După ce, în 21 noiembrie 2017, maestrul Dan Puric s-a aflat în Biserica Şerban Vodă din Bucureşti, vorbind despre "Martiri şi vocaţia martirică a poporului român", iar pe 28 noiembrie, alături de Nicolae Furdui Iancu, la Sala Palatului din Bucureşti, a chemat "Să se ridice ţara!", în seara de sâmbătă, 9 decembrie (deşi era invitat la Paris), renumitul artist a poposit în Urziceni, unde, în Catedrala oraşului, a arătat ce înseamnă, pentru el, "Să fii român". Dan Puric - "Sa fii român", conferinţă în Urziceni În atmosfera plină de încărcătură duhovnicească a "Postului Bucuriei" - pe de o parte - şi strălucirea specifică ornamentelor ce anunţă apropierea Sărbătorii Naşterii Domnului - pe de altă parte - maestrul Dan Puric a fost întâmpinat cu căldură şi dragoste, de către un public de elită, care i-a savurat fiecare cuvânt rostit, răsplătindu-l adesea cu ropote prelungite de aplauze.Vestea ca Dan Puric vine în oraşul de la marginea Bărăganului s-a răspândit pur şi simplu prin viu-grai, posterele de promovare a evenimentului - deşi realizate în timp record - neaducând, de fapt, nicio noutate. Cu toţii ştiau deja: "Dănuţ vine sâmbătă, la Catedrală!". Și Biserica s-a umplut, arătându-se neîncăpătoare cu mult înainte de ora 17:00, anunţată ca oră de începere a evenimentului. Odată cu sosirea artistului, aveam să realizăm, după emoţiile evidente de ambele părţi - ale publicului şi ale domnului Dan Puric - că aici există o legătură deosebită, care urma să ne fie dezvăluita imediat: mama artistului lucrase o viaţă întreagă, ca medic, în Urziceni, iar “pe Dănuţ îl lua adesea cu dumneaei; era un băiat cuminte, sincer, inteligent, cu un păr frumos, creţ. Amândoi aveau un dezvoltat simţ al umorului” - după cum ne mărturisesc oamenii din Urziceni. Aşadar a fost o revedere, nu o întâlnire, o placută discuţie, nu o prelegere, o mărturisire prin istoria readusă în plan actual, credinţă trăită, asumată şi înţeleasă, nu doar rostită şi nu în ultimul rând - fapte. "SĂ FII ROMÂN înseamnă să îţi iubeşti credinţa strămoşească în care te-ai născut, martirii şi eroii neamului tău, să îţi iubeşti tradiţia, cultura şi oamenii mari pe care i-a dat acest pământ, cât mai ales să îţi iubeşti necondiţionat, în ciuda tuturor evidenţelor, ţara de astăzi, ca să ai puterea să o ridici" - spune scriitorul Dan Puric în cartea sa “Săfii român”. Să fii român înseamnă să ştii să nu te renegi pe tine însuţi, să nu-ţi ascunzi rădăcinile, ci dimpotrivă să cauţi frumosul, sfinţenia, ...

MAI MULTE INFORMATII DESPRE Dan Puric

Se apropie! Dan Puric se va afla sâmbătă în Urziceni. Titluri în presă

Sâmbătă, 9 decembrie 2017, maestrul Dan Puric se va afla în Urziceni, pentru a susţine conferinţa "Să fii român". Conferinţa, anunţată în urmă cu aproximativ o săptămână de organizatori, a atras at...

Citeste mai mult...

Dan Puric în Urziceni, cu: Să fii Român! Sâmbătă, la Catedrala din oraş - 9 dec, de la ora 17:00

Sâmbătă seară, 9 decembrie 2017, Maestrul Dan Puric [ http://www.companiadanpuric.ro/ ], binecunoscut actor, eseist, autor și regizor ortodox de teatru, se va afla în Urziceni, pentru a susţin...

Citeste mai mult...

Dan Puric (VIDEO integral) conferinta despre marturisitori, la Biserica Serban Voda din Bucuresti

Binecunoscutul actor, eseist, autor și regizor de teatru român, Dan Puric, a vorbit publicului, marţi, 21 noiembrie 2017, la Biserica Şerban Vodă din Bucureşti, “Despre martiri şi vocaţia martirică...

Citeste mai mult...

Dan Puric, in direct, pe TV Lacasuri Ortodoxe: marti seara, de la 18:00

Foto: Dan Puric(foto: By Razvan Socol (Own work) [CC BY-SA 3.0 (https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0)], via Wikimedia Commons)Maestrul Dan Puric [ http://www.companiadanpuric.ro/ ], ...

Citeste mai mult...

PS Vincentiu acorda binecuvantarea: Dan Puric in direct. Live, marti seara, pe mai multe retele web

Foto: Dan Puric(foto: By Razvan Socol (Own work) [CC BY-SA 3.0 (https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0)], via Wikimedia Commons)In ziua de marti, 21 noiembrie 2017, in programul TV Lac...

Citeste mai mult...