pocăiți; din oameni ajunși la marginea prăpastiei, oameni ajunși la sfințenie. Aceasta este lupta la care ne invită Biserica în această perioadă; ne învață înfrânarea la vorbă, înfrânarea la privire.

Vreau să subliniez un lucru important: vedeți dumneavoastră, vameșul nu îndrăznea să își ridice ochii din pământ, şi îşi bătea pieptul, căci se simţea pierdut - ca un vas al fără-de-legii, spun comentatorii “Milostiv fii mie, păcătosului!”. Se ruga, uitându-se în pământ! Aşa ar trebui să fim noi, când venim la biserică. Nu neapărat, să venim şi să salutăm pe unul și pe altul, nu! Aici, când vii, ești casnic cu Dumnezeu. Şi, aici vii cu smerenie, ca să îți atingi scopul pentru care ai venit, să-L lauzi pe Dumnezeu, să Îi mulțumești pentru toate câte ţi-a dat, și să Îi ceri mântuirea. Acesta este scopul pentru care venim la biserică. De aceea, de mare importanță, în această perioadă, este rugăciunea. De aceea şi începem cu acești oameni care s-au urcat la Templu ca să se roage. Să nu uităm, Dumnezeu caută la rugăciunea smerită și la viața curată. Cu alte cuvinte, Dumnezeu ne primeşte. Ar trebui să avem faptele fariseului și smerenia vameşului...


Trăim într-o lume în care primează zodiacul, și nu Cuvântul lui Dumnezeu.

Pentru că suntem la începutul acestui drum mare, care urmează până la Paște, în Biserică, acum, Sfântul Apostol Pavel a spus cuvinte de aur, pe care vreau să vi le aduc aminte, ca să știți că el, peste veacuri, a descifrat vremurile pe care le trăim noi astăzi: o vreme în care Adevărul este trecut cu vederea și o vreme în care, la înălțime sunt ereziile şi părerile personale lipsite de educaţie - o lume în care primează zodiacul, și nu Cuvântul lui Dumnezeu.


Sfântul Apostol Pavel a avut mult de luptat în vremea în care trăia, pentru că - să nu uităm - era înaintea persecuțiilor creștine, când scria această scrisoare (epistolă), iar Nero era cel care urma să îi pedepsească pe creștini. În epistola citită acum în Biserică, trimisă de Sfântul Apostol Pavel fiului său duhovnicesc, Timotei, cu puţin timp înainte de moarte, îi scrie așa:

   “Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te şi de aceştia. Căci dintre aceştia sunt cei ce se vâră prin case şi robesc femeiuşti împovărate de păcate şi purtate de multe feluri de pofte, mereu învăţând şi neputând niciodată să ajungă la cunoaşterea adevărului. (...) Dar nu vor merge mai departe, pentru că nebunia lor va fi vădită tuturor, precum a fost şi a acelora. Tu însă mi-ai urmat în învăţătură, în purtare, în năzuinţă, în credinţă, în îndelungă răbdare, în dragoste, în stăruinţă, în prigonirile şi suferinţele care mi s-au făcut în Antiohia, în Iconiu, în Listra; câte prigoniri am răbdat! şi din toate m-a izbăvit Domnul. Şi toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi. Iar oamenii răi şi amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi. Tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine le-ai învăţat, şi fiindcă de mic copil cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea întru Hristos Iisus.
   Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun. Eu te îndemn deci stăruitor în faţa lui Dumnezeu şi a lui Hristos Iisus, Care va să judece viii şi morţii, la arătarea Lui şi în împărăţia Lui; propovăduieşte cuvântul, stăruieşte cu timp şi fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare şi învăţătura. Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci - dornici să-şi desfăteze auzul - îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme. Tu fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplin!” (Timotei cap. 3, 1-7, 9-17, cap. 4, 1-5)

Iată ce cuvinte ne spune Sfântul Apostol Pavel, ca să ne pună la adăpost de rătăcirile care s-au abătut asupra neamului nostru prin toate formele mass-media. Ați văzut că sunt posturi străine care propovăduiesc erezii, care nu mai ţin cont nici de Scriptură de multe ori, ci își făuresc povești și basme după învățăturile lor mincinoase.


Feriți-vă de aceștia! Păstrați Scripturile, că știți de la Cine le-aţi primit!

