Primul-Ministru grec Alexis Tsipras s-a adresat Președintelui turc Erdoğan (foto), în aceste zile, pe tema libertăților religioase, și a declarat, între altele: „Noi niciodată nu ne-am gândit să oficiem Liturghii Ortodoxe în vreo moschee, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat recent în Catedrala Aghia Sofia din Istanbul. Trebuie să fie respectate particularitățile fiecărei religii". Alexis Tsipras a concluzionat, că minoritatea musulmană din Tracia, dar și minoritatea greacă din Turcia, trebuie să reprezinte o axă de apropiere între cele două țări.Cu ocazia vizitei Președintelui Erdoğan în Tracia de Vest - în cadrul primei vizite a unui Președinte turc în Grecia, din ultimii 65 de ani - acolo unde se află o mare minoritate turcă reglementată de Tratatul de la Lausanne (1923), asemenea minorităților grecești din Constantinopol și din insulele Imvros și Tenedos, Mitropoliții ortodocși locali au emis o declarație, în care au amintit: „Cu un sentiment de îngrijoare și responsabilitate, care vine din conștiința noastră pastorală și din datoria noastră patriotică, suntem obligați să venim cu o nouă declarație referitoare la vizita Președintelui Republicii Turcia, domnul Recep Tayyip Erdoğan. Președintele turc(...) a declarat, într-un interviu de televiziune, în ajunul vizitei sale la Atena, că vede Tratatul de la Lausanne ca fiind anacronic și, în mod deschis, a cerut revizuirea acesteia.Grecia, ca forță europeană de menținere a păcii și stabilitații în regiune, a susținut întotdeauna și susține că tratatul de la Lausanne nu este supus niciunei revizuiri sau actualizări. Drept urmare, atât Președintele Republicii [Elene], cât și Premierul au făcut absolut clar, că nu există subiect de discuție sau de negociere.Intențiile lui Erdoğan sunt clare. Acestea au fost formulate, în mod special în fața Președintelui Republicii Elene, precum și în fața Premierului. Depinde de dragostea noastră față de țara noastră, să ținem pasul cu circumstanțele cerute de vremuri. Colegii noștri musulmani se bucură de statul de drept, precum și de toate realizările europene. Biserica locală îi susține pe toți cetățenii care trăiesc în limitele ei, indiferent de rasă sau religie, cu toate structurile sale sociale, fără deosebire.Colegii noștri greci musulmani din Tracia se laudă că trăiesc într-o țară democratică și niciun factor extern nu le poate lua perspectiva democratică, atrăgând atenția asupra expansionismului din trecut."

MAI MULTE INFORMATII DESPRE Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol