LONews / Comunicate
La acea data, arheologii se oprisera din lucru, fiind sarbatoare, dar placa grea avea sa se prabuseasca singura, pesemne prin voia lui Dumnezeu...

Apostoli ai Dobrogei, dupa Sfantul Andrei: credinciosii le-au luat moastele, le-au pus intr-o cripta si s-au apucat de o noua biserica

03-07-2017 17:51:30
Abonează-te la newsletter-ul LONews!
După tăierea capetelor lor (in data de 8 iulie), trupurile sfinţilor mucenici Epictet si Astion s-au făcut albe la vedere precum zăpada, iar cei ce erau stăpâniţi de vreo slăbiciune trupească sau sufletească, atingându-se de ele cu credinţă şi cu dragoste, degrabă se depărta de la ei toată suferinţa şi durerea.

Pentru aceasta, creştinii, cu evlavie, au luat sfintele lor moaşte - aproximativ in anul 290 al erei noastre - le-au aşezat într-o criptă, peste care au înălţat în Halmyris o măreaţă biserică în cinstea acestora, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Venind popoarele barbare peste cetatea Halmyrisului, biserica în care se aflau sfintele moaşte a fost distrusă, dar prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu ele au scăpat nevătămate, iar acum, după şaptesprezece veacuri, in vara anului 2001, ca un soare duhovnicesc au răsărit din pământ spre luminarea şi mângâierea noastră. La acea data, chiar in ziua de Sarbatoare a Adormirii Maicii Domnului - zi in care arheologii nu lucrau, fiind zi de sarbatoare cinstita, si de odihna - o placa din piatra, aflata deasupra criptei, la care lucratorii din echipa condusa de renumitul Prof. arheolog Mihail Zahariade se oprisera considerand-o placa finala de nivel, de pavaj, avea sa se prabuseasca absolut singura, pesemne doar prin voia lui Dumnezeu, scotand la lumina extraordinara descoperire...

Iar noi, ştiind mulţimea de tămăduiri ce s-a făcut prin sfintele lor moaşte în vremurile de demult, cu dragoste cuprinzându-le şi sărutându-le, cu bucurie mare nu ne pricepem a grăi decât acestea:

Bucuraţi-vă, că cinstitele voastre moaşte nevătămate au scăpat;

Bucuraţi-vă, că la Praznicul Adormirii Maicii Domnului ele s-au aflat;

Bucuraţi-vă, că în Dobrogea, sfântului apostol Andrei i-aţi fost următori;

Bucuraţi-vă, că după voi şi mucenicii Zotic, Atal, Camasie şi Filip au fost mărturisitori;

Bucuraţi-vă, cu sfinţii Gherman şi Ioan Casian în ceruri locuitori;

Bucuraţi-vă, sfătuitori ai preoţilor şi monahilor povăţuitori;

Bucuraţi-vă, buni cârmaci, care de potopul păcatelor ne feriţi;

Bucuraţi-vă, povăţuitori credincioşi, cei ce ne îndreptaţi pe noi la patria cerească;

Bucuraţi-vă, că prin voi Treimea a fost propovăduită;

Bucuraţi-vă, că prin voi Unimea a fost preamărită;

Bucuraţi-vă, lauda neamului creştinesc;

Bucuraţi-vă, că toţi credincioşii Dobrogei vă cinstesc;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Epictet şi Astion, doctorilor fără de arginţi şi mucenici ai lui Hristos!
Pe Epictet, preotul cel preaînţelept şi pe Astion, ucenicul cel mult râvnitor, veniţi toţi să-i lăudăm, că aceştia, de o cinste cu Ermolae şi cu Pantelimon fiind, împreună au binevestit Evanghelia lui Hristos, şi întru adevăr, după Andrei cel întâi chemat, apostoli ai Dobrogei s-au arătat: pe bolnavi tămăduind, demonii gonind, au strălucit cu minunile şi cu puterea cuvântului, pentru care şi chinuri au răbdat de la chinuitori, şi bine încununându-se, pururea se roagă pentru sufletele noastre. Astazi, cripta si intregul sit arheologic pot fi vizitate de toti cei interesati, accesul fiind gratuit, iar in imediata apropiere, noul lacas de cinstire se ridica pe zi ce trece... Le poti vedea si tu, pe 8 iulie, vizitand Manastirea cetatii Halmyris, in Delta Dunarii (click aici), la zi de mare sarbatoare, acolo unde se afla moastele intregi ale celor doi mari sfinti - cele mai vechi sfinte moaste descoperite vreodata la noi in tara! (LONews)
Din aceeasi categorie:
Vezi toate stirile
LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV

Ce mai caută lumea...