Nu uitați niciodată ce mare bine a făcut Dumnezeu acestui neam prin Scriptură și prin Biserică. Dacă vorbim aceeași limbă aici, în Maramureș și Moldova, este pentru că Biserica s-a străduit, prin cuvintele de învățătură, să grăiască la un fel pentru toți. Să nu uităm, că poporul nostru va mege înaintea lui Dumnezeu - chiar dacă este aici sau în Basarabia - cu darul pe care l-a primit de la Dumnezeu. Şi ducem lui Dumnezeu slava pe care El ne-a dat-o, și, să știți: noi am avut slava lui Dumnezeu! Iar noi trebuie să o ducem la Dumnezeu, pe toată! Feriţi-vă de erezii, de cei care ghicesc şi care pretind că devin mari prooroci, dar de fapt sunt mincinoși prooroci. De cei care propovăduiesc sfârșitul lumii. Să nu uitați: suntem în timpul Evangheliei! Iar Hristos ne cere, prin Evanghelie, să iubim pe aproapele și... chiar pe vrăjmaș. Aceasta este Evanghelia! Căci, spune Sfântul Apostol Pavel: 

   “ţinta legii este, nu ţinerea sâmbetei, ci dragostea din toată inima”.


Aceasta s-o avem noi, față de semenii noștri. Aceasta este ținta legii, ne spune Sfântul Pavel - Gura lui Hristos, dragostea din toată inima. Este adevărat că s-au înmulţit fărădelegile, am tins să mergem către Europa, nu spre Sodoma. Pe toţi i-am crezut ca fiind curaţi și nepătați. Au venit să ne fure şi să ne batjocorească...


Iubiţilor, nu uitați de la cine aţi primit Scripturile! Cercetaţi-le! Întoarceți-vă la aceste cuvinte - parcă niște tunete de acum 2.000 de ani, lăsate pentru noi, ca să ne trezească la realitate! Feriţi-vă de oameni mincinoși şi înșelători! Căutaţi pacea și dreptatea cu toată lumea. Dacă cineva a făcut vreun rău, căutați să îl îndreptați, nu să îl batjocoriţi. Aduceţi-l la lumină, faceţi-l să își vadă singur greșeala și, atunci, aţi câștigat sufletul lui! 


Suntem într-un război duhovnicesc, contează totul într-un război...

...Contează şi cuvântul, şi privegherea, și mâncarea - toate care te duc la țintă. Nu mâncarea, în sine, este valoarea postului, ci ținta pe care trebuie să o atingem - că unii postesc, săracii, dar au o răutate de te-ar mânca îmbrăcat. Nu! Noi trebuie să știm, căci Dumnezeu ne-a arătat o altă judecată, nu una omenească gata să acuze și să se pună pe sine judecător în locul lui Dumnezeu. Ne-a arătat o judecată a minții coborâte în inimă! Cine este fără de păcat, să dea primul cu piatra...

Atât vă îndemn: căutati să înţelegeţi omul în starea lui de pocăință! Atunci are valoare extraordinară! Când au adus în fața Mântuitorului pe femeia prinsă în adulter, El a văzut, în plânsul ei, pe omul nou care se naște. Toţi ceilalți așteptau să o lovească, să arunce cu pietre. Nu! El a spus: 

  “cine e fără de păcat, să arunce primul”.
Iată, deci, niciunul nu suntem fără de păcat. Trebuie să avem atitudinea aceasta smerită, să ne vedem pe noi înșine așa cum ne vede lumea. Să nu ne socotim, pe noi, mai buni decât alții - că Dumnezeu cercetează inima și rărunchii şi spune: “de ce Mă numești Bun?”. A spus Hristos: 
   “Bun e numai Dumnezeu!” 

De aceea, iubiților, să căutăm să vedem lucrurile așa cum sunt și să ne ferim de celelalte ispite, despre care amintea Sfântul Apostol Pavel... Amin!

(Transcriere și adaptare, după o predică rostită de Pr. paroh Dinu Pompiliu în Biserica Șerban Vodă din București - transmisă video în direct în data de 28 ianuarie 2018: Lăcașuri Ortodoxe® februarie 2018 - www.lacasuriortodoxe.ro )
Distribuie: 
Din aceeasi categorie:
Vezi toate stirile
LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Pentru a viziona transmisiunea dorită, alegeţi unul din canalele afişate pe player.
Program TV