LONews / Alter News
In aceasta sambata, 4 noiembrie 2017, in calendarele ortodoxe este trecuta "Pomenirea mortilor" - o noua zi de pomenire a celor adormiti si mutati la Domnul.

In aceasta sambata, nu uitati sa-i pomeniti si pe sfintii noi marturistori ai Bisericii Ortodoxe Romane

30-10-2017 13:21:31
In aceasta sambata, 4 noiembrie 2017, in calendarele ortodoxe este trecuta "Pomenirea mortilor" - o noua zi de pomenire a celor adormiti si mutati la Domnul.

In acest context, intr-un duh de aleasa pretuire si deosebita recunostinta, precum si de adevarata solidaritate si reala unitate, Dr. teolog Stelian Gombos, binecunoscut organizator al unor evenimente deosebite in cadrul Bisericii Ortodoxe Romane, a lansat un apel prin care ii invita pe toti cei ce vor participa la Slujba de Pomenire savarsita in mod special la acest sfarsit de saptamana, sa se roage si pentru marii propovaduitori si marturisitori ai credintei ortodoxe din spatiul romanesc.

Invitatia de a-i aminti in pomelnicele proprii pe noii aparatori ai Ortodoxiei - fie si la modul general, nenominal, ca "noi marturisitori si aparatori ai Ortodoxiei in Romania" -  lansata si cu prilejul unei conferinte de exceptie care a avut loc aseara in Biserica Serban Voda din Bucuresti, sustinuta de Pr. Gheorghe Coltea, Protopop de Bran, in prezenta unui numeros public - se inscrie in seria "Anul comemorativ Iustinian Patriarhul si al aparatorilor Ortodoxiei in timpul comunismului", desfasurata in cadrul Patriarhiei Romane in acest an. 

As propune tuturor, celor care participam la Slujba de Pomenire din aceasta sambata, "sa ne mobilizam si sa-i pomenim, toti laolalta si fiecare in parte, in sfintele noastre slujbe si rugaciuni publice si particulare, pe toti acesti mari propovaduitori marturisitori si neomartiri sau noi mucenici ai Bisericii, Neamului si Poporului nostru Romanesc" - se arata in apelul lansat de Stelian Gombos, in ultimele ore.
Acestui apel, lansat in cadrul intalnirii de aseara (vezi inregistrarea video dand click aici: https://lacasuriortodoxe.ro/video-noutati/85326-parintele-gheorghe-coltea-la-biserica-serban-voda-din-bucuresti-29-10-2017.html ) se alatura si Asociatia Lacasuri Ortodoxe, chemand de asemenea la rugaciune si sustinand initiativa.

Totodata, in cadrul aceleiasi serii inchinate aparatorilor Ortodoxiei, avand ca tema "Parintele Constantin Voicescu - duhovnicul cetatii", Pr prof univ dr Vasile Gordon, slujitor al Bisericii Sfantul Ilie - Gorgani din Bucuresti, va sustine o conferinta cu ocazia unei noi seri duhovnicesti, duminica, 5 noiembrie 2017, incepand cu ora 18:00, organizata la initiativa Dr. Stelian Gombos,  cu sprijinul preotilor slujitori si parohienilor Bisericii Serban Voda din Capitala.

Pentru toti cei interesati sa participe la eveniment, oferim si adresa sfantului lacas ortodox: str Petre Tutea, nr 1, sector 4, Bucuresti. Intrarea va fi, desigur, gratuita.

VEZI TOT DOSARUL deschis pe tema: Biserica parohia Serban Voda Bucuresti, care contine absolut toate articolele, discutiile si update-urile aparute despre Biserica parohia Serban Voda Bucuresti.

LIVE TV Lacasuri Ortodoxe
Program TV