LONews / Media & Cinema
CONFERINTA: Pr. Nicolae Bordaşiu a vorbit la Biserica Şerban Vodă, din Bucureşti, despre Rugul Aprins, mărturisitorii din temniţele comuniste şi Patriarhul Justinian Marina. VEZI aici inregistrarea video integrala!

Părintele Nicolae Bordaşiu, la Biserica Şerban Vodă - Rugul Aprins, 120 de minute de istorie

04-12-2017 08:41:35
Abonează-te la newsletter-ul LONews!
Cu 48 de ani în urmă, la Biserica Sfântul Andrei de pe şoseaua Chitilei, avea să fie hirotonit preot de către patriarhul de vrednică pomenire Justinian Marina, Părintele Nicolae Bordaşiu. De atunci an de an, de ziua Sfântului Andrei, părintele revine în acelaşi loc - chiar dacă de-a lungul timpului, la Biserica Sfântul Andrei s-au schimbat de mai multe ori sflujitorii Sfântului Altar - să-şi aducă rugăciunea de mulţumire pentru darul pe care i l-a făcut lui, Dumnezeu. 

Părintele Nicolae Bordaşiu, la Biserica Şerban Vodă din Bucureşti: "Crampeie din Istoria Rugului Aprins şi a temniţelor comuniste, povestite pe viu!"


Cu câteva ore în urmă, la Biserica Şerban Vodă din Bucureşti - Pr. paroh Dinu Pompiliu - acelaşi neobosit Părinte ne-a prezentat frânturi din istoria Rugului Aprins de la Mânăstirea Antim, pe care le-a trăit alături de alţi mari teologi şi intelectuali români şi care au dus, la condamnarea sa, la 20 de ani de temniţă, dar nu a uitat să îl evoce pe cel care pe nedrept fusese cunoscut ca “patriarhul roşu” - PF Justinian Marina.


Într-un limbaj cu fir logic coerent-desăvârşit şi cu o abordare limpede a evenimentelor trăite, Părintele Nicolae Bordaşiu a readus la lumină anii “grei, dar frumoşi”, insistând: “să credeţi că fiecare epocă îşi are şi greutăţile şi bucuriile ei şi fiecare epocă îşi are slujitorii săi în biserică; unul dintre aceştia a fost patriarhul Justinian Marina.”


Patriarhul Justinian Marina, evocat de Părintele Nicolae Bordaşiu, la Serban Voda


Dintre cei opt profesori pe care comuniştii i-au aprobat pentru Seminarul Teologic din Bucureşti, patru erau foşti deţinuţi politici, oameni de mare valoare. Şi aceasta s-a reuşit prin diplomaţia şi înţeleapta lucrare a patriarhului Justinian Marina. Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a predat Vechiul şi Noul Testament, Gheorghe Muşu - istorie şi limbi clasice (latină, greacă), părintele Anatolie Zarea - limba rusă, iar părintele Nicolae Bordaşiu preda seminariştilor dogmatica, “matematica teologiei”, după cum el însuşi o numeşte: “din august 1968 şi până în februarie 1969 s-a luptat Patriarhul Justinian să fim profesori la Seminar (...) apoi ne-a chemat la el (...) şi ne-a zis: <Voi aţi fost închişi. Să nu mai faceţi politică. De acum politica o fac eu. Voi, să creaţi caractere şi preoţi bine pregătiţi, ca să înfrângă propaganda comunistă!>”


Părintele a mărturisit că, oricât au fost de grei, în cei 9 ani de temniţă, nu s-a gândit niciodată că îşi va găsi acolo sfârşitul cel lumesc, ba chiar ştia sigur că nu se va întâmpla aceasta. A crezut cu toată tăria în cuvintele Pr. Arsenie Boca, cel care l-a sfătuit, în momente de grea cumpănă, pe când se ascundea prin Banat de prigonitorii săi: “Nu pleca în Iugoslavia. Vei fi închis, dar nu vei muri în închisoare!”. Credinţa în Dumnezeu şi cuvintele profetice ale prietenului şi sfătuitorului său, Pr. Arsenie Boca, i-au dat Părintelui Bordaşiu putere să lupte cu necredinţa comunistilor, să-şi depăşească barierele fireşti ale trupului şi să facă neputincioase toate încercările ateilor de a-l birui şi a-l supune.


Conferinţa "Crampeie din Istoria Rugului Aprins şi a temniţelor comuniste, povestite pe viu!", susţinută de Pr. prof. Nicolae Bordaşiu, poate fi urmarită in playerul TV Lăcaşuri Ortodoxe de mai jos.



Transmisiunea în direct a conferinţei din Biserica Şerban Vodă din Bucureşti a putut fi urmărită LIVE în paginile www.lacasuriortodoxe.ro şi www.lonews.ro şi site-urile partenere, iar cu binecuvântarea PS Părinte Vincenţiu, în paginile întregii reţele a Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor - protopopiate, biserici şi mânăstiri din cadrul eparhiei, înscrise în reţeaua www.sf-esc.ro.

 

VEZI TOT DOSARUL deschis pe tema: Părintele Nicolae Bordaşiu, care contine absolut toate articolele, discutiile si update-urile aparute despre Părintele Nicolae Bordaşiu.

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV