LONews / Media & Cinema
Parohia PLENA pe intenret: "Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!"

Record pe site-ul unei parohii ortodoxe: Parohia Plevna - 2000 de articole

11-01-2018 10:45:35
Abonează-te la newsletter-ul LONews!
    "La 16 martie 2015 în rețeaua web a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor apărea următorul anunț: În aceste zile, a fost lansat oficial site-ul web al Parohiei Plevna - situată în Episcopia Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Lehliu, cu binecuvântarea PS Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor". Evenimentul a fost amintit, zilele trecute, de către Părintele paroh Pr. Gabriel TOMA, chiar pe pagina web amintită, cu ocazia atingerii unui număr de articole record pentru o parohie: peste 2000 de lucrări publicate.

  În articolul cu numărul 2000, care îi reprezintă pe sătenii din Plevna, o localitate aflată în comuna Lupşanu din judeţul Călăraşi, a căror biserică ortodoxă au ales să fie închinată în mod deosebit Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, Părintele paroh, implicat permanent în dezvoltarea acestui serviciu modern de informare - din păcate un domeniu prea puțin exploatat de preoți - a ales să adreseze mulțumiri tuturor celor care au ajutat în realizarea acestei "binecuvântări".

  "Mulțumirile pline de recunoștință pentru acest moment de sărbătoare se îndreaptă către Preasfințitul Părinte VINCENȚIU, ce a binecuvântat lansarea acestui site parohial, ca unealtă de propovăduire specifică epocii informației online, iar gratitudinea acestui popas este îndreptată spre Serviciul specializat NETCreator, al Asociației Lăcașuri Ortodoxe, care prin intermediul voluntarilor oferă un constant, personalizat și foarte competent sprijin tehnic" - Părintele amintind faptul că http://parohiaplevna.ro/ este, într-adevăr, primul site web al unei parohii lansat pe structura unui nou CMS performant (NETCreator), creat gratuit de Serviciul specializat NETCreator, al Asociației Lăcașuri Ortodoxe, în sprijinul Bisericii Ortodoxe Române, destinat unei administrări ușoare a conținutului, făra a fi nevoie de cunoștințe de ordin tehnic.
    "Astăzi, 20 decembrie 2017, site-ul web al parohiei Plevna a atins pragul a 2000 de articole publicate, care oferă informații despre istoria și spiritualitatea locală (lumini din trecut, sufletul acestei câmpii) dar și despre activitatea bisericească din parohie și episcopie (misiune, cateheză, filantropie, resurse) ce sunt prezentate într-o formă concisă, accesibilă oricui", mai explică Pr. Gabriel TOMA, invitând ca de fiecare dată, prin articolele zilnice atrăgătoare, cititorii către paginile parohiei pe care o păstorește cu atât de mult sârg.
    Ne alăturăm și noi convinegerii exprimate de Părintele Gabriel, felicitându-l dar și mulțumindu-i pentru participarea regulată la dezvoltarea noului CMS și chiar a platformei web globale a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, prin soluțiile tehnice și propunerile pe care le-a oferit frecvent tehnicienilor noștri, urându-i sa aibă parte de spor în continuare în activitatea de propovăduire a Cuvântului, întru mulți ani:
„Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” (2 Cor 2, 14). - motto-ul site-ului web al Parohiei Plevna (vizitează site-ul parohiei, dând click aici, și rămâi la curent cu noutățile prezentate zilnic).
   Zilnic, rețeaua Lăcașuri Ortodoxe semnalează și promovează articolele Parohiei Plevna, alături de cele ale celorlalte parohii, biserici și mănăstiri incluse în rețea, în timp util.
Din aceeasi categorie:
Vezi toate stirile
LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV

Ce mai caută lumea...